23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Diavolii lui SOROS împotriva Sfintei Biserici

OPINIA Fluierul.ro

Diavolii lui SOROS organizează alegeri știind că vor crește infecția, în timp ce în fiecare săptămână mor peste 1000 de oameni din nesimțirea lor, de a nu testa nimic, dar nu-i lasă pe oameni să meargă să se închine la Peștera Sf. Andrei, de Ziua Sfântului Apostol... Păi cum vine asta Nenorociților? Păi cum vine asta Mizerabililor Atei? Vânzoleala a milioane de oameni de ziua alegerile și votarea a milioane de oameni în spații închise, infectează mai puțin decât pelerinajul a mii de oameni în aer liber la Peștera Sf. Andrei? Cine e prost să creadă așa ceva? Nu vă E rușine obrazului gunoaielor progresiste neomarxiste să procedați din nou ca pe vremea lui Lenin și să puneți pumnul în gură, credincioșilor. Atei nenorociți.

Ce a hotărât Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie



Ce ordine a primit Poliția de la Guvernul Ateu ProgresistoGlobalist

Patrule formate din polițiști și jandarmi vor fi în zona Mănăstirii Peștera Sfântului Andrei din localitatea Ion Corvin, în 30 noiembrie, pentru a verifica dacă se respectă măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

Precizările venite din partea Poliției și Jandarmeriei Constanța vin în contextul în care IPS Teodosie a contestat interzicerea pelerinajului de Sf. Andrei.

„Atât poliţiştii, cât şi jandarmii vor urmări ca normele legale să fie aplicate cu stricteţe, nu vom tolera încălcarea legii şi, da, vom fi prezenţi şi în zona Mănăstirii Sf. Andrei pentru a urmări dacă se respectă aceste prevederi legale în ceea ce priveşte oficierea slujbelor religioase.

Nu considerăm că se va forma o aglomerare mare de persoane, deoarece, aşa cum este prevăzut în legislaţia actuală, la aceste manifestări religioase pot participa doar oamenii care au domiciliul în localitatea respectivă, vorbim aici despre localitatea Ion Corvin.

Celelalte persoane, din alte localităţi, nu au voie să participe la aceste pelerinaje", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Constanța, Andreea Iliescu

Ce au făcut Diavolii lui SOROS?

Comentariu de Marius Oprea

După ce a fost tîrît degeaba pe la DNA sub reflectoarele nemiloase ale presei, după ce a fost admonestat de aceeaşi presă aservită puterii că i-a împărtăşit pe credincioşi cu aceeaşi linguriţă şi din acelaşi potir, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie a răbufnit, după ce instanţa a dat dreptate Prefecturii Constanţa, care interzice practic pelerinajul de Sfîntul Andrei şi mai ales după ce o mînă de participanţi la Liturghie au fost amendaţi de poliţişti, care au intrat după ei în biserică.

S-a întîmplat ieri la Constanţa. Poliţia a intrat în biserică, cu tot cu arsenalul din dotare – pistoale, pulane, chitanţiere. I-a tras afară, cu brutalitate, pe cei cîţiva credicioşi care se închinau la icoane, la hramul Bisericii Sfînta Mare Muceniţă Ecaterina din cartierul Tomis, chiar în timpul slujbei oficiate afară, după reguli, de Înalt Prea-Sfinţia sa Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie. Acesta n-a întîrziat să riposteze, anunţîndu-şi inclusiv intenţia de a participa la pelerinajul de Sfîntul Andrei. I-a scris premierului Orban „Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa?”

Ceea ce s-a petrecut e fără precedent: nici măcar în vremea lui Ceauşescu, miliţienii nu pîngăreau sfîntul lăcaş, în care pe vremuri orice fugar se putea adăposti strigînd ”sanctuar”, iar acest lucru îi asigura imunitatea cîtă vreme nu părăsea spaţiul sacru. Furia înaltului prelat e una justificată. A fost potenţată şi de faptul că Înaltului Teodosie i-a fost respinsă în instanţă cererea de a fi suspendată interdicţia de desfăşurare a pelerinajului de Sfîntul Andrei din 30 noiembrie, interdicţie decisă de Prefectura Constanţa. Aş spune că, încă, tonul pe care îi scrie primului ministru este unul prea civilizat, faţă de abuzul comis de forţele de ordine.

Eu cred că nu e vorba doar de un exces de zel, ci mai ales de un climat de sfidare a Instituţiei Bisercii de către autorităţi. Modul în care Ecclesia, indiferent de rit, este tratată de autorităţile seculare ale statului a găsit în pandemie o nesperată justificare pentru promovarea unei politici publice aflate în aşteptare, anume aceea de sfidare a categoriei cetăţenilor care îşi afirmă ataşamentul faţă de Biserică şi se definesc prin credinţă. Ceea ce spunea un lider userist de la Cluj, şi anume că, dacă ar fi după el, ar da foc la biserici cu tot cu credincioşi în ele, trădează ”noul curs” al politicilor publice din România, aflată şi ea în ”trendul” noii ”corectitudini politice” de la nivel mondial, mai ales după cîştigarea alegerilor în Statele Unite de către Joe Biden.

Aş putea fi întrebat ce legătură este între purtătorii de pulan din Constanţa şi rezultatul alegerilor din Statele Unite. Aparent, niciuna. Dar, cum România îşi ia lumină de la ”licuriciul cel mare” de peste ocean, la noi viitorul politic pare deja prefigurat. Iar poliţiştii sînt printre primii care simt, de obicei, cum bate vîntul. Tradiţiile şi credinţa sînt date jos de pe soclu, aidoma statuilor aşa-zişilor ”stăpîni de sclavi” din Statele Unite. Nu mai e mult pînă ce biserica ordodoxă din România va fi acuzată de toate relele epocilor trecute, în contrapondere cu acţiunile ei viitoare, în încercarea de a-şi conserva statutul.

De obieci, fiecare tentativă a Bisericii de a se apăra în faţa ofensivei seculariste este înăbuşită de contramăsuri disproporţionate. Covid-ul vine ca o mănuşă pentru autorităţi. Sub acoperirea măsurilor luate împotriva pandemiei, se prefigurează politica viitorului guvern de alianţă PNL-USR. Vin vremuri de apostazie, anunţă chitanţierele fîlfîite de poliţiştii din Constanţa. ÎPS Teodosie nu se sfieşte să-i scrie premierului că ”ne aflăm noi, clerul, împreună cu credincioşii ortodocşi, în faţa unor mari abuzuri, pe care autorităţile le săvîrşesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită”.

Mi se pare că aşa stau lucrurile. În România, lucrurile au luat-o razna, departe de făgaşul cu care eram obişnuiţi. Că un şef de la Apele Române, inginer hidrolog care a cîştigat un concurs e schimbat ”de sus” cu un ”specialist” în vînzări, e justificat de principiul ”noi avem puterea şi facem ce vrem, atîta vreme cît o avem”, e la fel de normal pentru autorităţi, cu a cere ca Sfînta Împărtăţanie să se distribuie din pahare de plastic, cu linguriţe de plastic . Aceasta e departe însă de a fi ”România Normală”. Sau România noastră normală.

”Am îndurat destul”, spune practic mesajul Înaltului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Pe care, sînt sigur, spre lauda lui, de acum încolo nimic nu-l va împiedica să se ducă la pelerinajul de Sfîntul Andrei, oricîte baraje de poliţie i-ar sta în faţă. Sfîntul Andrei e patronul spiritual al României. ”Niciodată drepturile credincioşilor ortodocşi şi ale clericilor de a se ruga nu au fost atît de mult batjocorite, de dragul măsurilor exagerate, lipsite de logică şi luate de necunoscuţii dumneavoastră specialişti, în dispreţ total faţă de normele de drept, de credinţa şi tradiţiile poporului roman. Am îndurat suficient, de la începutul acestei pandemii, împreună cu toţi oamenii de bună-credinţă din această ţară şi am respectat măsurile sanitare luate iniţial, în mod responsabil. De această dată, însă, trebuie să denunţăm public abuzurile pe care le orchestraţi şi pe care forţele poliţieneşti şi de jandarmerie le exercită asupra noastră”.

ÎPS Teodosie are dreptate. Docilă, biserica s-a supus tuturor restricţiilor. Poate prea docilă. Mi-e teamă că scrisoarea adresată de el primului ministru va rămîne fără răspuns. Pentru că nu există nicio justificare a unui asemenea abuz, prin care credicioşii care au intrat în biserică să se închine au fost amendaţi, deşi purtau mască, sub pretextul că n-au voie înăuntru, pentru că e carantină. Sau sub acelaşi pretext să fie oprit pelerinajul la Sfîntul Andrei, ocrotitorul românilor. În schimb, carantina nu va opri, după cum a precizat aseară preşedintele, pelerinajul la urne de pe 6 decembrie. În ochii Înaltului Teodosie, acesta e un abuz şi o discriminare. În ochii lui Iohannis e o Românie Normală.

”Lăsaţi-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu, ca şi el să vă mai îngăduie acolo unde credeţi că v-aţi înveşnicit”, îi cheamă ÎPS Teodosie la bunul simţ pe cîrmuitori. Probabil în zadar


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Opinia Fluierul.ro : Nu mai e vorba de vaccin sau de pandemie când vine vorba de Certificatul Verde. E vorba de Dictatură și Control Abuziv

Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranţa şi credinţa ne fac mai puternici...

Larisa Drăgulescu, aproape GOALĂ într-o revistă pentru bărbaţi FOTO

La biserică, doar cu dovadă că nu ai COVID. Noi restricții pentru credincioși

Ion Cristoiu: O schizofrenie de care doar o națiune bolnavă moral e în stare

HOROSCOP 28 noiembrie 2021. O duminică pe cinste, care poate deveni de coșmar. O zodie este în pericol, mai ales

Efectele seismului puternic din Peru: Un turn al unei biserici medievale s-a prăbușit

Infotrafic: vizibilitate redusă din cauza ceții pe A3 și pe șoselele din centrul țării

Meciul din Premier League, Burnley – Tottenham, a fost anulat din cauza ninsorii abundente

Noi restricții. Raed Arafat anunță ce se va întâmpla cu parada de 1 Decembrie

Ședință de urgență la Guvern din cauza tulpinii Omicron

Nicolae Ciucă: O aeronavă Tarom va zbura la Pretoria pentru a-i lua pe românii blocați în Africa de Sud

Australian Open schimbă regulile. Asociația Profesionistă de Tenis propune pedepse, inclusiv suspendare, pentru jucătorii care falsifică certificatele de vaccinare

NEWS ALERT Noua variantă de coronavirus Omicron a fost detectată la 13 persoane care au sosit în Amsterdam

Comisia Europeană aprobă lăcustele pentru consum. Burgeri, deserturi și alte produse din lăcuste ar putea ajunge în magazinele europene

Tulpina Omicron. Germania confirmă trei cazuri de infectare cu noua variantă

METEO Cum va fi vremea în București în următoarele ore

Un seism cu magnitudine 7,5 a avut loc în Peru

STUDIU Cercetătorii avertizează China asupra unui focar "colosal" de COVID dacă va adopta strategia de pandemie a SUA

Coronavirus în România, 28 noiembrie. Scade în continuare numărul deceselor și al persoanelor infectate. Bilanț provizoriu

Primarul orașului Brăila nu vrea ca testele de salivă să fie făcute în școli: "Demnitatea cadrelor didactice, drepturile elevilor și părinților vor fi respectate"

Şedinţă de urgenţă la Guvern din cauza tulpinii Omicron

UE și NATO anunță că își vor consolida cooperarea în fața unor amenințări de tip hibrid. Anunțul Ursulei von der Leyen și Stoltenberg

Premierul Nicolae Ciucă: De Ziua Bucovinei, mesajul trebuie să fie unul de unitate

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Eurocrația, Homo Sovieticus și Homo Bruxellicus. Vladimir Bukovski: "Eu am trăit în viitorul vostru și acesta nu a funcționat!"

COMENTARIU Lelia Munteanu: Hanuca. Lumina și utopia libertății

_ China a trimis zeci de avioane militare în spaţiul aerian al Taiwanului, în contextul tensiunilor

Prima țară care își închide granițele pentru toți străinii, din cauza noii variante a coronavirusului

Nicolae Ciucă: O aeronavă Tarom va zbura la Pretoria pentru a-i lua pe românii blocaţi în Africa de Sud

Varianta Omicron a coronavirusului. Noi măsuri în Marea Britanie: măști obligatorii și teste PCR la intrarea în țară

Ministrul Eduard Novak anunţă cum vor fi aduşi în ţară românii blocaţi în Africa de Sud

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Ștefan Miu, la 19 ani cel mai tînăr delegat la Marea Unire, a făcut opt ani de închisoare sub comuniști

Ministrul Eduard Novak anunță cum vor fi aduși în țară românii blocați în Africa de Sud

Excepție de la restricțiile anti-COVID-19. Meciul Universitatea Craiova - FCSB se va juca cu spectatori în tribune

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

Excepţie de la restricţiile anti-COVID-19. Meciul Universitatea Craiova - FCSB se va juca cu spectatori în tribune

Fostul șef al Comitetului Olimpic Brazilian, Carlos Nuzman, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru corupție la Rio 2016

Doliu în Formula 1. Sir Frank Williams a murit la vârsta de 79 de ani

Prima ţară care îşi închide graniţele pentru toţi străinii, din cauza noii variante a coronavirusului

STUDIU Cercetătorii avertizează China asupra unui focar „colosal” de COVID dacă va adopta strategia de pandemie a SUA

METEO Cum va fi vremea în Bucureşti în următoarele ore

Coronavirus în România, 28 noiembrie. 1.377 de cazuri noi şi sub 100 de decese. Bilanţ complet

Restricții de circulație în București. Se fac repetiții pentru ceremonia de Ziua Națională

Un clip cu un corb deștept a strâns aproape 6 milioane de vizualizări pe Instagram VIDEO

Restricţii de circulaţie în Bucureşti. Se fac repetiţii pentru ceremonia de Ziua Naţională

_ Noua variantă de coronavirus Omicron a fost detectată la 13 persoane care au sosit în Amsterdam

Judoka Vlăduț Simionescu încheie anul cu o medalie de argint la Abu Dhabi Grand Slam 2021

Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranța și credința ne fac mai puternici

Gabriela Baltag, candidat pentru șefia CSM: "Este exclus ca SRI să fie vreodată organ de cercetare penală în România. Noi n-am învățat nimic din istorie, dar eu am văzut în dosare ce a făcut Securitatea lui Ceaușescu"

Virusul din sudul Africii a pătruns în Europa

Nicușor Dan, mesaj pentru ministrul de Finanțe, cu care vrea un dialog direct: Nu vă bazați pe informațiile de la Gabriela Firea

Vaccinare COVID-19 în România: Aproape 47.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

_ La biserică, doar cu dovadă că nu ai COVID. Ţara care a introdus noi restricţii pentru credincioşi

_ Australian Open schimbă regulile. Asociaţia Profesionistă de Tenis propune pedepse, inclusiv suspendare, pentru jucătorii care falsifică certificatele de vaccinare

VIDEO O patiserie din București este închisă, după ce un șobolan a fost filmat printre rafturi

VIDEO Doi părinți încearcă să-l facă pe bebelușul lor să spună "mama". Dar au o surpriză din partea cățelului

_ Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranţa şi credinţa ne fac mai puternici

China a trimis zeci de avioane militare în spațiul aerian al Taiwanului, în contextul tensiunilor

Moment important pentru una dintre cele mai mari sportive. Emma Răducanu a fost cerută în căsătorie la Londra


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 517, afisate in 9 pagini.