07:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Irina Vlah: Autoritățile ignoră voința poporului privind subiectul neutralității

Irina Vlah: Autoritățile ignoră voința poporului privind subiectul neutralității

„Această situație anormală, ieșită din comun, m-a și determinat să mă adresez către dumneavoastră. Reieșind din atitudinea guvernării față de acțiunile întreprinse de mine și echipa mea în ultimele săptămâni, deduc că autoritățile au luat deja decizia cum să procedeze cu neutralitatea Republicii Moldova în continuare și nu au nevoie de opinia oamenilor. Probabil ei se tem că opinia cetățenilor Republicii Moldova le va da peste cap planurile pe care deja le-au făcut”, a declarat Irina Vlah într-un briefing de presă la IPN.

Lidera Platformei Moldova a relatat despre încercările sale de a convinge autoritățile să includă la referendumul pe care președinta Maia Sandu dorește să-l organizeze concomitent cu alegerile prezidențiale o întrebare suplimentară – privind statutul de neutralitate al Republicii Moldova. Potrivit ei, inițiativa sa a fost determinată de declarațiile șefei statului și ale altor lideri ai Republicii Moldova, care admit posibilitatea renunțării la statutul de neutralitate al țării.

„Dacă cei care sunt în fruntea politicii externe a Republicii Moldova au îndoieli cu privire la neutralitate, am decis că este logic să invit conducerea țării să afle care este părerea poporului în această chestiune. Mai mult, nu vor fi cheltuiți bani suplimentari din bugetul de stat pentru aceasta, întrucât președintele a propus deja organizarea unui referendum concomitent cu alegerile prezidențiale. Tot ceea ce se cere din partea factorilor de decizie este să fie de acord să supună referendumului acest subiect”, a spus Irina Vlah.

Ea a menționat că a făcut o adresare către membrii Parlamentului și apoi către președinta Maia Sandu cu inițiativa de a completa referendumul cu întrebarea de neutralitate, dar nu a avut un răspuns. „Indiferența autorităților față de această problemă duce la concluzia că autoritățile au decis deja cum vor proceda cu neutralitatea Republicii Moldova”, consideră lidera Platformei Moldova.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Blinken starts Mideast tour to press for Gaza truce

_ Ministrul Energiei anunță un salt uriaș pentru România: Producția de energie se va dubla

_ Lucrătorii Amazon renunță la depozitul din Coventry în timp ce încep greve noi pentru ca gigantul de retail să-și „recunoaște oficial sindicatul”

_ Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii: vom avea parte de un șoc termic

_ Murray a fost bătut la Doha de adolescentul ceh Mensik

_ Enceladus își revarsă măruntaiele prin mișcare de lovire-alunecare

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ A renunțat la facultate și a fost cunoscut drept „Barman Jack”. Da, acest regal, care împlinește astăzi 38 de ani, și-a construit o reputație de fermecător, de încredere și de discret...

Ca și în cazul lui Călin Georgescu, Regimul Soroșist Macron o interzice pe Marine Le Pen. Le Pen găsită vinovată. Le Pen interzisă să candideze.

Elon Musk a criticat vehement verdictul instanței franceze care a blocat candidatura lui Marine Le Pen la alegerile prezidențiale din 2027. Cazul Călin Georgescu a fost din nou Reamintit.

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

_ Grid blocaje pe drum în Europa?

_ Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

_ „Îi văd sufletul părăsindu-și trupul”: Telespectatorii cu inima frântă pentru bărbatul care susține că este fericit că soția sa se culcă cu alți bărbați... dar alții spun că este „lacom” de banii ei

_ Primul vot din Argeş a fost al prefectului

_ Nu, aceste imagini arată copii palestinieni morți, nu păpuși

_ Turist britanic, 43 de ani, este condamnat la patru ani de închisoare după ce a recunoscut că a violat-o pe prietena fiului său într-o cameră de hotel din Magaluf

_ Porumbelul reținut pentru spionaj, eliberat după opt luni de captivitate: 'Acesta este un caz rar'

_ O pompieră dă în judecată pentru hărțuire, pretinzând că șeful ei este un „prădător sexual” după ce a spus că soția lui avea o geantă Mulberry la fel ca a ei.

_ Joe Biden îl ironizează pe Donald Trump

_ Alex Ioniţă a marcat pentru Yunnan Yukun, în liga secună chineză

_ Avem cifrele - cu cât vor crește pensiile de la 1 ianuarie 2025? Ministrul Muncii face anunțul așteptat de milioane de români

_ Cancelaria Sfântului Sinod intră tare după speculații: Vasile Bănescu rămâne purtător de cuvânt al BOR

_ Scheletele antice dezvăluie diferențe de sănătate în Londra medievală

_ Moartea lentă a sindicatelor din America

_ Se caută disruptori cu experiență!

_ Fostul organ de supraveghere a frontierelor spune că susține dezvăluirea aeronavelor cu „risc ridicat” care aterizează în Marea Britanie fără controale de securitate către Mail, deoarece avertizează despre un „risc periculos pentru securitate”

_ Prim-ministrul moldovean: Din punct de vedere militar, Rusia nu poate să ajungă în Moldova

_ Nicolae Ciucă încinge scandalul Nordis: Ciolacu are un trecut tulbure, un partid în buzunarul mafiei imobiliare

Soroșiștii Securistoizii de la Digi îl numesc pe Călin Georgescu, "Fostul Candidat Extremist Pro-Rus". Călin Georgescu este câștigătorul alegerilor prezidentiale.

Calin Georgescu a avut dreptate când a arătat jaful multinaționalelor. Bulgaria înființează lanțuri de magazine cu adaos 10%, pentru a împiedeca multinaționalele să jefuiască populația. Puciștii de la noi sunt pe-o mână cu multinaționalele

Ion Cristoiu: Votul din decembrie a fost moral Lumea s-a săturat de "politruceală" Da, inevitabil, ne despărțim de America (referindu-se la puciști)

Ca și bolșevicii în 1946, Soroșiștii nu au stare până nu bagă Cenzura peste tot. Lasconi cere închiderea TikTok înaintea prezidenţialelor: "Fake news-ul să fie dat jos". Soroșiștii de la Funky Citizens decid ei de capul lor, ce e "fake news"

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

_ Vedeți Nebuloasa Inelului Sudic în 3D

_ Experţii Bitdefender au descoperit noi înşelătorii care clonează conturi oficiale YouTube

_ Președintele consiliului parohial este INTERDIS din magazinele din satul frumos numit „Chelsea-on-Sea” și i s-a spus să demisioneze după ce a susținut că afluxul de proprietari de a doua case transformă zona în „Center Parcs”.

_ Korcok, fostul premier Pellegrini, pro-ucrainean, este pregătit pentru turul prezidențial al Slovaciei

_ Freedom Caucus postează garda rotativă pentru a bloca mișcările ascunse ale conducerii

_ Impactul abuzului sexual în regiunea Victoria

_ Talia MINUTĂ a lui Kim Kardashian stârnește o reacție de șoc când sosește la Met Gala purtând un corset argintiu uimitor de mic: „Câte coaste a fost îndepărtată?”

_ Furie, deoarece sindicatele cer ca lucrătorii din sectorul public să se prezinte la muncă purtând culori palestiniene în timpul „zilei de acțiune”

_ O întrebare pentru a provoca mentalitatea deflaționistă

_ Actrița de la EastEnders, Cheryl Fergison, dezvăluie că s-a Opărit cu apă clocotită de mai multe ori pe zi, deoarece a devenit obsedată de „spălarea” celulelor canceroase după ce a fost diagnosticată cu boala

_ Vreme caldă, dar instabilă azi în Bucureşti

_ LIVE TEXT - Război în Israel: Cel puţin 32 dintre ostaticii rămaşi în Gaza sunt morţi

_ Jos Fratele Mare: Supravegherea fără mandat face o batjocură de Constituție

_ Kristi Noem: „Cineva conduce Casa Albă. Nu cred că este Joe Biden”

_ Renault vrea să aplice lecţiile învăţate în China

_ Joe Biden a strâns 91.000 de urmăritori pe Tik Tok, în prima zi

_ Ciolacu, despre cine ar putea deschide lista la europarlamentare: Aş dori o doamnă

_ Recalibrarea examenelor de plasare avansată definește devianta în jos?

_ Actualizare UNC Frat Bros: John Rich promite să c�nte la �Flagstock�

_ Vânzările de case noi din SUA s-au prăbușit în octombrie

_ FOTO Mircea Geoană surprinde: Cu cine s-a uitat la un meci de rugby

_ Cele mai bune 20 de emisiuni de urmărit la cerere în acest weekend -...

_ Senzorii flexibili ultra-rezistenți lansează un nou teren în detectarea presiunii

_ CFR Cluj a oficializat transferul lui Aly Abeid de la UTA Arad

_ Fostul manager de turneu al lui Happy Mondays a clarificat un complot de cocaină de peste 80 de milioane de lire sterline... și promite că va avea o „petrecere dracună” pentru a sărbători

_ Tragedie când un băiat de patru ani cu paralizie cerebrală moare după ce și-a blocat capul în noul său pat medical în prima noapte în pătuțul special - în timp ce familia sa cu inima frântă îi aduce un omagiu tânărului „fericit”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 295, afisate in 5 pagini.