23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Marea Britanie a scăpat după trei ani de chin din progresista UE, noua închisoare a popoarelor. UE a doua URSS. Brexit-ul, ''nu e sfârșitul, ci începutul'' unei noi pagini a istoriei britanice - a declarat primul ministru, Boris Johnson

Brexit-ul "nu este sfârșitul, ci începutul unui nou act al marii noastre istorii naționale", a declarat vineri prim-ministrul Boris Johnson, într-un discurs către națiune susținut cu o oră înainte de ieșirea oficială din UE, relatează AFP.

"Lucrul cel mai important care trebuie spus în această seară este că nu e sfârșitul ci începutul, momentul unui nou răsărit și în care cortina se ridică pentru un nou act al marii noastre istorii naționale", a spus el, în contextul în care Regatul Unit va părăsi UE la ora 23.00 locală și GMT.

Brexit-ul marchează "începutul unei noi ere de cooperare amicală" cu UE, a mai afirmat Boris Johnson.

"Vrem ca acesta să fie începutul unei noi ere de cooperare amicală între UE și o Marea Britanie plină de energie", a spus el.

Brexit-ul va fi un "succes răsunător", "indiferent care sunt obstacolele", a mai spus prim-ministrul britanic vineri, în condițiile în care țara sa se pregătește să declanșeze negocieri dificile cu UE privind viitoarea lor relație comercială.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ștefan, editor online: Daniela Juncu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

TRAGIC. Un bărbat din Texas a murit vaccinat cu Moderna, după ce a fost forțat să ia vaccinul împotriva COVID-19 pentru a rămâne pe lista de transplant pulmonar

_ Putin respinge preocupările NATO şi avertizează că nu va tolera activităţi militare în Ucraina

Președintele Trump le cere democraților să se ocupe de jafurile prin spargeri sau să cheme Garda Națională

_ ALERTĂ Incendiu URIAȘ de vegetație lângă Piatra Neamț, flăcările amenință zeci de case: Intervin pompieri din 3 județe / VIDEO

_ Piers Morgan spune că Fauci ar trebui să „își lase ego-ul deoparte... și să tacă dracului” (VIDEO)

NICUȘOR MINTE MINTE MINTE , în timp ce bucureștrenii rabdă de frig în case. Câciu, despre discuţia cu Nicuşor Dan privind termoficarea din Bucureşti: primarul nu m-a sunat, face ping-pong pe Facebook

_ Fostă MISS, soţia celebrului 'El Chapo', traficantul de droguri condamnat la închisoare pe viață, ajunge în pușcărie

SUA. Lousiana: Judecătorul federal blochează mandatul vaccinurilor la nivel național – protejează lucrătorii din domeniul sănătății din întreaga America

TRANSEXUALUL ȘEF LA EDUCAȚIE. Suedia oficializează primul ministru transgender din Guvern: Lina Axelsson Kihlblom a devenit ministru al Școlilor

Casa Albă întrerupe sunetul lui Biden și îi pune muzică tare de îndată ce acesta începe să divagheze în afara scenariului (VIDEO)

Culmea Totalitarismul Progresist. Mai rău ca un animal: și inoculat și implantat ca să ți se verifice permanent inocularea și pe umbli. Suedia: Ia-ți pașaportul pentru vaccin împotriva Covid-19 într-un cip implantat în mână (VIDEO)

CE MAI FAC ELEVII LA ȘCOALĂ PRIN SUA: Poliția: O tânără de 15 ani a ucis trei elevi într-o împușcătură în liceul din Michigan; Alți șase, inclusiv un profesor, răniți (Actualizare: opt răniți)

_ VIDEO| Atac armat într-un liceu din SUA: Un elev de 15 ani a omorât mai multe persoane

_ Semnal tras de Rareș Bogdan! Atrage atenția asupra DERAPAJELOR SFIDĂTOARE din ultima perioadă

_ Kyle Rittenhouse nu mai este student la ASU, după ce studenți dezlănțuiți au emis o listă de cereri care cer ca el să fie dat afară de la școală

_ Ministrul Mediului vrea o taxare diferențiată pentru rablele din trafic

Putin își bate joc în mod deschis de SUA – spune că decizia lui Biden de a candida pentru realegere „a fost absolut corectă”, deși funcțiile cognitive ale lui Biden se află într-o deteriorare rapidă

_ VIDEO Când deviza 'vrem o țară ca afară' nu ne mai place: 3 elevi uciși, 6 răniți, într-un atac în SUA - Criminalul este un elev de 15 ani

_ FOTO Incendiu de vegetaţie pe Muntele Pietricica, lângă Piatra Neamţ. Focul uriaş se apropie de zonele locuite

_ Casa Albă �ntrerupe sunetul lui Biden și scoate muzică tare de �ndată ce �ncepe să divagă �n afara scenariului (VIDEO)

_ Ministrul de Finanţe vrea să atingă „cartoful fierbinte”: pensiile speciale

_ Putin spune că Rusia va avea în curând o nouă rachetă hipersonică – se așteaptă ca ultimele rachete de croazieră hipersonice Zircon să intre în uz oficial anul viitor

„Declinul lui cognitiv este prea mult. Dacă nu este capabil să fie președinte, trebuie să demisioneze” – Fostul medic prezidențial îi cere lui Biden să demisioneze

_ Rittenhouse țintește pe Lin Wood

_ Primul președinte de partid care reacționează la decizia HALUCINANTĂ a Comisiei Europene: 'Neomarxistii de la Bruxelles sunt chiar nesimțiți!'

_ Alexandru Rafila anunță că legea certificatului verde s-ar putea relua de la zero în Parlament: 'Vom găsi o soluție'

_ Ministerul Afacerilor Externe atenţionează asupra posibilităţii ca miercuri să fie timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierelor R.Bulgaria

_ NATO cere Rusiei să reducă tensiunile / Diferenţa de abordare faţă de Ucraina şi aliaţi precum România

_ Sorin Grindeanu anunţă că România va investi 73 de miliarde de euro în infrastructură în următorii 10 ani

_ Sepsi Sfântu Gheorghe este prima echipă calificată în semifinalele Cupei României

_ Franţa a înregistrat o creştere economică de 3,0% în trimestrul al treilea din 2021

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Nassim Taleb, despre covid şi senicid: “Ucigând bătrâni îţi reduci propria speranţă de viaţă”

_ Atenţionare de călătorie în Bulgaria. Autorităţile avertizează că vor fi cozi la frontieră

_ Marjorie Taylor Greene ÎNCĂSTEAZĂ pe Nancy Mace pentru că a fost de partea lui Ilhan Omar

_ „Nu o voi citi deloc. Îl voi semna” – Joe Biden în timp ce semna facturile pentru veterani (VIDEO)

_ Ambasadorul României în Federaţia Rusă a avut o întâlnire cu patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill la Moscova

_ OMS: 'Persoanele expuse riscului de infectare cu coronavirus ar trebui să evite călătoriile'

_ Filiale PSD au primit autonomia de a decide alianțele locale

_ Alexandru Rafila, ÎNGRIJORAT că românii ignoră regulile: 'Am văzut ce este pe la târgurile de Crăciun, pe la concerte'

_ VIDEO - Sorin Grindeanu se duelează cu PNL: 'Noi nu avem cotă unică, e doar o poveste, ce vând unii, nu există'

_ Veşti bune. Trei oraşe din Transilvania vor fi legate în decembrie de infrastructura vest-europeană

_ Un seism de adâncime a avut loc în Vrancea

_ COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Pariul cel mare pus pe capul variantei Omicron

Judecătorul numit de Trump blochează mandatul lui Biden privind vaccinurile pentru lucrătorii din domeniul sănătății din 10 state

_ Oamenii de știință vor să foreze în inima unui vulcan din Islanda: Proiect de 100 de milioane de dolari

_ Alexandru Rafila, după ce unii preoți au dat mesaje antivaccinare: 'Au fost probleme legate de comunicare între Biserică și autorități'

_ Arafat anunţă că românii care au venit din Africa de Sud cu avionul nu au probleme de sănătate, testele pentru COVID fiind negative

_ Procesul lui Ghislaine Maxwell începe cu urmărirea penală a unui judecător Obama și a fiicei lui Jim Comey – Vor fi dezvăluite legăturile cu FBI și guvernul SUA?

_ Președintele FED, Powell, retrage în sfârșit cuvântul „tranzitoriu” cu privire la inflație (la un nivel maxim de 3 decenii) – Acum preocupat de noua variantă COVID

_ Baschet masculin: CSM CSU Oradea a câştigat la scor restanţa cu CSM VSKC Miercurea Ciuc

"Aceasta nu este știință sau medicină, este o decizie politică" Dr. și col. Lawrence Sellin despre Tratamentele curente pentru COVID

VIDEO - Nicăieri nu-i ca acasă ....Petreceți-vă concediul în România.

FOTO Incendiu de vegetație pe Muntele Pietricica, lângă Piatra Neamț. Focul uriaș se apropie de zonele locuite

Anamaria Prodan, GOALĂ în PAT. Imaginea care face furori pe internet FOTO

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

BUCUREȘTI. INCREDIBIL. GUVERNUL SOROS ÎI BATE PE UNIONIȘTI. POLIȚIA I-A BĂTUT PE MANIFESTANȚI LA MARȘUL PRO-UNIRE. Analistul Bogdan Chirieac: "Pot să cred că ne aflăm la Moscova"

_ Empire State Building din New York, iluminată în semn de omagiu pentru Josephine Baker

_ VIDEO - Filmul Casa Gucci a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

_ Kyle Rittenhouse nu mai este student la ASU, după ce studenți dezlănțuiți au emis o listă de cereri care cer ca el să fie dat afară de la școală

Ca să vă dați seama cât de Criminali au putut fi Guvernații noștri care nu au făcut nimic la 20 la mie. Ședință URGENTĂ în Germania la o infectare de 4.25 la mie: Vor fi înăsprite restricţiile, numărul de infectări a bătut orice record


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 207, afisate in 4 pagini.