23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Vaccinul, secret de stat Suntem invitați să ne vaccinăm. Cu atâta insistență încât nu ai cum să nu te întrebi dacă nu cumva e ceva necurat la mijloc. După 9 zile aflăm: "Colega noastră avea 55 de ani, a decedat la domiciliu"



Vaccinul, secret de stat

Suntem invitați să ne vaccinăm. Cu atâta insistență încât nu ai cum să nu te întrebi dacă nu cumva e ceva necurat la mijloc. Până acum e vorba de trei vaccinuri care ni se bagă sub nas. Dar tot mai mulți scot vaccinuri pe piață. Sau le au în studiu. Vom cumpăra de la toți? De unde atâta generozitate pe autoritățile române? Îi ajutăm pe producători să le testeze aici, fără a ni se spune?

Că SUA, că Marea Britanie, că UE, că oricine ar fi, noi ne repezim mereu să fim primii la achiziții. Dar nimeni nu spune de ce. Există înțelegeri la nivel foarte înalt despre care noi nu trebuie să știm? Niște medici, refuz să le dau numele, și-au dat conștiința cu chirie și se dau peste cap să ne convingă de ce este bine să ne vaccinăm. Ascultă doar cine vrea, iar asta stârnește nemulțumirea halatelor albe. Vin cu cele mai proaste argumente.

Că vaccinul nu doare, că e bun, e sigur și alte alea. Cu cât insistă mai mult, românul e mai retractil. Dar niciunul dintre cei care defilează pe la televiziuni de parcă ar fi parada vaccinurilor nu deschide gura despre efectele secundare care există. Și nu e vorba numai de medici. Mi-am făcut vaccinul și nu am nimic, cântă toți la unison. Dar de când suntem toți la fel?

Presa scrisă vorbește despre peste 300 de cazuri de decese după vaccin în Europa și peste 500 în SUA. Cu dovezi în regulă. Autoritățile tac mâlc. Preocuparea lor pare să fie îndepărtarea oricăror bănuieli că s-ar putea întâmpla și în România.

Greu, foarte greu scoți ceva de la ele. „Colega noastră avea 55 de ani, a decedat la domiciliu în 28 ianuarie, doza de rapel a fost efectuată în 21.01.2021. Menționez că nici după prima doză, nici după rapel nu au fost reacții adverse la colega noastră”, declara dr. Beatrice Mahler, directorul de la „Marius Nasta”.

Abia după nouă zile de la deces a vorbit despre asta, când nu mai putea ascunde evenimentul. Pot să intuiesc motivele pentru care a tăcut, nu am nevoie de niște explicații pe care nu le crede nimeni.

Altceva frapează, „nici după prima doză, nici după rapel nu au fost reacții adverse la colega noastră”. Moartea nu este o reacție adversă? Ce ar fi trebuit să facă înainte? Să țipe, să aibă crize de nebunie, să se tăvălească în chinuri?

N-aveți decât să înjurați, dar nu se rezolvă nimic. Nu e singurul deces. Mai sunt trei, mai bine zis trei de care știm.

Mai sunt și pareze și oameni cu simptome ciudate.

Câți, concret? Sau și asta e secret de stat, ca prețul prin care fileul de șalău se reduce la 4,5 lei când e vorba de cârciuma Parlamentului?

Autor Valentin Vieru, sursa National.ro

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VIDEO Doi părinţi încearcă să-l facă pe bebeluşul lor să spună „mama”. Dar au o surpriză din partea căţelului...

Meciul din Primeira Liga, disputat sâmbătă de Benfica la Belenenses a fost abandonat pe fondul unor scene extraordinare

Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranţa şi credinţa ne fac mai puternici...

DE NEACCEPTAT. BANII ROMÂNIEI PENTRU AGRICULTURĂ DAȚI DE UE LA REFUGIAȚI. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, confirmă că banii europeni pentru agricultură s-au dus şi se vor duce la MIGRANȚI. IRIMESCU: "Sute de milioane de euro s-au dat la Refugiaţi"

_ Doliu în Formula 1. Sir Frank Williams a murit la vârsta de 79 de ani

_ Bolojan, despre viitorul PNL: E clar că nu este o situaţie bună în momentul de faţă pentru noi

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Ştefan Miu, la 19 ani cel mai tînăr delegat la Marea Unire, a făcut opt ani de închisoare sub comunişti

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Hanuca. Lumina şi utopia libertăţii

_ La biserică, doar cu dovadă că nu ai COVID. Ţara care a introdus noi restricţii pentru credincioşi

_ Emma Răducanu a fost cerută în căsătorie la Londra

Tulpina Omicron lovește și fotbalul. 17 cazuri de posibilă infectare la echipa portugheză Belenenses

_ Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranţa şi credinţa ne fac mai puternici

_ Tulpina Omicron se răspândeşte. Cazuri noi de infectare, descoperite în Danemarca şi Australia. Oamenii de ştiinţă caută soluţii

_ Un clip cu un corb deştept a strâns aproape 6 milioane de vizualizări pe Instagram VIDEO

_ UE şi NATO anunţă că îşi vor consolida cooperarea în faţa unor ameninţări de tip hibrid. Anunţul Ursulei von der Leyen şi Stoltenberg

_ Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranţa şi credinţa ne fac mai puternici

_ Bolojan, despre viitorul PNL: E clar că nu este o situaţie bună în momentul de faţă pentru noi

_ VIDEO O patiserie din Bucureşti este închisă, după ce un şobolan a fost filmat printre rafturi

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Hanuca. Lumina şi utopia libertăţii

Doliu în lumea modei. A murit, la 41 de ani, Virgil Abloh, designerul Louis Vuitton

_ VIDEO O patiserie din Bucureşti este închisă, după ce un şobolan a fost filmat printre rafturi

_ Gabriela Baltag, candidat pentru şefia CSM: „Este exclus ca SRI să fie vreodată organ de cercetare penală în România. Noi n-am învăţat nimic din istorie, dar eu am văzut în dosare ce a făcut Securitatea lui Ceauşescu”

_ România învinge Luxemburg în preliminariile FIBA EuroBasket 2025

_ Vaccinare COVID-19 în România: Aproape 47.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Jeff Bezos a plătit 78 de milioane de dolari pe cea mai recentă proprietate. Se află în Hawaii și ascunde un secret

_ Vaccinare COVID-19 în România: Aproape 47.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

_ Fostul şef al Comitetului Olimpic Brazilian, Carlos Nuzman, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru corupţie la Rio 2016

_ Tulpina Omicron loveşte şi fotbalul. 17 cazuri de posibilă infectare la echipa portugheză Belenenses

_ Judoka Vlăduţ Simionescu încheie anul cu o medalie de argint la Abu Dhabi Grand Slam 2021

_ Ţinteşte Ilie Bolojan Preşedinţia României? Răspunsul politicianului din Oradea

_ Un clip cu un corb deştept a strâns aproape 6 milioane de vizualizări pe Instagram VIDEO

_ România învinge Luxemburg în preliminariile FIBA EuroBasket 2025

_ VIDEO Doi părinţi încearcă să-l facă pe bebeluşul lor să spună „mama”. Dar au o surpriză din partea căţelului

Comercianții trebuie să-și conecteze casele de marcat la sistemul ANAF. Instituția a anunțat că termenul nu va fi prelungit

Liga 1. FCSB a învins-o pe Craiova și în Bănie. Serie excelentă a bucureștenilor

_ Tulpina Omicron se răspândeşte. Cazuri noi de infectare, descoperite în Danemarca şi Australia. Oamenii de ştiinţă caută soluţii

_ China a trimis zeci de avioane militare în spaţiul aerian al Taiwanului, în contextul tensiunilor

_ UE şi NATO anunţă că îşi vor consolida cooperarea în faţa unor ameninţări de tip hibrid. Anunţul Ursulei von der Leyen şi Stoltenberg

_ Sfinxul şi Babele sunt în judeţul Dâmboviţa. Prahova a pierdut în primă instanţă procesul ce vizează cele două monumete naturale

_ Judoka Vlăduţ Simionescu încheie anul cu o medalie de argint la Abu Dhabi Grand Slam 2021

Cristiano Ronaldo a dezvăluit secretul corpului său perfect sculptat: "30 de minute de soare pe zi"

Președintele ceh, testat pozitiv la Covid, a numit un nou premier dintr-o cutie de plexiglas

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Alexandru Vaida Voevod - bătrînețea amară sub comuniști a unui făuritor al Unirii: "bunicul abia avea bani să-și cumpere țigările și cîte un ziar"

HOROSCOP 29 noiembrie 2021. Aceste zodii încearcă limite la început de săptămână. Trec peste orice obstacol cu ușurință

_ Sfinxul şi Babele sunt în judeţul Dâmboviţa. Prahova a pierdut în primă instanţă procesul ce vizează cele două monumete naturale

_ VIDEO Doi părinţi încearcă să-l facă pe bebeluşul lor să spună „mama”. Dar au o surpriză din partea căţelului

_ Ţinteşte Ilie Bolojan Preşedinţia României? Răspunsul politicianului din Oradea

Criză de Crăciun în Marea Britanie, unde 54% dintre adulți beau săptămânal

Consiliul Fiscal apreciază că rectificarea bugetară propusă de noul guvern este ciudată

Healthcare Trends VIDEO. Despre infecții urinare, pietre la rinichi și prostată. Sfaturi de prevenție și tratament

Vrei să slăbești? Iată un tabel cu km/min de alergare pentru a pierde kilograme

Specialist, despre evoluția Omicron: A fi foarte optimist acum este destul de iresponsabil

29 Noiembrie. Ziua infanteriei marine române, o istorie despre curaj și sacrificiu

Gianluigi Donnarumma desemnat cel mai bun portar al lumii în 2021 în versiunea IFFHS

STRĂINILOR NU LE PLAC PRODUSELE ROMÂNEȘTI. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse românești la raft

După Israel, o altă țară interzice accesul străinilor, pentru a limita răspândirea Omicron

O carte pe zi: "Suflete goale" de Guillermo del Toro și Chuck Hogan

OMS s-a pronunțat: cine amenință mai tare, dintre Delta și Omicron

Bursele asiatice au intrat la apă, după apariția variantei Omicron pe piață

Ion Cristoiu: Un Guvern de căcăcioși


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 293, afisate in 5 pagini.