![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Prințul William şi Kate Middleton, în vizită supriză în Iordania pentru nunta prinţului moştenitor Hussein bin Abdullah![]() Prințul William şi Kate Middleton, în vizită supriză în Iordania pentru nunta prinţului moştenitor Hussein bin AbdullahWilliam şi Kate se numără printre membrii familiilor regale din toată lumea prezenţi la nunta prinţului moştenitor Hussein (28 de ani) cu arhitecta Rajwa Al Saif (29 de ani), potrivit Agerpres. Ceremonia va avea loc în cursul zilei de joi la Palatul Zahran, acelaşi loc ales de tatăl prinţului moştenitor, Regele Abdullah al II-lea, şi de bunicul său, regretatul rege Hussein, pentru a se căsători. Călătoria cuplului princiar britanic în Iordania nu a fost anunţată în avans, iar sosirea lor a fost confirmată de presa de stat iordaniană cu câteva ore înainte de începerea ceremoniei de la palat. Prima doamnă a SUA, Jill Biden, şi mai mulţi membri ai familiilor regale din întreaga lume şi-au anunţat participarea, printre aceştia numărându-se regele şi regina Ţărilor de Jos. Celebrările au început săptămâna trecută cu o petrecere cu henna pentru mireasă, găzduită de către Regina Rania a Iordaniei, la care au participat câteva sute de femei. Mireasa are o diplomă în arhitectură şi a trăit şi lucrat în Los Angeles. Tatăl ei este fondatorul uneia dintre cele mai mari firme de inginerie din Arabia Saudită, iar mama ei este rudă cu regele Salman al Arabiei Saudite.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu