![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Inflaţia Ungariei a încetinit în mai, ajungând la cel mai redus nivel din octombrie 2022![]() Inflaţia Ungariei a încetinit în mai, ajungând la cel mai redus nivel din octombrie 2022Inflaţia în Ungaria a încetinit pentru a patra lună consecutiv, situându-se în mai la cel mai redus nivel din ultimele şapte luni, arată datele preliminare publicate de Oficiul Central de Statistică, transmite DPA. Indicele preţurilor de consum a urcat în ritm anual la 21,5% în mai, după ce a crescut la 24% în aprilie. Economiştii se aşteptau în mai la o inflaţie de 22,3%, conform Agerpres. Este cel mai redus nivel din octombrie 2022, după ce în aprilie Ungaria a fost statul membru UE cu cea mai ridicată rată a inflaţiei. Inflaţia de bază, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a redus în mai la 22,8% în ritm anual, de la 24,8% în aprilie, în timp ce analiştii se aşteptau luna trecută la o inflaţie de bază de 23,3%. Este, de asemenea, cel mai redus nivel din octombrie 2022. De asemenea, inflaţia produselor alimentare s-a moderat la 35%, de la 37,9% în aprilie, în timp ce creşterea anuală a preţurilor la electricitate, gaze şi alţi combustibili a încetinit la 37,2%, de la 41,5%. În ritm lunar, rata inflaţiei în Ungaria a încetinit la 0,4% în mai, de la 0,7% în aprilie. Comisia Europeană previzionează că anul acesta rata inflaţiei în Ungaria se va situa la 16,4%, cel mai ridicat nivel din UE, în timp ce Guvernul de la Budapesta are ca obiectiv reducerea inflaţiei sub 10% până în decembrie.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 18:31
_ Explorarea existenței vieții la 125°F
ieri 17:02
_ Peter Schiff: Jerome Powell doar ghiceste
ieri 16:59
_George Simion - 25 Sep 2023 16:15:18
ieri 15:39
_ Numerarul nu va fi un refugiu sub CBDC
ieri 14:58
_George Simion - 25 Sep 2023 14:05:47
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 12:42:54
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 14:18:59
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 14:38:33
ieri 14:19
_ Mitul periculos al aterizării moale
ieri 13:39
_ George Maior, numit ambasador şi în Yemen
ieri 13:17
_Stiri Negre - 25 Sep 2023 11:45:20
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:13:00
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:36:07
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:52:45
ieri 12:20
_ Ce este în neregulă cu Canada?
ieri 11:40
_ Euro trades at 4.9677 RON
ieri 10:59
_ Un vulcan a erupt în estul Indoneziei
ieri 10:39
_ Curs valutar, 25 septembrie
ieri 08:00
_ Scheduled events for September 25
ieri 07:39
_ DefMin Tilvar visiting Italy
ieri 05:59
_ China a capturat pe tăcute America de Sud
ieri 05:40
_ SEPTEMBER 25 IN HISTORY
ieri 05:19
_ BRICS vor schimba lumea... Încet
ieri 03:39
_ Lipsa nu este suficientă
ieri 02:19
_ Un aligator din Florida a mâncat un om
ieri 00:59
_ Datoriile 300% ale Chinei și dilemele
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu