![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Real Madrid a încheiat cu o remiză sezonul în La Liga, FC Barcelona cu o înfrângere![]() Real Madrid a încheiat cu o remiză sezonul în La Liga, FC Barcelona cu o înfrângerePe stadionul "Santiago Bernabeu", în meciul de adio a lui Karim Benzema, madrilenii au fost conduşi până în minutul 72, după ce oaspeţii au deschis scorul în minutul 49 prin Oihan Sancet. Benzema a fost cel care a adus egalarea şi a stabilit rezultatul final, în minutul 72, după ce a marcat din penalty. Jucând în deplasare, campioana FC Barcelona a pierdut al treilea meci în ultimele cinci etape. Celta Vigo a marcat în minutele 42 şi 65, prin Gabri Veiga, catalanii punctând în minutul 79 prin Ansu Fati. Tot cu un rezultat de egalitate a încheiat sezonul şi Atletico Madrid, 2-2, în deplasare, cu Villarreal. Gazdele au marcat prin Nicolas Jackson (9) şi Jorge Pascual (90+2), golurile madrilenilor aparţinând lui Angel Correa (18, 56). Atletico a terminat partida cu un jucător mai puţin pe teren după ce Axel Witsel a văzut cartonaşul roşu în minutul 70. Real Sociedad s-a impus cu 2-1 acasă în faţa celor de la Sevilla. Brais Mendez (28) şi Mohamed-Ali Cho (73) au marcat pentru echipa din San Sebastian, golul oaspeţilor aparţinând lui Erik Lamela (77). Mallorca a trecut la scor de neprezentare, 3-0, de Rayo Vallecano. Vedat Muriqi (51), Jose Manuel Copete (71) şi Angel Rodriguez (90+3) au marcat pentru gazde, oaspeţii fiind la a patra înfrângere în ultimele cinci runde. Osasuna s-a impus pe teren propriu, 2-1 cu Girona. Ante Budimir (52, 55) a marcat pentru gazde, golul oaspeţilor fiind reuşit de Reinier Jesus (75). La egalitate s-au încheiat partidele Valladolid - Getafe (0-0), Betis Sevilla - Valencia (1-1), Elche - Cadiz (1-1) şi Espanyol Barcelona - Almeria (3-3). În clasamentul final, FC Barcelona, Real Madrid şi Atletico Madrid au încheiat, în această ordine, pe podium, cu 88, 78, respectiv 77 de puncte, urmând să evolueze, alături de echipa de pe locul 4, Real Sociedad (71 pct), în Liga Campionilor. În Europa League vor evolua ocupantele locurilor 5 şi 6, Villarreal (64 pct) şi Real Betis (60 pct), în timp ce ocupanta locului 7, Osasuna (53 pct) va juca în calificările pentru Conference League. Au retrogradat Valladolid (locul 18, 40 pct), Espanyol Barcelona (locul 19, 37 pct) şi Elche (locul 20, 25 pct).
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:19
_ Globalismul este adevărata pandemie
ieri 20:38
_ Noua narațiune
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 18:55:26
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 18:56:23
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 18:57:21
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 18:59:16
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 19:05:19
ieri 20:18
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 13:28:08
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 19:08:59
ieri 20:18
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 14:50:17
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 19:11:55
ieri 20:18
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 15:09:22
ieri 20:18
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 15:39:50
ieri 18:53
_ El Niño și La Niña: Despre ce este vorba?
ieri 18:01
_ Stock market closes on the red on Thursday
ieri 16:40
_ Merită Uniunea UAW o creștere uriașă
ieri 16:40
_ Mai greșit pentru mai mult timp
|
Comentarii:
Adauga Comentariu