15:42
Comentarii Adauga Comentariu

Primăria din Roma va restaura Largo di Torre Argentina, templul în care ar fi fost asasinat Iulius Cezar

Primăria din Roma va restaura Largo di Torre Argentina, piața în care se află fostul templu antic în care se crede că ar fi fost asasinat împăratul Iulius Cezar în anul 44 î.e.n., informează miercuri DPA.

Lucrările de excavații în situl Largo di Torre Argentina vor începe "peste câteva săptămâni", a declarat primarul capitalei Italiei, Virginia Raggi, în fața reprezentanților presei locale.

Acel sit antic din centrul Romei se află la câțiva metri sub nivelul actual al străzilor din oraș. În piața menționată se află ruinele provenite de la patru temple din perioada Republicii Romane, datând din secolul al IV-lea î.e.n. și până în secolul I î.e.n.

După finalizarea lucrărilor, care vor fi cofinanțate de brandul de lux Bulgari, situl va deveni un nou obiectiv turistic, a declarat Virginia Raggi.

În prezent, zona în care se află ruinele celor patru temple arată ca un spațiu neamenajat. Unii dintre vizitatorii din Roma cunosc acea piață mai degrabă pentru pisicile abandonate în acel perimetru decât pentru istoria sa milenară.

Potrivit informațiilor oficiale, templele din Largo di Torre Argentina au fost examinate pentru prima dată în detaliu de către echipe de arheologi spre sfârșitul anilor 1920.

Generalul și împăratul roman Gaius Iulius Caesar ar fi fost înjunghiat mortal de opozanții lui în acea parte a orașului Roma, în luna martie a anului 44 î.e.n.

Brandul de bijuterii de lux Bulgari a finanțat deja restaurarea Treptelor Spaniole din Roma cu o sumă de aproximativ 1,5 milioane de euro în perioada 2015-2016.

Primarul Romei nu a precizat data la care situl restaurat va fi redeschis pentru public. Potrivit municipalității locale, lucrările vor dura aproximativ un an, iar compania Bulgari va contribui cu suma de 1 milion de euro.

În prezent, turiștii lipsesc aproape cu desăvârșire din Roma, din cauza pandemiei de COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruț Bălu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

HOROSCOP 9 mai: Venus intră în Gemeni. Zodii care au toate atuurile să reușească

PLAN ECONOMIC DE SALVARE A ȚĂRII. Ce se-ntâmplă dacă oprim Totul 8 săptămâni, în afară de Sectoarele Vitale? Ni se-ntâmplă o BUCURIE: Scăpăm de Virus, cel puțin pe moment. Salvăm mulți morți și răniți. Cât ne costă? Mai puțin decât orice altă variantă

Italia anunță relaxarea condițiilor de intrare în țară. Vor fi avantajați turiștii proveniți din zone cu nivel ridicat de vaccinare

Mai vreți în UE,noul URSS?BIG BROTHER,adică UE-ul progresist,neomarxist și federalist vă vrea cipați,amprentați și teleghidați ca să vă urmărească pas cu pas.Comisia Europeană instituie obligativitatea includerii datelor biometrice în cărţile de identitate

România a câștigat aurul la Campionatul Internațional de Robotică cu puști de 13 ani. Antrenorul lor este "un copil într-un corp de adult"

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, reacție la violențele de la Esplanada Moscheilor din Ierusalim: "Israelul, stat terorist crud"

Dinamo a trecut cu 2-0 de Hermannstadt și nu mai tremură pentru retrogradare

Polonia și Ungaria au agitat apele la Summitul Social al Uniunii Europene. Croația a cerut introducerea certificatului de vaccinare

STB, marele pierzător după ce bugetul Capitalei a fost bătut în cuie. Tăierea subvențiilor la Transporturi poate aduce creșterea prețurilor la bilete

Nicola Sturgeon salută victoria SNP în scrutinul din Scoția și vrea referendum privind independența

La 56 de ani, Monica Bellucci șochează: "Visez să trăiesc sănătos până la 150 de ani și să mor în liniște, în somn". S-a aflat dieta vedetei

China, în vizorul internațional. Țara se pregătește de șase ani pentru al Treilea Război Mondial cu arme biologice, inclusiv COVID. Ce spun anchetatorii americani

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Afacerile postrevoluționare ale Securității (IV)

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Ceausescu ne-a lasat mostenire un stat la cheie: fara datorii, cu o industrie puternica, o agricultura irigata si intensiva. Noi in douazeci de ani am pierdut totul, inclusiv independenta statului

Opera Națională București și-a redeschis porțile în acest weekend

Grecii au făcut plajă cu o săptămână înainte de deschiderea oficială a sezonului estival. Elenii, gata de invazia turiștilor

Coronavirus România LIVE UPDATE 9 mai. 1.305 cazuri noi și 1.026 de persoane internate la ATI

Simona Halep își apără titlul la turneul de la Roma. Românca ar putea avea meci dificil în turul secund

Metoda prin care sunt înșelați românii care muncesc în Germania. S-a aflat de ce unii lucrători nu beneficiază de asigurare medicală

Angajații aeroportului Milano Malpensa au dansat Jerusalema de bucurie că s-au întors la muncă

9 Mai - Ziua Europei și Ziua Independenței de Stat a României

Un italian a salvat o româncă să nu ardă de vie într-un incendiu. "Dacă nu mureau din cauza flăcărilor, riscau să moară din cauza gazelor toxice"

NATIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE, OPRIREA CONCESIONARILOR PE NIMIC SI OPRIREA VANZARII TERENURILOR LA STRAINI. CUM NE VOM ORGANIZA?

REMEMBER. Fostul locţiitor al şefului Direcţiei de Contraspionaj, Filip Teodorescu : "În 1989-1990, la Revoluție, erau 29.000 de agenti ruși în România. Confruntările de la Târgu-Mureș din martie 1990, au fost pregătite de Serviciile Secrete Maghiare".

RUȘINE. După ce a dat pe nimic austriecilor tot petrolul țării și după ce a dat rușilor aproape toată metalurgia, Adrian Nastase vine și are tupeul să facă pe "patriotul". Adrian Năstase: 'PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă"

ECOLOGISTII DE EXTREMA STANGA AU CALCAT CU MASINA UN OM PARALINZANDU-L DE LA GAT IN JOS. MASS-MEDIA a cenzurat acest fapt. Ecologistii au fost prezentati ca victime. Familia afaceristului nenorocit pe viață: "coșmarul nostru nu se mai sfârșește"

Cine sunt parlamentarii "criminali" care au initiat modificarile legislative impotriva oilor, a ciobanilor si a cainilor. Dar si toti cei care au votat "modificarile lor" sunt la fel de vinovati.

Microsoft, Google, Intel și Mozilla vor să mute WebAssembly dincolo de browser

A doua noapte de violențe în Ierusalim. A curs sânge și în cea mai sfântă noapte a Ramadanului

Peste 10.000 de persoane au fost vaccinate la Maratonul Vaccinării din Capitală

Fum într-un salon în care erau pacienți cu COVID-19

Ion Cristoiu: Vânătoarea ca pasiune înseamnă nu vânare, ci aventura de a găsi vânatul, de care nici nu e sigur că trebuie să-l împuști

BESTII PROGRESISTE. Alfie Evans, un bebeluș de 1 an şi 11 luni a pierdut apelul de a fi transferat şi dreptul la viață, deşi respiră fără aparate, după ce medicii au încercat anterior, să-l ucidă, deconectându-l de la aparate

Multinaționalele Străine ce dețin Supermarketurile refuză Legea Produselor Româneşti. Asociatia Marilor Retele Comerciale acuza ca propunerea legislativa care obliga supermarketurile sa ofere cel putin 50% produse romaneşti "submineaza comertul modern"

Comisia Europeană îi vrea pe românii care muncesc muritori de foame și sclavii băncilor până la moarte. Comisia Europeană consideră că Legea dării în plată şi creşterea salariului minim, prezintă RISCURI MAJORE pentru România

Împușcături la Times Square. Trei persoane au fost rănite, printre care și un copil de 4 ani FOTO

COMENTARIU Marius Oprea/ De când am devenit european, iubesc mai mult România

Zeci de viruși par să folosească o bază ADN diferită, ADN-Z

Italia anunță relaxarea condițiilor de intrare în țară

Iohannis, de Ziua Europei: "Ocazie să reflectăm asupra lecțiilor învățate din experiența ultimului an"

TUPEU. SRI și-a prezentat raportul de activitate cu ușile închise în prezența lui Klaus Iohannis. Președinții Camerei Deputaților și a Senatului NU au fost invitați.

TRĂDĂTORI DE ȚARĂ. Noua lege a redevențelor e cea veche: Pentru productia din pământul țării de petrol si gaze va fi același BACȘIȘ la fel ca până acum. Norvegia 78% impozitare totală pe petrol și gaze, Marea Britanie 62% și 81%, Danemarca 64%, Romania 19%

S-a făcut lumină în cazul Nădaş: Testamentul prin care familia Colţeu moştenise o avere colosală a fost FALSIFICAT

Tupeu de CIOCOI care se înfruptă lacom din banii Statului Român. Isărescu, Vasilescu, Croitoru și toți de la BNR SE CRED "UNICAȚI". Vasilescu, BNR: "La Banca Nationala sunt remunerate performanțe-unicat"

BANII SI TERENURILE DATE MASONERIEI NU AU FOST TAIATE. Marea Lojă Naţională Masonică a primit gratuit de la Guvern un teren cu o valoare de peste 2,1 milioane de lei, pentru construirea unei clădiri "de interes public", în decembrie 2013

Un bucureștean rătăcit pe munte și-a făcut vizuină în zăpadă să treacă noaptea cu bine

AUR, reacție după acuzațiile de neofascism: Alexandru Muraru denunță fapte care nu există

Sergiu Nicolaescu - era nepotul lui Ion Gheorghe Maurer. Nesimțitul trădător, părtaș al Puciului Moscovit din Decembrie 1989, a vrut să joace rolul lui Mihai Viteazul, în locul lui Amza Pellea. Noroc cu Ceaușescu care nu l-a lăsat să ia rolul.

Cîțu, de Ziua Europei: "Apartenența noastră la Uniunea Europeană înseamnă acces la doze de vaccin"

Statele Unite au aprobat vânzarea de rachete Patriot pentru România. Cumpărăm o rachetă cu 17 mil. $ când prețul ei e de 3 mil. $. Valoarea contractului este uriașă. România plătește 3,9 miliarde de dolari prețul a 20 de spitale uriașe și ultra dotate

Unde scrie în MIORIȚA că BACII au ales să-l omoare "pe cel moldovan" "ca să-i fure oile"? NICĂIERI. "Ultima Oră": În varianta din Maramureş ciobanul e jertfit "între țăpuşte" exact așa cum ne spune Herodot. De ce? Pentru că "lui gre lege i-o picat"...

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Plagiatorul Ponta se declară pentru Vaccinarea cu Forța . El e cel care a ordonat să fie bătuți țăranii de la Pungeşti ca să facă pe plac lui Chevron. El e cel care a vrut să facă Redevențele Zero. El e cel care a vândut pe nimic hălci din Nuclearelectrica

Donald Trump arată cu degetul către Uniunea Europeană: ”Bruxelles-ul e un dezastru. Avem o mare problemă. Terorismul radicalismului islamic este problema. Uitați-vă la Germania, uitați-vă la Suedia, uitați-vă la Bruxelles. Aceste locuri sunt un dezastru!"

4 lucruri în legătură cu care GLOBALIȘTII VĂ CRED PROȘTI ȘI INCAPABILI să le înțelegeți. În realitatea oamenii s-au prins ȘI NU MAI POT FI PROSTIȚI. De aici și ISTERIA LOR ZILNICĂ împotriva acelora care vă țin la curent cu ce mai pun la cale

Mulțumiți-i din inimă lui Iohannis care a acceptat relocări forțate de migranți pe teritoriul României încălcând Art.3 (4) din Constituția României. Un refugiat pakistanez din Centrul de migranti Radauti a agresat sexual o fetiță româncă de 12 ani

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

ARN deține frâiele în bacterii: cercetătorii observă ARN-ul care controlează sinteza proteinelor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 522, afisate in 9 pagini.