15:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Românii ar putea zbura direct în SUA. Compania HiSky: 'Până la finalul verii vom deschide deja primele rute'

Românii ar putea zbura direct în SUA. Compania HiSky: 'Până la finalul verii vom deschide deja primele rute'

Odată cu finalizarea procesului și obținerea Permisului de Operator Străin de Transport Aerian, emis de Departamentul Transporturilor din SUA, HiSky va putea opera zboruri regulate și charter peste ocean, cu plecare de pe orice aeroport din Europa. Având în vedere rezultatele demersurilor efectuate până în prezent, este posibil ca aprobarea să fie acordată mai devreme decât a fost inițial comunicat, compania aeriană estimând, în acest moment, un termen de aproximativ două luni până la anunțarea primelor zboruri transatlantice.

„Suntem foarte aproape să atingem această nouă țintă în dezvoltarea noastră, după primul milion de pasageri, primele aeronave A321 neo înregistrate în România, obținerea statutul de principal operator charter și nu mai puțin de 22 de rute operate cu succes, din România și Republica Moldova. Dacă totul va decurge așa cum ne așteptăm, până la finalul verii vom deschide deja primele rute către SUA. Câștigarea încrederii pasagerilor nu este un lucru ușor de realizat pentru o companie aeriană nou înființată. Cu toate acestea, cred că în ultimii doi ani am făcut lucrurile așa cum trebuie, astfel încât am reușit să avem azi o cotă de piață semnificativă pe destinațiile pe care le operăm. În acest context, suntem siguri că obținerea permisului pentru zboruri transatlantice este o etapă importantă în consolidarea legitimității noastre pe piața regională”, Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Operarea de zboruri cu destinație SUA a devenit parte din integrată a strategiei HiSky odată cu introducerea în flotă, la începutul acestui an, a celor două aeronave Airbus A321neo. Acest tip de aeronavă oferă cea mai mare autonomie de zbor din clasa sa, de până la 7.400 km. Nouă capabilitate permite companiei aeriene să opereze zboruri peste ocean, cu o singură oprire de alimentare, în vestul Europei. HiSky va deveni, astfel, prima companie aeriană privată care introduce zboruri directe din România către SUA.

În plus, în contextul liberalizării pieței de transport aerian, ca urmare a semnării, în luna mai, a acordului „Open Skies” între Republica Moldova și SUA, cetățenii moldoveni vor putea zbura, pentru prima dată în istorie, direct din Chișinău către Statele Unite.

Compania HiSky a fost înființată în anul 2020 și operează din România zboruri internaționale directe cu plecare de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Baia Mare către Barcelona, Malaga, Tel Aviv, Bruxelles, Paris și Dublin. Din Republica Moldova, pasagerii pot călători cu HiSky către opt destinații externe: Milano, Paris, Dublin, Frankfurt, Tel Aviv, Roma, Bologna și Veneția. Totodată, prin cooperarea cu principalele agenții de turism, compania aeriană a devenit, în ultimul an, cel mai important operator de curse charter către destinații de vacanță din Europa, Asia și Africa.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ I’m A Celebrity’s Matt Hancock se pregătește să se confrunte cu un proces îngrozitor pe tema milionarului

_ Femeile de culoare au mai multe șanse dec�t orice altă populație să vadă criminalitatea drept �o problemă foarte gravă�

_ Reporterul județului Maricopa, Stephen Richer, va depune mărturie AZI în procesul lui Kari Lake pentru a inspecta semnăturile de vot frauduloase prin poștă – CITAȚIA INCLUSĂ

_ Spune-ți scuze și recunoaște-te, Celtic

_ `Marele plan pentru demiterea premierului Marcel Ciolacu`

_ Michele Morrone are un look dur în timp ce iese cu fosta lui soție și actuala iubită

_ 12541043 Momentul fotbalist fuge de poliție după ce și-a izbit Range Rover-ul de mașina parcata după o urmărire de mare viteză a poliției

_ Simona Halep, victima unei înscenări?! Fostul antrenor face un anunţ devastator. E foarte grav

_ Rupert Murdoch va renunța din funcția de președinte al Fox and News Corp după 70 de ani

_ Lovitură de teatru în cazul fabricilor de droguri: cele 28 de persoane reținute scapă doar cu arest la domiciliu / decizie de ultimă oră luată de judecători

_ Un jurnalist chinez despre care se spune că a născut un copil iubit de ministrul de externe destituit Qin Gang a dispărut – mențiunile despre Fu Xiaotian sunt cenzurate de pe rețelele sociale din China

_ Minora violată în tabăra de vară AUR rupe tăcerea: 'Eram virgină și și-au bătut joc de mine trei bărbați / Astea sunt minciunile lor...' / VIDEO

_ Doi morți în crimă-sinucidere la Walmart Supercenter din Hiram, Georgia

_ Materialele topologice deschid o nouă cale pentru explorarea materialelor din sala de spinare

_ Poliția lansează vânătoarea de bărbat după ce o femeie de 20 de ani „a fost violată într-un atac înfiorător”

_ Ucraina a lovit o bază aeriană din Crimeea - În bază erau staționate bombardiere supersonice Su-24 și avioane de luptă Su-30, precum și un sistem de rachete

_ Fanii lui Man United susțin că „nu mai înțeleg ce este un penalty”, deoarece Bayern Munchen primește o lovitură de la fața locului după ce Christian Eriksen este sancționat dur pentru handbal

_ FMI revizuieşte perspectivele la nivel mondial - Cum vor evolua economiile lumii

_ Daredevil Wingsuit a fost decapitat de aripa avionului la 20 de secunde după ce a sărit din avion, când pilotul a presupus că planează într-o direcție diferită și s-a aruncat direct în el.

_ Retur: al patrulea cel mai mare producător de minereu de fier din lume nu mai achiziționează compensații de carbon

_ Protest spontan la Mina Băița! Minerii refuză să mai intre în mină din cauza promisiunilor nerespectate: 'Facem un apel la clasa politică din România'

_ Poteste violente la Erevan, după înfrângerea umilitoare în fața Azerbaidjanului: Armenia virează spre Rusia/ Video

_ Racheta hipersonică a armatei americane a fost lovită cu întârziere de lansare în timp ce China și Rusia conduc cursa mondială a înarmărilor

_ Omagiu strălucitor al Camillei adus Majestății Sale: Regina Consort poartă colierul de safir George al VI-lea al soacrei sale și cercei asortați în timp ce se alătură familiei Macron pentru banchetul la Palatul Versailles

SUA. "Milițiile cetățenești" se îndreaptă către un extremism mai violent...MINT PROGRESIȘTII DIN UNIVERSITĂȚI...Iată o mostră de propagandă progresistă, debitată de propaganda progresistă din SUA ca să ascundă furtul de la alegerile prezidențiale

_ Ia o înghițitură de cappuccino couture: Deoarece Kate optează pentru un costum cu pantaloni de culoare cămilă, de ce ar trebui să aluneci în neutru în această toamnă

_ Ar putea regele Norvegiei Harald să o urmeze pe regina Margrethe a Danemarcei și să ia titlul prințesei Märtha Louis?

_ Curs valutar

_ ,,Nu mai dăm Ucrainei niciun glonţ. Suntem o ţară paşnică", spune un politician, prieten cu Putin, care ar putea deveni premier pentru a treia oară

_ Nava plină cu cereale din Ucraina ajunge în Turcia prin coridorul umanitar din Marea Neagră

_ VEZI: „Reporterul” mincinos al Washington Post, umilit de fondatorul Barstool Sports, Dave Portnoy, într-un apel înregistrat cu privire la o piesă de succes planificată

_ Noua păpușă Kylie Jenner a lui Bratz este criticată de criticii online - care insistă că pielea jucăriei este „prea întunecată”, în timp ce marchează colaborarea „cea mai mare dezamăgire”

_ În imagine: Nathaniel Huey Jr, suspect în uciderea familiei de patru persoane din Chicago, care a fost împușcat mortal într-o mașină în flăcări - după cum polițiștii dezvăluie că pasagera sa a murit și ea după ce a fost găsită lângă el cu răni de gloanțe

_ Liderii conservatori ai UE explodează „trădarea, lașitatea” lui Meloni pe fondul invaziei migranților Lampedusa

_ Percheziţii la Primăria Rediu într-un dosar de corupţie

_ Care ar fi efectele supraimpozitării băncilor cu 1% din cifra de afaceri. Cresc dobânzile?

_ Australia deschide o anchetă privind modul în care a gestionat pandemia de COVID-19

_ Cristian Tudor Popescu: 'Țineți-vă bine! AUR se va duce și mai sus în sondaje'

_ Taxarea suplimentară a băncilor cu 1% din cifra de afaceri ar urma să se aplice începând din 2024

_ Astronauții Artemis de la NASA fac o nouă călătorie pe rampa de lansare în cursa de antrenament

_ Evaluările jucătorilor Arsenal vs PSV: Bukayo Saka și Martin Odegaard fură spectacolul, Kai Havertz și-a prezentat cel mai bun spectacol de până acum la Arsenal, iar mizele lui David Raya pretind locul de portar

_ Acum sunt femeile obișnuite ca noi care sunt ANULATE de lobby-ul trans! Mai întâi au venit pentru celebrități precum JK Rowling, dar asta nu a fost suficient, spun cei care se află în prima linie a războiului dezbaterii de gen.

_ Rusia pierde unul din cei mai mari importatori de grâu, după ce a făcut figuri pe preț

_ Ron DeSantis susține că EL VA fi adevăratul președinte „în primul rând America”, avertizează că Donald Trump va fi o „răță șchiopătă în prima zi” dacă va câștiga WH - și își critică rivalul GOP pentru că nu a participat la dezbateri.

_ Scrisoarea emoționantă a lui Charles către șoferul scoțian împușcat de răpitorul care a vizat-o pe Prințesa Anne

_ Incendiu Fairfield: Stația Metro Petroleum a luat foc

_ Comisia Europeană reautorizează folosirea unuia din cei mai toxici compuși chimici din agricultură: Nu e risc!

_ Trump promite că dacă va fi ales din nou preşedinte va trimite trupe la graniţa dintre SUA şi Mexic

_ Acum asta e primul rând! Regatul modei a lovit Milano, în timp ce Kate Moss, Naomi Campbell și Cara Delevingne se numără printre mulțimea plină de stele.

_ Egiptul a încheiat un acord pentru achiziționarea a 120.000 de tone de grâu din România

_ Se schimbă total jocul: Arabia Saudită anunță că va cumpăra bomba nucleară

_ Harry Styles a fost forțat să amâne spectacolul din Chicago „din cauza unei boli a trupei și a echipajului”... dar reprogramează spectacolul

_4 Media Info - 14 Apr 2023 05:48:08

_ Cadourile primite de Nicolae Ceauşescu de la Şahul Iranului şi de la preşedintele Coreei de Nord, scoase la licitaţie

_ ARN-ul viral poate persista 2 ani după COVID-19: studiu preprint

_ UE are o problemă cu statele ieșite în afara legii. Ce se vede din spatele scenei - Analiza

_ Se adeverește o mare legendă din China: istoria chinezilor capătă alt sens

_ Escobar: Rusia, Coreea de Nord organizează o „lovitură strategică” împotriva hegemoniei occidentale

_ Kamala Harris face o afirmație absurdă cu privire la Bidenomics și costul vieții (VIDEO)

_ Titanii plănuiesc o mișcare șoc pentru veteranul Manly Kieran Foran, în timp ce Delfinii țin cont de Daine Laurie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1196, afisate in 20 pagini.



ieri 19:02