12:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Războiul 'invizibil': România se confruntă zilnic cu până la 50.000 de atacuri cibernetice (ministru)

Războiul 'invizibil': România se confruntă zilnic cu până la 50.000 de atacuri cibernetice (ministru)

„Suntem într-o perioadă în care avem acest război hibrid extins la granițele României. Este evident că și acest atac asupra infrastructurii de sănătate din România este unul extrem de complicat. În momentul de față se fac verificări tehnice împreună cu toate intituțiile abilitate pentru a identifica foarte clar care este sursa atacului și mai ales ce tip de date au fost blocate și cum pot fi recuperate pentru a limita cât mai mult pierderile. Vorbim despre mai multe spitale importante din România, acum echipele tehnice sunt la fața locului și vom vedea exact care sunt efectele acestui atac cibernetic. Ca și statistică, zilnic avem între 25.000 și 50.000 de atacuri cibernetice împotriva României. În cel mai scurt timp urmează să identificăm atacatorii și scopul precis al acestui atac”, a declarat ministrul.

„Nu am informații dacă s-a cerut sau nu vreo răscumpărare. Acum ne interesează în principal să facem funcționale sistemele (din spitale), iar datele oamenilor să fie în siguranță pentru a nu perturba activitatea medicală. Noi suntem o țintă de fiecare dată, de la electricitate la tot ce înseamnă zona de utilități publice. Chiar dacă respingi zilnic zeci de mii de atacuri cibernetice, sunt unele care reușesc să penetreze și e important să ne actualizăm din punct de vedere tehnic”, a adăugat Bogdan Ivan.

La începutul anului, 316 fişiere cu un volum total de 300 de megabytes au fost copiate în urma atacului cibernetic înregistrat la Camera Deputaţilor, a declarat ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan.

„Conţinutul lor este unul preponderent public: contracte de servicii, adrese instituţionale, date din buget şi datele care sunt destinate publicului, copii după actele de identitate ale parlamentarilor", a declarat la finalul lunii ianuarie Bogdan Ivan, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

„Sunt situaţii în care, din diferite motive, în special din eroare umană, putem să ajungem în această situaţie. Pot să vă dau şi un exemplu foarte clar în cazul speţei de la Camera Deputaţilor până a avea închis acest raport final: faptul că sistemele nu au fost actualizate cu cele mai noi tehnologii şi versiuni de software existente astăzi pe piaţă. Vă dau un exemplu: pe unele dispozitive încă rula o versiune de Windows 7, care este de mult depăşită", a declarat Ivan.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

Rezultatele sondajului Verifield

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ QE cu un alt nume este încă QE

_ Jim Jordan aruncă „Smoking Gun” din cauza suprimării „scurgerii de laborator” de la Casa Albă pe Facebook

_ Nu vrea să se îmbrace singur. Regele Charles i-a lăsat fără cuvinte pe cei aproapiați cu cererile sale ciudate

_ Acestea sunt cele mai sigure orașe ale Americii

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

_ Un influent de fitness criticat pentru că a făcut un antrenament bizar în mijlocul unui avion aglomerat

SpaceX tocmai a făcut un pas mare spre reutilizarea amplificatorului Super Heavy al Starship

_ Microbii vii descoperiți în cel mai uscat deșert al Pământului cu o nouă tehnică de separare

_ Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată

_ Alertă alimentară! În mai multe produse de pasăre de la Penny a fost descoperită salmonella

Donald Trump cere eliberarea lui Marine Le Pen și să fie lăsată să candideze. Nici un cuvânt despre anularea alegerilor și nici despre Călin Georgescu spre satisfacția sorosistilor și a slugilor lor care au dat Lovitura de Stat in România

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

_ Dar aurul?

_ Se caută disruptori cu experiență!

_ Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

_ Japonezul Nakajima domină Indian Open pentru prima victorie în DP World Tour

_ Femeie arestată sub suspiciunea că a ucis copilul de nouă luni, sora și fratele lui de trei ani, șapte, sunt reținute în temeiul Legii privind sănătatea mintală

_ Lia Olguța Vasilescu: Pe 1 decembrie, votează PSD la alegerile parlamentare!

_ Copiii se îmbracă în personajele lor literare preferate de Ziua Mondială a Cărții: de la Zog și Snitchul de Aur la dușmanul Matildei, Miss Trunchbull

_ Avocații lui Danny Masterson i-au găsit pe jurați după ce l-au găsit vinovat de viol

_ Misiunea pe Lună a Intuitive Machines se apropie de sfârșit, împărtășește un accident mai greu decât Lunar Lander

_ Whistleblower dezvăluie cum firma de securitate cibernetică „New Knowledge” a creat dezinformarea în alegerile americane

_ Două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul Dubai

_ Summitul pentru pace din Ucraina, găzduit de Elveția, va include 100 de țări, dar nu și Rusia

_ Racheta hipersonică care a lovir Dnipro a fost un mesaj pentru Washington: Capacităţile Rusiei au fost clar demonstrate

_ Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului ITF W100 de la Wiesbaden

_ „Îi văd sufletul părăsindu-și trupul”: Telespectatorii cu inima frântă pentru bărbatul care susține că este fericit că soția sa se culcă cu alți bărbați... dar alții spun că este „lacom” de banii ei

_ Charles Dumont, compozitorul lui Édith Piaf, a murit la vârsta de 95 ani

_ Se măreşte salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei. De când va intra în vigoare

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

_ Mexicanul Saul 'Canelo' Alvarez vrea să scrie istorie în meciul cu Jaime Munguia

_ Andrei Caramitru îi scutură pe românii care nu vor armata obligatorie: Veți fi carne de tun!

_ Episcopul Macarie subliniază rolul vindecător al lui Hristos în mesajul său de Paște

_ UE și platformele online: acord diluat privind drepturile lucrătorilor Uber, Deliveroo și a altor companii

_ O altă variantă, un alt strigăt disperat pentru măști

_ Kelemen Hunor intervine dur după ce PNL și PSD au agreat liste comune la europarlamentare: Comasarea nu rezolvă nimic

_ „Nimic nu depășește niciodată asta!” Turist uluit pe zborul easyJet filmează erupția spectaculoasă a vulcanului islandez

_ Strada Zece Mese din Sectorul 2 intră în weekend în programul Străzi deschise

_ Volkswagen anticipează încetinirea creşterii vânzărilor în acest an, din cauza condiţiilor economice slabe

_ Sub Biden, America eșuează – Liga Mare!

_ Gimnastică online, noua invenție a Federației Române de Gimnastică

_ BREAKING Culisele denunțului directorului din Energie care a `pus pe butuci` un fals `general` traficant de influență și doi afaceriști

_ Povestea bună versus evaluări proaste

_ 100 de kilometri de transfer criptat cuantic

_ Imagine: Hubble găsește un câmp de stele

_ În 2024, digitalul este totul în politică

_ RAND vede „Internet of Brains” până în 2050

_ Ce poate învăța AI despre univers?

_ TOPLINE TRAVEL: Schi pentru gurmanzi

_ Anatomia Complexului Tehno-Industrial

_ Rape convict Robinho arrested in Brazil

_ Cum îţi creezi singur un site web? (P)

_ Socialism: Știință sau Cianură?

_ Cenzura și Piața Publică Digitală

_ Bitcoin Vs Gold: Dezbaterea continuă

_ Războiul este întotdeauna inflaționist


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 506, afisate in 9 pagini.