![]() Comentarii Adauga Comentariu _ China și-a deschis oficial ambasada din Honduras după stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări![]() China și-a deschis oficial ambasada din Honduras după stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țăriCeremonia a avut loc într-un hotel din Tegucigalpa, deoarece Beijingul nu a decis încă unde îşi va instala delegaţia diplomatică. De asemenea, Hondurasul nu s-a hotărât cu privire la locaţia ambasadei sale în capitala Chinei. Iniţial, delegaţia diplomatică chineză va fi condusă de un însărcinat cu afaceri, Yu Bo. "Ambasada Chinei în Honduras va face tot posibilul pentru a-şi îndeplini responsabilităţile de a fi fereastra, platforma care deschide relaţiile dintre cele două ţări", a declarat Yu Bo în cursul ceremoniei la care a participat ministrul hondurian de externe, Enrique Reina. Hondurasul l-a numit ambasador la Beijing pe Salvador Moncada, unul dintre cei mai eminenţi cercetători medicali din lume care locuieşte de câţiva ani la Londra, iar China a aprobat deja această alegere. În timpul acestei vizite "vor fi semnate o serie de memorandumuri, documente, acorduri-cadru, şi bineînţeles (va avea loc) întâlnirea la cel mai înalt nivel dintre preşedinta Castro şi preşedintele Xi Jinping", a adăugat ministrul. Reina a menţionat că Beijingul, înainte de încheierea unui acord de liber schimb între cele două ţări, a autorizat deja exportul în China a mai multor produse agroalimentare din Honduras, precum pepeni, creveţi sau banane. China şi Hondurasul au stabilit relaţii diplomatice pe 26 martie, în acelaşi timp în care Tegucigalpa a rupt legăturile cu Taiwanul, aşa cum cere Beijingul în astfel de circumstanţe în numele principiului "o singură Chină". Beijingul vede Taiwanul ca una dintre provinciile sale care se va reuni într-o zi cu restul teritoriului său. Hondurasul este a cincea ţară din America Centrală care, cu începere din 2007, a rupt legăturile cu insula în favoarea Beijingului. În America Centrală, doar Guatemala şi Belize continuă să aibă relaţii cu Taiwanul.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
11:00
_ Curs valutar
09:19
_ Ileana CEPOI
ieri 23:58
_ AI, gândire critică și viitorul libertății
ieri 22:42
_ E vremea bunului simț pe net zero, Humza!
ieri 22:41
_ Spune-ți scuze și recunoaște-te, Celtic
ieri 22:18
_ De ce mai contează revoluția americană
ieri 21:20
_ O viziune de a distruge stereotipurile
ieri 21:18
_Marius Tucă Show - 20 Sep 2023 19:01:31
ieri 21:18
_Marius Tucă Show - 20 Sep 2023 19:02:24
ieri 21:18
_Marius Tucă Show - 20 Sep 2023 19:03:35
ieri 21:18
_Marius Tucă Show - 20 Sep 2023 19:05:07
ieri 21:18
_Marius Tucă Show - 20 Sep 2023 19:07:55
ieri 21:18
_Marius Tucă Show - 20 Sep 2023 19:10:35
ieri 20:59
_ Apărătorii lui Biden scot fum
ieri 20:20
_ Cercetătorii fac nisip care curge în sus
ieri 19:59
_ Patru răniţi într-un accident rutier
ieri 19:04
_ Juice: De ce durează atât de mult?
ieri 19:02
_ Bucharest Stock Exchange closes higher
ieri 16:39
_ De ce îmi înverzește părul de la piscină?
ieri 16:26
_ Molibden — ruda „metalic” a grafenului
ieri 16:25
_ Tottenham: Sezon încheiat pentru Perisic
ieri 16:23
_Gold FM Romania - 20 Sep 2023 14:57:51
ieri 16:23
_Gold FM Romania - 20 Sep 2023 15:28:16
ieri 16:23
_Gold FM Romania - 20 Sep 2023 15:50:46
ieri 15:41
_ |
Comentarii:
Adauga Comentariu