23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Ministrul Câmpena și Ministerul "lui" colaborează cu MASONERIA "pentru binele școlilor și a copiilor".

Rectorii şi masonii îşi dau mâna.

Obiective majore anunţate de Sorin Cîmpeanu - VIDEO Sorin-Cimpeanu Sorin Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, a participat sâmbătă, 21 octombrie, la Adunarea Generală a Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR), la Hotel Caro din Capitală.

Fostul ministru al Educaţiei, care este şi vicepreşedinte al CNMR, a anunţat, într-o declaraţie pentru STIRIPESURSE.RO, câteva obiective majore al CNMR în domeniul Educaţiei, alături de Consiliul Naţional al Rectorilor şi Marea Lojă Naţională din România.

Vezi AICI rezoluţia adoptată de Consiliul Naţional al Rectorilor pe 7 octombrie! "Orice solicitare, în beneficiul Educaţiei, trebuie să fie susţinută.

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României şi-a asumat, printre obiectivele principale, acela de susţinere a Educaţiei.

Avem o serie de obiective punctuale în domeniul Educaţiei şi cercetării ştiinţifice din România, pe care le susţinem atât la nivelul Consiliului Naţional al Rectorilor, cât şi în Parlament, cu câtă forţă avem, şi le susţinem şi în cadrul Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României.

De altfel, ieri a fost încă un proiect execepţional, în colaborare cu MLNR (Marea Lojă Naţională din România - n.

r.

), prin care se urmăreşte consolidarea legăturii dintre mediul academic şi mediul socio-economic, dintre şcoală şi intreprindere.

Astfel de obiective sunt incluse şi în cadrul programului CNMR, alături de solicitarea de creştere a finanţării de bază pentru anul 2018, în aşa fel să acopere toate obligaţiile derivate din prevederile legale mai noi.

Mă refer la creşterile de salariile, creşterile de burse, subvenţiile de cămin şi cantină şi multe alte lucruri care necesită resurse materiale.

Un alt doilea obiectiv este acela de atingere a nivelului pe care România şi l-a asumat, de 1% din PIB din fonduri publice pentru cercetare ştiinţifică şi 1% finanţare din fonduri private.

Un alt obiectiv este acela al evaluării tuturor celor 210 şcoli doctorale din România.

Vezi şi: Eveniment de amploare: Sute de lideri ai societății civile, la întâlnirea Coaliției Naționale pentru Modernizarea României - FOTO Toate aceste obiective majore pe care România le are sunt susţinută şi la nivelul Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României şi asta consider că este un lucru foarte bun pentru că sunt susţinute într-un context unitar, în care avem obiective din domeniul sănătăţii, administraţiei, fondurilor europene.

Este un lucru esenţial.

Sunt şi aici (în domeniul fondurilor europene - n.

r.

) o serie de obiective specifice pe care le susţine CNMR. Mă refer la flexibilizarea derulării proiectelor de cercetare şi impicit al creşterii ratei de absorbţie", a declarat Sorin Cîmpeanu pentru STIRIPESURSE.RO.

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

CORONAVIRUS România, 19 iunie. Situația de județe. Unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri. LISTA completă

Călare pe cai, doi turiști s-au rătăcit în România. Aceștia intenționau să viziteze castelul Bran

COMENTARIU Sorin Avram. Ca să fim cu adevărat corecți cu istoria, domnule Boc

FOTO VIDEO Leica a lansat primul smartphone. Cum arată, ce specificații are și cât costă telefonul?

Muncitori refugiați de peste 10 ore într-o remorcă din cauza vremii. Operațiunile de salvare, eșuate

EURO 2020: 18 persoane au fost arestate cu ocazia meciului Anglia-Scoția

Ion Cristoiu, despre războiul civil din PNL: Dacă învinge Ludovic Orban, gruparea reformistă pleacă și face un alt partid după formula PMP, preluat de Iohannis

Ion Cristoiu: Rușii ne spuneau Țiganii lui Antonescu

Locuințele, din ce în ce mai scumpe. De ce se umflă piața imobiliară în loc să se prăbușească și încotro se îndreaptă?

FOTO IGSU, bilanț după furtună: județele cele mai afectate, în ultimele 24 de ore, de ploile torențiale

Lecturile școlare îi îndepărtează pe copii de citit. Elevii nu înțeleg ce vor să spună autorii prin figurile de stil

Lipsa de socializare a copiilor, semnal de alarmă pentru adulți. Aurelia Marcoane, psihoterapeut: Copiii au nevoie de încredere totală de la părinți

Ministrul Sănătății, despre momentul când tulpina indiană va predomina: "M-aș feri să estimez"

Crima care a oripilat Grecia: un pilot elen și-a sugrumat soția britanică când l-a anunțat că îl părăsește

"InSecuritate", cu Bogdan Nicolae. Invitată este Corina Crețu, europarlamentar și fost comisar european

Perechea Monica Niculescu-Elena Gabriela Ruse, în finala turneului ITF de la Nottingham

Episcopii Catolici din SUA îi blamează pe politicienii care sprijină avortul

Intervenție încheiată cu bine. Toate cele 12 persoane blocate în zona forestieră Nereju au fost salvate

Dupa 25 de ani, Tamagotchi se întoarce. Cum arată și cât costă Tamagotchi smarthwatch? VIDEO

Minivacanța de Rusalii, pagubă uriașă pentru hotelieri. S-au înregistrat pierderi de 3 milioane de euro

Minivacanța de Rusalii. DN 1 se aglomerează, în sensul spre Brașov

OMS: Varianta Delta a virusului Sars-Cov-2, tot mai prezentă la nivel global

HOROSCOP 19 iunie: Mare Piramidă pe semne de Aer. Aceste zodii sunt în centrul atenției

ALERTĂ METEO Cod portocaliu de viituri pe râuri din 25 de județe

Dublă crimă. Doi soți uciși cu sălbăticie într-o localitate din județul Satu Mare

Gândurile lui Cristoiu. TOPUL SĂPTĂMÂNII

Ion Cristoiu, despre întâlnirea Joe Biden-Vladimir Putin: Este un semnal că America va face foarte multe concesii Rusiei ca să nu se alieze cu China

Tanczos Barna, după ce un bărbat a fost desfigurat de un urs: Schimbăm legea

EXCLUSIV / Climatologul Roxana Bojariu, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Poliția franceză s-a bătut cu petrecăreții Teknival

Spital regional la Brașov cu bani de la Uniunea Europeană

Tokyo este în carantină, dar japonezii vor spectatori în tribune la Jocurile Olimpice

În Țările de Jos, purtarea măștii este obligatorie doar în transportul public, colegii și în licee

ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea / România, singura țară din "lagărul socialist" care se face vinovată de deportarea propriilor cetățeni. Întoarcerea acasă a "bărăgăniștilor"

Iranienii au ieșit vineri la vot pentru alegerea președintelui țării

Coronavirus în România LIVE UPDATE 19 iunie. Ultimul bilanț COVID-19

O mașină de la un concurs de off road a fost luată de viitură în Slănic Moldova. Pilotul a decedat

Breaking News. George Soros a investit masiv într-o firmă de biotehnologie și virusologie, WuXi PharmaTech Inc., ce are unul dintre laboratoarele sale de bioinginerie în ... Wuhan la Nr. 666, pe Gaoxin Ave

Orban, despre campania de vaccinare: Evident că e loc de mai bine

O fetiță de 5 ani a murit după ce căzut din leagăn. Polițistii fac cercetări pentru ucidere din culpă

Ebrahim Raisi este noul președinte al Iranului

FOTO Orchestra Filarmonicii din Viena a prins viață. Primul concert de la debutul pandemiei

FOTO - VIDEO! Clubul mortii a gazduit un ritual satanic in Saptamana Patimilor! S-au dat foc la cruci intoarse si s-a facut baie in sange de animal! A fost invocat Diavolul. In Ajun de Halloween clubul Colectiv a luat foc

Program EURO 2020, 19 iunie: Portugalia - Germania, încă un meci de 5 stele din Grupa F

Prognoză specială pentru București. Vremea se încălzește, dar ploile continuă

România, sub noi alerte meteo. Patru avertizări Cod portocaliu și galben de ploi puternice și vijelii

UTA l-a achiziționat pe internațional muntenegrean Marko Vukcevic

VIDEO După urși, și mistreții și-au făcut apariția în Sinaia

FCSB a cumpărat cu 50.000 de euro un fotbalist de la Dinamo

Vela îl susține pe Orban la alegerile din PNL: "A condus România în cel mai dramatic an"

Incident tragic în Belgia. O persoană a murit și alte 20 sunt rănite, după ce o clădire s-a prăbușit

Boris Johnson împlinește 57 de ani. Parcursul profesional al premierului Marii Britanii

Tragedie pe un lac din județul Arad. Un tânăr de 19 ani, găsit mort după două ore de căutări

Unul șef demisionar de la Tesla și-a vândut acțiunile cu 274 milioane dolari

Lisabona revine la restricțiile de weekend din cauza Covid-19

Argint pentru luptătoarea Alexandra Voiculescu, la Europenele de cadeți

Cod roșu de inundații pe râuri din județul Vrancea

Tristețe la Casa Albă. Unul din câinii lui Joe Biden, Champ, a murit

Proiect OUG: Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență trebuie publicate în Monitorul Oficial


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 810, afisate in 14 pagini.