07:22
Comentarii Adauga Comentariu

_ Moaște ale Sf. Nectarie și Sf. Sava cel Sfințit – în capela Spitalului Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov

Moaște ale Sf. Nectarie și Sf. Sava cel Sfințit – în capela Spitalului Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov

Spitalul de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov, a primit, în dar moaște ale Sfântului Nectarie – vindecătorul de boli și ale Sfântului Sava cel Sfințit. Le va găzdui în bisericuța pe care tocmai a adus-o din Grecia și pe care a instalat-o în curtea spitalului.

Specializat în tratarea cazurilor grave și foarte grave, considerate adesea fără nicio șansă, Spitalul Sfântul Sava reușește, după spusele pacienților săi, ”să facă adevărate minuni”. Fondatoarea Spitalului, Alina Ion, psiholog de profesie și manager al centrului medical, spune adesea că ”Dumnezeu face minuni prin oameni”, iar angajații săi reușesc să pună pacienții, la propriu, pe picioare, ”doar cu ajutorul lui Dumnezeu, căci pricepere și echipamente performante, se mai găsesc”. Este un fel de a mărturisi credința ei, nelimitată, în Dumnezeu, dar, dincolo de aceasta, Alina Ion face eforturi uriașe pentru a dota Spitalul Sfântul Sava cu cele mai inovative echipamente medicale în materie de recuperare medicală. Totuși, încă de la înființarea spitalului, Alina Ion a visat să poată construi o mică biserică în curtea centrului medical, unde atât pacienții, cât și rudele lor să se poată ruga lui Dumnezeu pentru sănătate. Acum a reușit: a adus din Grecia, gata construită, o biserică mică, dar deosebit de frumoasă.

”Pregătim această bisericuță pentru a fi loc de închinare și de comunicare cu Dumnezeu, spre binele pacienților noștri și al familiilor acestora, dar și al angajaților spitalului. Am încheiat un protocol cu Arhiepiscopia Bucureștilor pentru folosința gratuită a acestui paraclis, cu hramul Sf. Sava cel Sfințit și Sf. Nectarie, pe toată durata existenței locașului. Ne-am asumat obligația să nu o demolăm niciodată. Slujbele exclusiv ortodoxe vor fi săvârșite de un preot de caritate, numit de Arhiepiscopia Bucureștilor.

Deosebit de fericită sunt că am reușit să ridicăm acest locaș sfânt, dar și pentru darurile sfinte pe care le-am primit de la slujitori ai Domnului, cărora le voi fi pe veci recunoscătoare: bucăți din moaștele Sf. Nectarie, vindecătorul de boli, și ale Sf. Sava cel Sfințit, al cărui nume îl poartă spitalul nostru.

Întotdeauna am avut convingerea că Dumnezeu face minuni prin oameni și că rezultatele bune pe care noi le obținem aici, la Spitalul Sfântul Sava, i Le datorăm Domnului. Avem specialiști de primă mână și cele mai performante și invoative echipamente medicale, dar cred că reușim să punem pe picioare bolnavi, cărora nimeni nu le mai dă vreo șansă, doar cu ajutorul lui Dumnezeu, căci pricepere și echipamente performante, se mai găsesc. Pentru această priveghere sfântă și pentru că bolile se vindecă, nu doar cu medicamente, ci și cu credință, cu putere spirituală, m-am simțit datoare și obligată să-l aduc pe Dumnezeu și mai aproape de pacienții noștri, ridicând acest locaș în curtea Spitalului Sfântul Sava, spre ajutorul sufletesc de care cu toții avem nevoie - atât angajații spitalului, cât și pacienții noștri și familiile lor” – Alina Ion, manager al Spitalului Sfântul Sava.

Pacienții Spitalului de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative Sfântul Sava sunt, în cea mai mare parte, victime ale unor accidente rutiere sau de muncă deosebit de grave, în urma cărora au rămas complet paralizați, precum și suferinzi de boli cardio-vasculare, cu accidente vascular-cerebrale (AVC), imobilizați la pat, cu boli degenerative, scleroze în plăci, pacienți cu intervenții chirurgicale deosebit de complicate.

Alina Ion este permanent în mijlocul lor, pe toți îi știe pe nume și pentru fiecare are câte o vorbă bună și o mângâiere. Optimismul său, zâmbetul de pe buze și sufletul deschis în fața oricui îi trece pragul, face din Spitalul Sfântul Sava un loc despre care pacienții vorbesc cu deosebită admirație.

”Sfântul Sava nu este un spital oarecare, în care pacienții sunt doar niște fișe medicale. Este un loc unde toată lumea, de la directorul medical, doamna doctor Nistor, la medici, terapeuți, asistenți, infirmieri, ambulanțieri, bucătari și până la portar, toți suntem în slujba pacientului, cu adevărat. Condiția impusă la angajarea personalului este să-și trateze pacienții ca pe membrii propriei familii. Și cum în fiecare casă de om crescut cu dragoste pentru Dumnezeu există o icoană, așa avem și noi: câte o icoană în fiecare salon, în sălile de terapie și sala de masă. Acum, tot cu voința lui Dumnezeu, am reușit să trecem peste tot felul de cumpene și să ridicăm această bisericuță, în care așezăm moaștele Sfinților Nectarie și Sava, care ne vor ocroti și ne vor ajuta să ne îndeplinim misiunea pe acest pământ: să facem bine semenilor noștri.” – Alina Ion, fondatoarea Spitalului Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o pe HC Zalău: Handbalistele lui Gheorghe Tadici au pierdut meciul în ultimele 64 de secunde

_ Gusturile se schimbă. Vinul roze, ce era considerat de francezi o băutură nu foarte serioasă, a explodat în popularitate

_ World Cup: Les Bleus look to 2018 winning attack

_ Ivan Toney „a fost fotografiat antrenându-se cu Brentford în august”, după ce a fost interzis de la fotbal timp de opt luni, Bees primind „dispensare de la FA pentru a permite jucătorului să meargă la sediul clubului”

SUA. "Milițiile cetățenești" se îndreaptă către un extremism mai violent...MINT PROGRESIȘTII DIN UNIVERSITĂȚI...Iată o mostră de propagandă progresistă, debitată de propaganda progresistă din SUA ca să ascundă furtul de la alegerile prezidențiale

_ Plângerile despre Keith Lemon au fost ignorate de producătorii Through The Keyhole, spune Melanie Sykes după ce comediantul a făcut glume umilitoare despre ea unui public live.

_ Hoții de magazine costă organizații de caritate 15 milioane de lire sterline: criminalii fără inimă vizează magazinele în fiecare zi... iar personalul spune că nu are rost să spună poliției

_ Întors din Rusia, Kim Jong Un i-a scris lui Xi Jinping. Ce i-a trasmis liderului de la Beijing

_ Downton Abbey se întâlnește cu Dallas! Uimitor conac din Texas, care are servitorul BELL BOARD, inspirat de drama de epocă cu succes, ajunge pe piață pentru 6,75 milioane USD

_ Downton Abbey se întâlnește cu Dallas! Uimitor conac din Texas, care are servitorul BELL BOARD, inspirat de drama de epocă cu succes, ajunge pe piață pentru 6,75 milioane USD

_ „Minune” cu ciuperci otrăvitoare, când Ian Wilkinson iese din spital după prânzul Leongatha

_ O capsulă a timpului din anii 1930: ce este diferit acum

_ Surpriză în grupa României: Irlanda a învins Africa de Sud, scor 13-8, la Cupa Mondială de rugby

_ Conor Benn marchează revenirea la box cu câștigarea punctelor în fața lui Rodolfo Orozco la Orlando, în timp ce controversa privind testul eșuat de droguri continuă în Marea Britanie

_ De zilele Bucureştiului se organizează cel mai mare spectacol muzical cu A.I.

_ Războiul din Ucraina, ziua 578. Încă trei nave trec prin coridoarele desemnate ale Mării Negre pentru a încărca în porturile ucrainene

_ Drogul de 3 lire sterline care mătura universitățile din Marea Britanie și povestea unei mame, care îi va face pe toți părinții unui adolescent din săptămâna copiilor în primăvară să-și întindă telefonul mobil

_ Tesla, în discuţii cu mai multe ţări pentru construirea unei fabrici de vehicule electrice. Ar putea fi amplasată în regiunea noastră

_ De la tânăr furios la unul dintre liderii Europei, acum bătrânul om de stat Tyrrell Hatton este gata să-și facă amintiri la Ryder Cup

_ Cănile Splosh Australia au fost rechemate după cadourile cumpărate de Ziua Tatălui

_ Lionel Messi și Inter Miami primesc un impuls pentru playoff-ul MLS, în timp ce DC United, Charlotte FC și Montreal pierd TOATE pentru a lăsa ușa deschisă pentru o întorsătură târzie

_ Harry și Meghan sunt acuzați că au încercat să-i pună pe profesori și elevi GAG de la școala din New York pe care au vizitat-o ​​în 2021 „interzicându-le să facă postări negative pe rețelele sociale acum sau în viitor”.

_ EXCLUSIV: Capitolul unu din noul roman polițist al lui JEFFREY ARCHER, TRAITORS GATE: Turnul „impenetrabil” al Londrei, polițiștii de top care păzesc Bijuteriile Coroanei și complotul îndrăzneț al unui maestru criminal pentru a reuși jaful secolului.

_ Pasagerul care a spart geamul avionului în timpul zborului către Groote Eylandt este închis

_ Principalul suspect în dispariția lui Natalie Holloway, Joran van der Sloot a susținut că el și tatăl său au închiriat o barcă și „au avut grijă de lucruri” la două zile după ce ea a dispărut într-un e-mail nemaivăzut către o prietenă.

_ Jim Chalmers apără ancheta Covid după furia din cauza deciziei de a nu investiga blocajele de stat, mandatele și închiderile de frontieră

_ Răzvan Burleanu, după ce UEFA a sancționat naționala: 'Este dură, dar corectă totodată. Kosovarii au intrat pe teren la meciul de la Bucureşti provocând'

_ Explozie puternică într-un bloc din Sibiu. Zeci de oameni au fost evacuați / Intervenția este în dinamică

_ Nouă ultrași croați căutaţi de Grecia au fost arestați la Zagreb

_ Solicită ca Sam Newman să fie scos din AFL Hall of Fame din cauza comentariului de huiduieli Bun venit în țară

_ Michele Morrone are un look dur în timp ce iese cu fosta lui soție și actuala iubită

_ Burnley - Man United 0-1: Red Devils ai lui Erik ten Hag revine în sfârșit la victorie la Turf Moor, după o săptămână agitată, în care voleul lui Bruno Fernandes a sigilat toate cele trei puncte

_ Strictly Come Dancing 2023 Săptămâna 1 RECUPERAȚI: Nigel Harman se află în fruntea clasamentului cu un scor de 32, în timp ce Angela Rippon primește ovație în picioare

_ Este crud să fii bun? Unul din cinci spune că este reticent să plătească complemente în cazul în care aceasta provoacă ofensă

_ Tom Hollander își îndeplinește noul rol de tată pentru prima dată... dar este o muncă înfometată pentru actor, în timp ce își jonglează cu rutina de la prânz cu copilul legat la piept.

_ British Airways își asumă mizeria călătorilor în timp ce reduce 650 de zboruri din iulie către Europa

_ CSU Craiova a făcut doar egal, la Cluj: Nistor a marcat golul egalizator în minutul 91

_ Jim Chalmers apără ancheta Covid după ce promisiunea Comisiei Regale a fost încălcată

_ Ion Ţiriac şi-a ieşit din minţi! Anunţ teribil pentru Simona Halep. E foarte grav

_ Rapperul MHD a fost condamnat la 12 ani de închisoare

_ Horoscopul zilei de 24 septembrie 2023. Racii petrec timp alături de cei dragi

_ Marele Premiu al Japoniei - Cursa LIVE: Max Verstappen reține încărcarea timpurie a McLaren la Suzuka, în timp ce Segio Perez este chemat la boxe după doar o tură

_ Antrenorul australian Eddie Jones a susținut un interviu secret cu națiunea rivală, în timp ce Wallabies se pregăteau pentru Cupa Mondială

_ Decesele cauzate de boală din 11 septembrie în rândul primilor care au intervenit este acum EGAL cu numărul de pompieri uciși în ziua tragediei, după ce încă doi membri ai FDNY au murit săptămâna aceasta - ridicând un total sumbru la 343

_ Bruno Fernandes a salvat-o: Manchester United a învins la Burnley, scor 1-0

_ Explozie puternică într-un apartament din Sibiu. Zeci de persoane au fost evacuate

_ Marele Premiu al Japoniei - Cursa LIVE: Max Verstappen vrea să continue sezonul dominant de F1 după ce a ocupat pole position, în timp ce Lewis Hamilton începe pe locul șapte.

_ Boomer Esiason etichetează controversele Dave Portnoy și Washington Post drept exemplu „absolut, evident” de „sindrom de anulare a culturii”

_ Fostul soț al mamei din Virginia care a drogat și împușcat fiicele de 15 și cinci ani într-un complot de răzbunare spune că „a scăpat de ele” după ce instanța a decis că el ar putea duce cel mai mic în Missouri: „Au fost o pârghie pentru ea”

_ Sărbătorile zilei de 24 septembrie - Sfânta întâia Muceniţă şi întocmai cu Apostolii Tecla/ Sfântul Siluan Athonitul

_ Incendiu puternic într-o hală-gater din Suceava / Pompierii militari sunt la fața locului

_ VIDEO Acuzat de viol, Russell Brand rupe tăcerea: 'Am nevoie mai mult ca niciodată de sprijinul vostru'

_ Stilul fără vârstă: Articole de bază pentru garderobă pentru toată lumea de către stilistul de modă Arabella Greenhill

_ Deion Sanders spune că Colorado Buffaloes „s-a jucat ca un gunoi fierbinte” în înfrângerea în fața Oregon Ducks: „Bună lovitură în fund de modă veche”

_ Secretul lui Michael Caine pentru o viață lungă și fericită la 90 de ani: nu mai mâncați între mese, poartă pantofi sport și ia o soție mai tânără

_ Apariţie surpriză: unde a fost văzut fostul preşedinte Jimmy Carter şi soţia sa / Reacția mulțimii - VIDEO

_ Alzheimer, acum o cauză principală de deces în SUA, devine din ce în ce mai răspândită

_ Luni vor avea loc licitații pentru două emisiuni de obligațiuni organizate de Ministerul de Finanțe

_ Deschide Tesla primul showroom la Bucureşti?

_ Atac verbal puternic al lui Lavrov la adresa Occidentului în discursul său de la ONU: 'Un imperiu al miniciunii, care luptă direct împotriva Rusiei'


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 362, afisate in 7 pagini.