![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Povestea statuii Libertăţii din oraşul Boldeşti-Scăeni. Este singura copie din estul Europei a celebrei statui americane![]() Povestea statuii Libertăţii din oraşul Boldeşti-Scăeni. Este singura copie din estul Europei a celebrei statui americaneÎn urmă cu nouă ani, a fost dezvelită prima copie din ţară a Statuii Libertăţii de la New York, monumentul amplasat într-un orăşel de provincie din Prahova, situat la aproximativ 15 kilometri de municipiul Ploieşti, fiind un simbol al prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii, după cum informează placheta amplasată pe soclul său. "Ei s-au întâlnit chiar aici, în Scăieni (actualul oraş Boldeşti-Scăeni), care pe atunci era doar un sătuc. Gustave Eiffel mai fusese în România şi a stat zece zile în Vălenii de Munte, Prahova, timp în care a discutat cu inginerul Pănculescu cum să facă Turnul Eiffel din Paris, precum şi suportul de oţel al Statuii Libertăţii. Deci, amândoi trecând prin Scăeni, planul a fost făcut aici în România, fie în zona Boldeşti-Scăeni, fie undeva pe aproape. Se mai spune că o parte din soclul Statuii Libertăţii a fost realizat cu materie primă de la Reşiţa, precum şi unele piese metalice din Turnul Eiffel. Ştiind această poveste, eu m-am gândit să fac în localitatea prin care a păşit Eiffel o Statuie a Libertăţii mai mică, deci o copie la scară redusă - în amintirea acestei vizite. Un alt motiv de a ridica statuia în această zonă este că judeţul Prahova a contribuit cu bani la colecţia europeană de fonduri pentru cadoul făcut Statelor Unite de către Franţa", a explicat Cristian Petru Bălan. Acesta a realizat mai întâi în SUA un mulaj uşor, din cauciuc, al statuii, pe care l-a adus în România, iar cu ajutorul unui meşter turnător bucureştean a realizat monumentul care a fost amplasat chiar vizavi de casa acestuia din Boldeşti-Scăeni. Statuia nu este făcută în bronz, aşa cum se obişnuieşte în astfel de cazuri, pentru că ar fi costat foarte mult, aşa încât artistul a apelat la un amestec de polimeri şi fibră de sticlă, pe schelet metalic, întreaga construcţie, care are 2,8 metri înălţime, cântărind 20 de kilograme. În plus, pe lângă faptul că bronzul este foarte scump, el se şi fură... "Am ales metoda cea mai simplă, din polimeri şi cu fibră de sticlă. Pentru că această combinaţie este foarte uşoară - cam 20 kg, am preferat-o. Ea este şi relativ rezistentă, dar riscam ca sculptura instalată să fie doborâtă de vânt. De aceea, am turnat în ea beton uşor armat, existând oarecum riscul să crape. Din fericire, am avut noroc că aşa ceva nu s-a întâmplat. Statuia are înălţimea de 2,80 metri, cu soclu cu tot atingând aproximativ şase metri de la sol. Este însă singura copie a statuii americane din estul Europei, existând numeroase alte copii în Europa occidentală şi în restul lumii", ne dezvăluie Cristian Petru Bălan. Monumentul din Prahova are nevoie de întreţinere, ca orice alt obiectiv de acest gen, de altfel. Copia Statuii Libertăţii are culoarea verde şi este vopsită cu un amestec de culori pe bază de ulei, având nevoie de întreţinere la 2-3 ani. Realizarea statuii l-a costat 14.000 de lei, cheltuiala fiind suportată din pensia sa, după cum a precizat artistul Cristian Petru Bălan la momentul dezvelirii acesteia.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
02:50
_ Marea Demoralizare
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:54:58
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:28
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:55
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:56:30
ieri 21:00
_Stiri Negre - 27 Sep 2023 20:30:37
ieri 18:49
_ Acumularea Ryder Cup: Ce au spus
ieri 17:49
_ Rusia îşi securizează graniţa sudică
|
Comentarii:
Adauga Comentariu