![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ani grei de închisoare pentru un fost președinte brazilian. Ce acuzații i se aduc![]() Ani grei de închisoare pentru un fost președinte brazilian. Ce acuzații i se aducPrimul şef de stat brazilian ales prin vot universal direct după dictatura militară, Collor, 73 de ani, este acuzat că a primit 20 de milioane de reali (circa 3,8 milioane de euro) mită din 2010 până în 2014, când era senator. Potrivit Parchetului, au fost efectuate în jur de 40 de plăţi pentru a facilita "neregulat" semnarea de contracte între o companie de construcţii şi o filială a companiei publice petroliere Petrobras. Joi, opt din cei zece judecători ai Curţii Supreme a Braziliei s-au pronunţat în favoarea condamnării sale. Judecătorul raportor al cazului, Edson Fachin, a apreciat că fostul preşedinte a făcut uz de "influenţa sa politică pentru a facilita semnarea de contracte" şi a cerut o pedeapsă de până la 33 de ani de închisoare. Faptele "dovedite" în cadrul anchetei sunt "extrem de grave" şi "înfăţişează deturnarea nefastă a funcţiilor publice în scop de îmbogăţire personală şi patrimonială", a declarat Fachin, miercuri, în ultima zi a procesului. Apărarea fostului preşedinte a respins toate acuzaţiile. Ancheta a fost deschisă în contextul scandalului "Lava Jato" a zguduit întregul spectru politic brazilian cu începere din 2014.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu