23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Nesimțire de soroșist. În plină iarnă Ciprian Ciuciu trimite elevii să învețe în containere

Bucureștiul anului 2021: Ciprian Ciucu trimite elevii să învețe în containere

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat joi că a căutat soluţii în cazul elevilor celor cinci şcoli în reabilitare din Drumul Taberei şi le-a comunicat pe cele agreate până în prezent cu conducerile şcolilor şi reprezentanţii părinţilor.

Astfel, pentru că nu a fost în stare să-i convingă pe constructori să finalizeze mai redepe repararea școlilor, deși este primar de aproape jumătate de an, Ciucu îi trimite pe elevi, în plină iarnă și pandemie, să învețe în containere.

"Îmi cer scuze că şcolile nu sunt gata, contractele cu firmele antamate de fosta administraţie în vara anului trecut se finalizează abia după 20 februarie.

Din păcate, toate eforturile pe care le-am făcut pentru ca şcolile să fie gata nu au avut rezonanţă la nivelul firmelor contractate.

Mai mult, după cum am mai spus, nu sunt mulţumit de faptul că proiectele tehnice (implicit standardele) nu au fost respectate integral.

Nu voi prelungi acele contracte, iar întârzierile vor fi transformate în penalităţi.

Am căutat soluţii şi am fost în permanent în dialog cu Administraţia Şcolilor, Inspectoratul Şcolar şi reprezentanţii părinţilor pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru începerea şcolii pe 8 februarie, în condiţiile date", a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

Potrivit primarului Sectorului 6, soluţiile agreate până în prezent cu conducerile şcolilor şi reprezentanţii părinţilor sunt următoarele: * Şcoala gimnazială nr.197

Vor învăţa în ciclul de dimineaţa, în săli de clasă amenajate în containere, următoarele clase: clasa pregătitoare, clasa 1: B, D, E, clasa a II-a: A, B, C, D, E, clasa 3: D, E, F, clasa 4: C.

Vor fi relocaţi în ciclul de dimineaţă? la Colegiul Tehnic "Gh.

Asachi", următoarele clase: clasa 1 C, clasa 3 B, clasa 4: A, B, D, E, F.

Vor fi relocate în ciclul de după-amiază la Colegiul Tehnic "Gh.

Asachi" următoarele clase: 8 A, B, D, clasa pregătitoare D.

Vor învăţa on-line, din cauza unor afecţiuni ale învăţătorilor şi vulnerabilităţi ale membrilor familiilor elevilor următoarele clase: 1 A, 3 A, 3 C, 8 C.

* Şcoala gimnazială "Adrian Păunescu"

Vor învăţa în săli de clasă amenajate în containere, în ciclul de dimineaţă, toţi elevii din învăţământul primar, iar după-amiaza elevii claselor a 8-a (două clase).

În urma consultărilor dintre reprezentanţii părinţilor şi conducerea şcolii, s-a refuzat relocarea la Şcoala 164 sau la Liceul "Antim Ivireanu".

* Şcoala gimnazială nr. 59

Vor învăţa în săli de clasă amenajate în containere, în ciclul de dimineaţa, următoarele clase: pregătitoare A, B, D, clasa 1: A, B, C, clasa 2: A, B, 8 - A, B, C, iar în ciclul de după-amiaza: clasa 4: A, B, C, D, clasa 3: B, C.

Vor urma cursuri on-line, din cauza unor afecţiuni ale profesorilor, următoarele clase: Pregătitoare - C, 2 - C, 3- A, D.

Variantele de relocare au fost refuzate.

* Şcoala gimnazială "Sfinţii Constantin şi Elena"

Vor studia în săli de clasă amenajate în containere, în ciclul de dimineaţa, clasele pregătitoare, 1, 3, 8, iar după-amiaza clasele 2 şi 4.

* Şcoala gimnazială "Sfântul Andrei"

Este posibil ca şcoala să nu înceapă cu prezenţă fizică în săptămâna 8-12 februarie în containere, ci numai în sala de sport.

În prezent se pregăteşte un memoriu către Inspectoratul Şcolar şi DSP, deoarece containerele trebuie reautorizate, pentru că s-a solicitat din partea unităţii reconfigurarea spaţiilor.

Astfel, toate clasele care vor desfăşura orele în containere vor începe şcoala on-line până la obţinerea autorizaţiei de funcţionare.

În urma consultărilor dintre reprezentanţii părinţilor şi conducerea şcolii, au fost refuzate toate variantele de relocare.

Cel mai probabil, începând cu 15 februarie, se va învăţa astfel:

Vor urma cursuri în săli de clasă amenajate în container, în ciclul de dimineaţă clasele pregătitoare 1, 2 (fără clasa a 2-a C) şi a 8-a, iar după-amiaza clasele 2 C, cele de a 3-a, a 4-a C, D, H, I.

Din 8 februarie vor învăţa în sala de sport dimineaţă clasa 1-a E şi D, clasa a 2-a A, D, E şi F, iar după-amiază clasele de a 4-a A şi B, F, G şi J.

Vor învăţa temporar on-line, din cauza unor afecţiuni ale profesorilor, următoarele clase: Pregătitoare F şi 4 E.

"Orice modificare va surveni, în funcţie de discuţiile şi deciziile ce vor fi luate de către consiliile de administraţie, va fi comunicată imediat pe pagina de Facebook a Primăriei Sectorului 6 şi a Administraţiei Şcolilor Sector 6.

Altfel, nu vor fi probleme de căldură sau de altă natură", a precizat Ciprian Ciucu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

ŞOC PRINTRE MANELIŞTI. Raluca Drăgoi a fost bătută la nunta la care a cântat FOTO

Istorie. 21 februarie 1907 - 21 februarie 2021. 114 ani de la începutul Marii Răscoale Țărănești din 1907. O pată neagră în exploatarea țărănimii române de către arendaşii evrei, greci şi români şi a unei represiunii sângeroase a guvernului regelui Carol I

Aur la doar 14 ani, cu 3 note de 10. Performanța uluitoare a sportivei Quan Hongchan

Începe procesul brokerului Howard Rubin. Fostul om de încredere al miliardarului Soros, acuzat de practici masochiste

Atleta bielorusă Krystsina Tsimanouskaya a ajuns în Polonia folosind o rută ocolitoare

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israelul se pregătește de superlockdown. Spre deosebire de relaxata Românie, testează zilnic peste o sută de mii de cetățeni

Analist: Giganții din tehnologie pregătesc o luptă dură cu autoritățile de reglementare

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Eugen Tomac: Abordarea lui Klaus Iohannis privind restricțiile pentru nevaccinați, fundamental greșită

Presa braziliană: Carrefour și Auchan pun la cale fuziunea

Reforme la Tarom. Iată cum arată planul lui Cătălin Radu Prunariu, fiul celebrului astronaut

Cresc tensiunile, după atacul iranian asupra vasului "Mercer Street". Israelul a lovit mai multe poziții ale Hezbollah din Liban ca răspuns la rachetele lansate din zonă

Adeverințe false de vaccinare anti-COVID. 11 persoane vor fi audiate

FOTO Imagini spectaculoase cu lucrări de artă aflate într-un muzeu subacvatic. Unde se află acesta

Tenis: Rafael Nadal, chinuit de numărul 192 ATP la Washington

Angelo, câinele-simbol al incendiilor din Sardinia, a murit

Karim Adeyemi, fotbalist cu mamă româncă, a învins Barcelona în meci amical

VIDEO Mașină scăpată în prăpastie cu toată familia înăuntru, pe "cel mai frumos drum din China"

Criza COVID-19: Virusul l-a ucis pe John Eyers, 42 de ani, un culturist sănătos care a refuzat vaccinul

Vaccinare anti-COVID România. Datele publicate de CNCAV joi, 5 august: câți români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore?

Formula 1: Max Verstappen s-a trezit cu mașina "livrată" acasă

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Senator PSD, despre primarul Bacăului, Lucian Viziteu: Se pare că jocurile de noroc nu sunt singura pasiune, ci și patima angajărilor ilegale

Gen vs. sex pe noile cărți de identitate. Poziția Patriarhiei Române: "Nu este vorba despre Cartea vieții"

Statele Unite aprobă potențiala vânzare a unor sisteme de artilerie în Taiwan. China contestă decizia

Elon Musk va avea o nouă carte biografică. Cine este Walter Isaacson, cel care o va scrie

Transgaz a finalizat o conductă de 481 km, parte a gazoductului ce ar urma să lege Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria

Jocurile Olimpice. Atleta Daniela Stanciu nu a reușit calificarea în finala probei olimpice de săritură în înălțime

Sex sau gen pe cartea de identitate? Eugen Tomac: "Societatea este formată din femei și bărbați"

HOROSCOP 5 august 2021. Zodiile, motivate azi de astre. Peste ce obstacole trec?

Scoția: camioane alimentate cu deșeuri de la whisky

STUDIU: Alcoolul provoacă apariția multor tipuri de cancer. Ce afecțiuni previn cafeaua si produsele lactate

METEO. ANM a emis Cod roșu de vijelii și averse pentru un județ din țară

Grecia impune restricții pe două insule vizitate de turiști, pentru a lreduce infectările cu SARS-CoV-2. Când intră în vigoare

Nervii și orgoliul în trafic, pericol serios. Cum o agresiune între un motociclist și un bărbat pe trotinetă s-a încheiat cu un deces

METEO Cod galben de ceață în 6 județe. Vizibilitate scăzută pe 2 autostrăzi

Un angajat din zece a plecat din turism în 2020. Industria HoReCa a numărat doar 165.000 de angajați

Coronavirus România LIVE UPDATE 5 august 2021. O nouă zi cu peste 240 de cazuri. Bilanț complet COVID-19

Jocurile Olimpice. Ultimii români la Tokyo 2020 intră vineri în concurs la marș 50 km, lupte libere și caiac-canoe

Robert Turcescu face alianță cu PSD. A semnat pentru declanșarea referendumului de demitere a lui Clotilde

Jocurile Olimpice. Luptătoarea Andreea Beatrice Ana s-a oprit în primul tur la Tokyo 2020

Alertă METEO, 5 august. Aproape toată țara intră sub Cod portocaliu de vijelii puternice, cu rafale de peste 100 km/h

Prognoză METEO pentru București: Caniculă și furtună. Temperaturi în scădere

România ocupă locul șapte în UE la producția de bere, cu 1,7 mld. litri. Cine conduce topul

Reviziile termocentralelor din Oltenia ar putea pune o presiune suplimentară pe prețul energiei

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Rezultate LOTO, joi, 5 august 2021. Report record la Joker, categoria I

Italianul Massimo Stano a frânt inimile japonezilor câștigând aurul în proba masculină de 20 km marș

VIDEO Experiența lui Tom Daley la Jocurile Olimpice: o medalie de aur și un cardigan tricotat chiar în tribunele de la Tokyo 2020

Vești bune. S-au reluat cursele aeriene de pe Aeroportul Cluj spre Birmingham

Ajutor pentru Grecia, cuprinsă de incendii puternice. România trimite peste 100 de pompieri și 23 de autospeciale

Cîțu este de acord cu Iohannis. Președintele l-a criticat pe ministrul Justiției, Stelian Ion, care cere deblocarea proiectului de desființare a SIIJ

Ion Cristoiu: După voiajul turistic la Comana, știm sigur că pe Klaus Iohannis îl bate soarele în cap

O carte pe zi: "Isus din întuneric" de Radu Găvan

Preotul catolic Francisc Doboș, ironii ​despre controversa gen vs. sex în buletin. "O țineam sus și tare că sunt Papesa Francisc"

Alertă hidrologică! A fost emis Cod portocaliu de inundații pe râuri din 17 județe

Un nou adversar pentru Dan Barna și Dacian Cioloș. Senatorul Irineu Darău și-a anunțat candidatura la șefia USR PLUS: "Partidul nu este într-un punct deloc bun"

Sfaturile științei: Ce trebui să faci ca să trăiești 120 de ani!

Încă doi sportivi din Belarus refuză să se întoarcă în țara lor natală

Ricky Martin consumă în fiecare dimineață o băutură cu usturoi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4058, afisate in 68 pagini.