23:59
Comentarii Adauga Comentariu

SOROȘIȘTII VOR SĂ LE INTERZICĂ BIEȚILOR OAMENI CARE TRĂIESC DIN PESCUIT SĂ PESCUIASCĂ SCRUMBII: Tulcea: Pescarii sunt nemulțumiți de propunerea de interzicere a pescuitului scrumbiei în zona Periteașca-Perișor

Pescarii din zona Sarichioi-Jurilovca sunt nemulțumiți din cauză că autoritățile doresc să le interzică să captureze scrumbie la Marea Neagră, în zona Periteașca-Perișor.

Președintele Asociației Golovița, Cătălin Balaban, a declarat pentru AGERPRES că în timpul discuțiilor purtate pentru adoptarea ordinului de prohibiție a pescuitului din acest an Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a propus această măsură care nu este susținută de vreun studiu științific.

"Eu nu am văzut nici un studiu care să justifice propunerea ARBDD. În zona respectivă se prinde și sturion, dar exemplarele sunt redate mediului natural. Eu cred că este o situație pe care autoritățile nu o stăpânesc foarte bine și care îi afectează pe micii pescari. Ei nu mai au unde să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care în Deltă nu mai este pește", a afirmat președintele Cătălin Balaban.

Potrivit sursei citate, ARBDD trebuie să le ofere compensații pescarilor comerciali care sunt afectați de deciziile de restrângere a zonelor în care-și pot desfășura activitatea, cu atât mai mult cu cât numărul zonelor de protecție pentru resursele acvatice vii a crescut în ultimii ani. AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

România: Românii REFUZĂ VACCINAREA. Doar 30,1 % din populația României s-a vaccinat anti-COVID. Din Europa, doar Bulgaria are o rată de vaccinare mai mică

Dosarul Roșia Montană intră pe ordinea de zi la UNESCO

Criza COVID: Conducerea aeroportului Heathrow presează Regatul Unit să deschidă porțile pentru vaccinați

Jocurile Olimpice. Cel mai tânăr podium din istorie, la skateboard: 42 de ani!

Introduce România obligativitatea vaccinării? Ce răspund oficialii care coordonează campania

Halep ar fi fost în finală. Garbine Muguruza, învinsă în turul 3 la Openul Australiei

Ungaria este singura țară care ia în considerare opinia publică asupra migrației (Orban)

Indonezia: Sute de copii cu vârste de până la 5 ani mor de COVID-19

ANIMALE DE COMPANIE: Nevăstuica

Reacția Ungariei după ce municipalitatea din Munchen a spus că vrea să coloreze stadionul în culorile curcubeului: "Este extrem de dăunător și periculos"

ASIA EXPRESS, imagini pentru adulţi: Vârciu a dezbrăcat-o pe Daniela Crudu. LIVE VIDEO A1

Industria auto locală este în continuare afectată de criza microcipurilor. Dacia, din nou fără producție

Marcel Boloș, ministrul fondurilor europene: Am trimis spre decontare către Comisia Europeană 378 milioane de euro

Mirel Curea despre Neobolșevismul-Progresist propagat în Universități: Feriți-vă copiii de „sifilisul” pătruns în facultățile românești!

Tudose o ironizează pe Raluca Turcan. "Când ești prost de mic..."

Parlamentul francez cedează sub presiunea protestelor. Obligativitatea prezentării "green pass"-ului la intrarea în magazine, eliminată

Trecut controversat pentru Brai-Cata, firma pe care Clotilde Armand a adus-o la Sectorul 1. "În Timiș n-a avut capacitatea să ridice deșeurile. Puteam pierde 40 de milioane de euro"

Jocurile Olimpice. Britanicul Tom Daley, medaliat cu aur: "Mă simt incredibil de mândru să spun că sunt gay"

Românii muncesc 40 de ore pe săptămână, record în Uniunea Europeană

Amantă DEZBRĂCATĂ la pielea goală şi BĂTUTĂ în faţa unui bar. Nimeni nu a intervenit VIDEO

Incendiile din pădurea amazoniană au crescut în luna iulie. Specialiștii se tem că dezastrul din 2019 se va repeta

Loteria Română: Report de 2,82 de milioane de euro la Joker

Nicușor Dan, primarul ales al Capitalei, anunț pentru bucureșteni despre sistemul de termoficare: O să urmeze o iarnă foarte grea

Adevărul despre pozele NUD ale Danei Rogoz. Cine a văzut-o GOALĂ pe Abramburica

Ion Cristoiu: De la Dan Deșliu la Robert Negoiță

ANM: Cod galben de vreme instabilă în 19 județe, până miercuri dimineața

SUA: Steve Bannon, între beneficiarii unei ultime serii de grațieri ale lui Trump

China oferă 1 miliard de dolari pentru a facilita accesul la vaccin pentru zeci de țări: "Suntem extrem de recunoscători"

Suceava: Un mort și un rănit grav într-un accident rutier în Pasul Tihuța

Bill Gates a promis că nu va utiliza vaccinul anti-coronavirus pentru a introduce cipuri în oameni

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

ORA 13. Ministrul de Interne, Marcel Vela susține o declarație de presă la sediul MAI

Toni Grecu: Jos dictatura, jos Covidul!

Cod galben de furtuni în peste jumătate din țară, până duminică seara

Subprefect Covasna, vindecat de COVID-19: Acest virus pervers există printre noi și lovește necruțător

Elveția. Prima persoană vaccinată în Elveția chiar săptămâna trecută, a MURIT

Un important lanț fast-food va testa produse realizate cu ajuturul unei imprimante 3D. Ce este tehnologia 3D de bioprinting

Smiley pregătește un concert inedit: "Este horor să nu te întâlnești cu oamenii să cânți!"

Blue Air a anuntat procedura de concordat. Statul ar putea naționaliza, parțial, operatorul low cost

Un angajat de la Ford Craiova a fost diagnosticat cu COVID-19/ Klaus Iohannis, a fost în vizită la fabrica Ford Craiova în data de 22 iulie

Coronavirus/Australia: Acțiune colectivă împotriva operatorilor navei de croazieră Ruby Princess

VIDEO - Un preot a salvat de la sărăcie zeci de copii, la Poiana Stampei, în Suceava

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Șmecheria cu listarea pe bursă a companiilor de stat: Se vor vinde ieftin, speculații ale miliardarilor STRĂINI, recunoaște un lider liberal

COMENTARIU Lelia Munteanu. Floricica Dansatoarea, orfană de noroc

Statele Unite îndeamnă China să devină putere mondială responsabilă și să respecte drepturile omului

Poveștile porno ale lui Ion Creangă. Cum au ajuns Sfântul Petrea și Hristos în cea mai deocheată povestire

Austria se opune participării Turciei la proiecte de apărare ale Uniunii Europene

Statele Unite vor încheia operațiunile combatante din Irak, dar vor continua misiunile de instruire

Liga 1 la fotbal: Adrian Mutu, la prima victorie pentru U Craiova 1948

Orban se teme de un amestec extern. "În decizie trebuie să conteze doar membrii PNL și nicio altă entitate din exterior"

Prinși cu minciuna! SSC Tuatara nu este cea mai rapidă mașină din lume: recordul de 532 km/h este fals!

Raluca Turcan, după ce i-a urat "La mulți ani" baronului Samuel von Brukenthal: "În fiecare 15 ianuarie îi spunem "La mulți ani" lui Eminescu"

Epidemiologul Octavian Jurma spune că valul patru cu varianta Delta este o certitudine. "Va începe în România în următoarele săptămâni"

Metroul din Drumul Taberei se deschide marți, 15 septembrie

COMENTARIU Sorin Avram: Poftim la tablă, domnule ministru Cîțu

FOTO Cine sunt cei mai sexy barbati ai anului 2017. Actorul Jamie Dornan ocpupa primul loc in topul realizat de revista Glamour

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a demisionat. Cioloș va prelua interimatul Ministerului Sănătății. Să sperăm că nu va anunța Privatizarea Asigurărilor de Sănătate.

Casă "la pachet"

Gorj: Circulație dirijată în condiții de iarnă, pe un singur sens, pe Transalpina, tronsonul Novaci-Rânca


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 486, afisate in 9 pagini.