18:31
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ovidiu Hațegan va conduce din nou la centru un meci oficial: Arbitrul a fost delegat de CCA la un meci de baraj

Ovidiu Hațegan va conduce din nou la centru un meci oficial: Arbitrul a fost delegat de CCA la un meci de baraj

Meciul se va juca sâmbătă, 3 iunie, de la ora 18:00, și va fi transmis în direct pe platforma www.frf.tv, la fel ca și celelalte 4 partide din play-off-ul de promovare în al doilea eșalon, conform Mediafax.

Hațegan va fi ajutat de asistenții Sebastian Gheorghe și Alexandru Corb, iar cel de-al patrulea oficial va fi Mircea Ardelean. Observator de arbitri va fi Ioan Onicaș.

La finalul lunii martie a anului trecut, Ovidiu Hațegan a suferit un infarct miocardic acut la finalul unui antrenament. Intervenția chirurgicală a fost una cu succes, centralului fiindu-i montat un stent. La momentul acela, Hațegan se afla inclusiv pe lista arbitrilor care urmau să facă deplasarea în Qatar pentru Campionatul Mondial spre finalul anului.

A avut nevoie de o perioadă de recuperare, dar și-a reluat activitatea în camera VAR la doar 3 luni după operația prin care a trecut, la Supercupa României, primul meci cu sistem VAR în fotbalul românesc.

Ulterior s-a aflat în camera VAR și la meciuri importante pe plan european.

Ultimul meci oficial pe care Ovidiu Hațegan l-a condus la centru a fost Olympique Lyon – FC Porto, 1-1, disputat pe 17 martie 2022, în Europa League.

Pe 20 aprilie, anul acesta, Ovidiu a fost invitat de UTA să arbitreze un joc-școală între echipa de seniori și cea Under 18.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ EXCLUSIV: Capitolul unu din noul roman polițist al lui JEFFREY ARCHER, TRAITORS GATE: Turnul „impenetrabil” al Londrei, polițiștii de top care păzesc Bijuteriile Coroanei și complotul îndrăzneț al unui maestru criminal pentru a reuși jaful secolului.

_ World Cup: Les Bleus look to 2018 winning attack

_ BBC se confruntă cu noi întrebări pe fondul afirmațiilor că Andrew Flintoff a ridicat probleme de siguranță cu echipa Top Gear în ziua accidentului său groaznic de 130 mph

_ Plângerile despre Keith Lemon au fost ignorate de producătorii Through The Keyhole, spune Melanie Sykes după ce comediantul a făcut glume umilitoare despre ea unui public live.

_ Ivan Toney „a fost fotografiat antrenându-se cu Brentford în august”, după ce a fost interzis de la fotbal timp de opt luni, Bees primind „dispensare de la FA pentru a permite jucătorului să meargă la sediul clubului”

_ Plângerile despre Keith Lemon au fost ignorate de producătorii Through The Keyhole, spune Melanie Sykes după ce comediantul a făcut glume umilitoare despre ea unui public live.

_ O capsulă a timpului din anii 1930: ce este diferit acum

SUA. "Milițiile cetățenești" se îndreaptă către un extremism mai violent...MINT PROGRESIȘTII DIN UNIVERSITĂȚI...Iată o mostră de propagandă progresistă, debitată de propaganda progresistă din SUA ca să ascundă furtul de la alegerile prezidențiale

_ Downton Abbey se întâlnește cu Dallas! Uimitor conac din Texas, care are servitorul BELL BOARD, inspirat de drama de epocă cu succes, ajunge pe piață pentru 6,75 milioane USD

_ Downton Abbey se întâlnește cu Dallas! Uimitor conac din Texas, care are servitorul BELL BOARD, inspirat de drama de epocă cu succes, ajunge pe piață pentru 6,75 milioane USD

_ Sakkari îl învinge pe Dolehide pentru titlul WTA Guadalajara

_ Un bărbat a primit o inimă de porc şi trăieşte să povestească

_ Antony Blinken își arată îngrijorarea pentru locuitorii din Nagorno-Karabah, într-o convorbire cu premierul armean Nikol Pashinian

_ Papa Francisc, în vizită la Marsilia, face apel la umanitate în privinţa crizei migraţiei şi a războiului din Ucraina

_ De zilele Bucureştiului se organizează cel mai mare spectacol muzical cu A.I.

_ Kim Jong Un încearcă să-și facă prieteni: ce i-a promis lui Xi Jinping într-o scrisoare trimisă recent

_ Angajatul Glamorous PointsBet a numit-o „noua Paige Spiranac” dă în judecată o companie de pariuri, susținând că „un supervizor agresiv flirt a hărțuit-o” și „clienți bărbați excitați au bâjbâit-o și au încercat să o sărute în timp ce cereau selfie-uri”

_ Motorul financiar de un trilion de dolari din Chicago riscă să lase o propunere fiscală de peste 800 de milioane de dolari

_ Conor Benn marchează revenirea la box cu câștigarea punctelor în fața lui Rodolfo Orozco la Orlando, în timp ce controversa privind testul eșuat de droguri continuă în Marea Britanie

_ The Voice: De ce acești australieni indigeni mândri votează cu toții Nu, în ciuda faptului că tabăra Da își revendică viața le va fi mult mai bine după 14 octombrie

_ Armenia cere trimitea imediată a unei misiuni ONU în Nagorno Karabah - VIDEO

_ HOROSCOP 24 SEPTEMBRIE 2023. Zodiile nu trebuie să uite de obiectivele pe termen lung

_ Biden se �ndepărtează de scenariu și �l numește pe c�ntărețul de hip-hop negru LL Cool J �Boy� �nainte de a se surprinde (VIDEO)

_ Starul Emotional Warriors, Shaun Johnson, își cere scuze din toată inima fanilor după înfrângerea finală preliminară în fața lui Broncos: „V-am dezamăgit”

_ Proprietarul unei grădinițe din New York, unde copilul mic a murit după ce a inhalat fentanil, „și-a păcălit fostul soț într-o căsătorie cu carte verde” pentru a se muta în SUA, unde „a vrut să fumeze narghilea și să bea”

_ Recolta de porumb din Brazilia va reduce deficitul global de zahar (Bloomberg)

_ Războiul din Ucraina, ziua 578. Încă trei nave trec prin coridoarele desemnate ale Mării Negre pentru a încărca în porturile ucrainene

_ Roboții din China nu lovesc

_ ILARIO: Hillary Clinton �l acuză pe Trump că s-a implicat �n proiecție

_ Liliecii ar putea deţine secretul evolutiv pentru învingerea cancerului? Ce spun oamenii de știință (studiu)

_ Adolescenți din Vegas care l-au tăiat pe șeful poliției pe bicicletă au �ncercat să ucidă un alt biciclist �n 2 ore de crimă

_ NFL îl amendează pe starul Browns, Watson, cu 35.000 de dolari pentru încălcări în pierderi

_ Ruperea conductei de apă forțează amânarea NYCFC-Toronto MLS

_ Oamenii care plănuiesc să primească un nou vaccin Covid-19 sunt afectați cu taxe mari

_ Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, se poate considera calificată la turneul final al Cupei României

_ American Dream Megamall înregistrează pierderi de patru ori până la 245 de milioane de dolari

_ Șoc și groază în ciclism: Un celebru sportiv a fost sechestrat timp de trei ore şi jefuit la locuinţa sa

_ Baschet masculin: gazdele au înregistrat succese consecutive în prima etapă a campionatului

_ Antrenorul Sanders spune că discuția cu jucătorul la mijlocul jocului despre tatăl său a avut un impact uriaș asupra jocului

_ România poate fi iar pe harta lumii ca producătoare de hârtie: Stuful reîncepe să fie exploatat

_ �Nu există nicio tradiție americană de limitare a capacității de muniție� � judecătorul federal respinge interdicția din California a revistelor de mare capacitate

_ Adolescent din Sydney acuzat pentru că ar fi amenințat cu împușcături în masă similare atacului de la Christchurch

_ Escala-surpiză a lui Zelenski în Polonia: a înmânat premii și le-a mulţumit tuturor polonezilor - VIDEO

_ Joe Biden: �Am �nceput c�nd eram copil �n mișcarea pentru drepturile civile din Wilmington, Delaware, c�nd eram la liceu� (VIDEO)

_ Campionatele Europene de ciclism pe şosea de la Drenthe: rutierul sloven Anze Ravbar a câştigat, sâmbătă, proba de fond a juniorilor

_ Un muncitor în construcții de F1 este ucis în mod tragic în timp ce pregătea Marele Premiu din Las Vegas, după ce a suferit „lacerații majore la gât”

_ Fosta logodnică a lui Nic Kerdiles, Savannah Chrisley, își rupe tăcerea după moartea fostei jucătoare de hochei în urma unui accident de motocicletă la 29 de ani: „Cerul a câștigat cel mai frumos înger”

_ O dezamăgire regală: Prințul Harry trebuie să „anunțe” acum dacă dorește să-l viziteze pe rege, deoarece ducelui de Sussex i-a fost „interzisă o cameră la Castelul Windsor” în timpul călătoriei recente

_ Ipocritul Al Gore �mpotriva schimbărilor climatice atacă companiile de combustibili fosili la evenimentul NY Times (VIDEO)

_ Megan Rapinoe spune că se va retrage din USWNT fără „fără regrete” înainte de ultima ei ieșire... în timp ce menționează munca „în afara terenului” drept cea mai mândră realizare a carierei sale internaționale

_ Tatăl lui Katy Perry a spus că îl iartă pe Russell Brand pentru că a renunțat la popstar după scurta lor căsătorie de 14 luni

_ „Criza migranților îmi va distruge orașul”, declară primarul New York-ului Eric Adams în timp ce orașul se luptă pentru a face față afluxului de mii de oameni atrași acolo de politica ușilor deschise a lui Joe Biden, scrie TOM LEONARD

_ PETER HITCHENS: Aș vrea ca altcineva să întrebe asta: Ce se întâmplă dacă Lucy Letby nu este vinovată?

_ Aplicațiile de întâlniri liberale, conservatoare explodează în popularitate

_ Turneul Grand Slam de judo de la Baku: Alexandru Raicu a pierdut în recalificările categoriei 73 kg

_ Șocant: Gavin Newsom respinge proiectul de lege pentru �afirmarea transgenderilor� privind custodia copiilor

_ Familia unei femei mutilate de un animal de companie Rottweiler împărtășește un mesaj-bombă după atacul unui câine în Success

_ Rishi Sunak reînvie propunerea de a SLASH impozitul pe moștenire: premierul urmează să vizeze „cea mai urâtă” taxă din Marea Britanie în „ofertă aspirativă către alegători” înainte de alegerile generale

_ VIDEO Un lider PNL a plecat, cu sute de persoane, în pelerinaj: Alai cu căruțe și cai, oameni îmbrăcaţi în straie populare şi cu tricolor

_ Tucker Carlson �n discursul din Michigan: �Dacă minciuna ar fi o crimă, guvernatorul tău ar fi �n Supermax pe viață� (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 264, afisate in 5 pagini.