12:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Concursul Adoptă un colţ de natură- Elevii pot câştiga o excursie de 7 zile în Parcul Naţional Pădurile Bavareze

Concursul Adoptă un colţ de natură- Elevii pot câştiga o excursie de 7 zile în Parcul Naţional Pădurile Bavareze

Concursul „Adoptă un colţ de natură” este o iniţiativă a Fundaţiei Conservation Carpathia, cu scopul a creşte interesul şi implicarea direct a tinerilor în conservarea naturii. Tot ce trebuie să facă aceştia este să aleagă un loc din natură, fie el un deal, un râu o pajişte, sau o mlaştină din zona în care locuiesc şi să ne povestească de ce este special şi ce ar vrea să facă pentru a-l îngriji, dar şi pentru a-l face cunoscut celor din jur.

La concurs se pot înscrie elevi din Porumbacu de Jos, Avrig, Cârţişoara, Arpaşu de Jos, Turnu Roşu, Racoviţă, Cârţa, Tălmaciu (jud. Sibiu) Nucşoara, Arefu, Rucăr, Lereşti, Dragoslavele, Stoeneşti, Dâmbovicioara, Valea Mare Pravăţ, Albeştii de Muscel (jud. Argeş), Hârseni, Recea, Şinca Nouă, Şinca Veche, Lisa, Ucea, Sâmbăta de Sus, Viştea, Drăguş (jud. Braşov), Moroeni, Runcu (jud. Dâmboviţa).

Elevii pot aplica până la data de 10 iunie, selecţia se va desfăşura în perioada 10-15 iunie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe site-ul carpathia.org şi vor fi contactaţi telefonic.

Aplicaţiile se trimit către Ioana Duică, specialist educaţie Fundaţia Conservation Carpathia, la adresa: i.duica@carpathia.org

Un număr de 15 elevi vor fi premiaţi cu o excursie de 7 zile în Germania, în Parcul Naţional Pădurile Bavareze, unde vor fi însoţiti de o echipă din cadrul fundaţiei. Criteriile de aplicare şi selecţie sunt accesibile printr-un click pe site-ul Fundaţiei Conservation Carpathia.

Fundaţia Conservation Carpathia este cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munţii Carpaţi, în beneficiul biodiversităţii şi a comunităţilor locale. Din 2009, fundaţia a salvat de la exploatare peste 27.000 de hectare de păduri şi păşuni alpine în sud‑estul Carpaţilor Meridionali, achiziţionându-le cu scop de conservare, a plantat peste 3,7 milioane de puieţi pe 1.819 ha afectate de tăieri, a creat o zonă de 78.000 ha pe care nu se desfăşoară vânătoare sportivă şi de trofee.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Taylor Swift îl urmărește pe Travis Kelce joacă și stă cu mama lui pentru Kansas City Chiefs-Chicago Bears la Arrowhead, pe fondul zvonurilor de relație care se intensifică

_ Gary Neville îi critică pe atacanții lui Arsenal pentru că au suflat „momente mari” în derby-ul egal cu Tottenham... și susține că Gunners au nevoie de un jucător care „are acel miros de locul în care va ateriza mingea”

_ Întinderea proprietății palatioase a lui Jeff Bezos, Lake Washington, este dezvăluită în imagini exclusive

_ Brooke Baker: Întorsătură bizară în cazul escortei din vestul Sydney care a filmat un client făcând un act sexual cu ea înainte de a-l trimite logodnicei sale - ca postări șocante despre suprafața ei

_ Restul de paramedici care așteaptă să finalizeze formarea șoferilor ar putea alimenta „întârzieri fatale” în timpul de așteptare al ambulanțelor

_ Legenda Jets Joe Namath pune vina pentru performanțe slabe repetate la factorii de decizie din New York

_ Aterizarea amoroasă a lui Taylor Swift cu Travis Kelce! Fanii cântărețului se înnebunesc cu meme hilare în timp ce reacționează la aplaudarea ei pe noul ei iubit la jocul cu mama lui

_ Dezvăluit: Marcus Rashford și-a prăbușit Range Rover-ul de 700.000 lire sterline într-o mașină condusă de o bunica în vârstă de 74 de ani - pe care a „verificat-o imediat că era în regulă înainte de a schimba detaliile”

_ Întrebări despre viitorul lui Gary Lineker cu Walkers Crisps după ce starul Meciului zilei NU a jucat în ultimul anunț TV

_ „Suntem cu toții cu tine, prietene”: vedetele din Derby County se adună în jurul lui Josh Vickers după ce portarul îndurerat a dezvăluit că soția sa a murit de cancer la trei luni după nunta lor în urma luptei de ani de zile împotriva bolii

_ Se izbucnește un rând de fântână modernă „urâtă” din „Triunghiul de Aur” somnoros din Yorkshire: localnicii „îngroziți” în favoarea luptei tradiționale a fazei de design împotriva „năzboiului” care urmează să fie construit în centrul orașului bogat

_ Ai grijă unde mergi! Momentul în care camionul este condus pe partea greșită a M1... forțând autostrada să se închidă și stârnind haos în călătorii

_ O femeie este arestată după ce a dat dor de fiica lui Jamie-Leigh Kelly, în vârstă de trei ani, și de băiețelul nou-născut, sunt găsiți în casa din Essex, la 90 de mile distanță de locul unde familia a dispărut în afara centrului din nordul Londrei.

_ Brooke Baker: Întorsătură bizară în cazul escortei din vestul Sydney, care a filmat un client făcându-i un act sexual înainte de a-l trimite logodnicei sale - în timp ce „prostituată mirositoare” iese la suprafață.

_ CNN: Ţi-ai luat un burger şi ai văzut că nu seamănă cu ce ai văzut pe afiş? Ai dreptul să dai restaurantul fast-food în judecată!

_ Sistemele Rusiei de apărare aeriană se activează pentru a opri dronele ucrainene în Tula

_ MACRON FOLDS: Franța �și retrage prezența diplomatică �n Niger � Acordul de securitate sa �ncheiat și el, iar trupele militare franceze vor pleca �n următoarele c�teva luni

_ Romantismul lui Taylor Swift cu Chiefs Tight-end Travis Kelce vine ÎN ȘI loialitatea ei Eagles - ceva ce ea împărtășește cu mama lui Donna

_ Un australian harnic își trezește soția pentru a-i anunța că tocmai au câștigat 1,7 milioane de dolari în TattsLotto

_ Rishi Sunak își va folosi majoritatea de 60 de locuri în Parlament pentru a anula regulile de planificare ecologică în încercarea de a construi 100.000 de case noi, în ciuda faptului că a fost blocat de Camera Lorzilor

_ Peste un milion de întâlniri ale NHS sunt anulate din cauza grevelor din Anglia, în piatra de hotar „daunătoare și demoralizatoare”.

_ Datoriile 300% ale Chinei și dilemele

_ Evo Morales vizează președinția Boliviei în 2025: 'Am decis să acceptăm cererile activiştilor noştri şi ale atâtor surori şi fraţi'

_ „Nu vă lăsați intimidați” de cenzori – Tucker Carlson îi îndeamnă pe americani să riposteze „spunând adevărul”

_ Co-liderul Scoției Verzilor, Patrick Harvie, refuză să condamne protestatarii extremiști împotriva schimbărilor climatice care încalcă legea atunci când provoacă perturbări

_ Accident de tren din Plant City Florida: șase persoane, inclusiv părinți, cei trei copii ai lor și un prieten, au murit după ce trenul s-a izbit de SUV-ul lor în timp ce se îndreptau spre Quincean - „expulzând violent” ocupanții

_ Spărgerea inimii tatălui după moartea tragică a băiețelului când mama l-a învinuit inițial: „I-am dat viață și am luat-o”

_ Un milion de crime rămân nerezolvate în circumscripțiile „Blue Wall” din sudul Angliei, fără suspect identificat în jumătate din crimele înregistrate în unele zone

_ Acum furtuni de 80 de km/h vor bate Marea Britanie în DAYS, deoarece Met Office emite un avertisment galben pentru vânt puternic după ce uraganul Nigel a adus ploi torenţiale în Marea Britanie

_ Cutremur din Melbourne: Zeci se trezesc cu tremur

_ De ce doar unii alegători au schimbări climatice pe creier în luna noiembrie

_ Brooke Baker: Întorsătură bizară în cazul escortei din vestul Sydney care a filmat un client făcându-i un act sexual înainte de a-l trimite logodnicei sale

_ Nat Barr împinge guvernul să declare câtă putere va avea Vocea către Parlament

_ Poate noul super ser de la Boots No.7 să-mi vindece pielea cu probleme? Testăm cea mai recentă gamă mult așteptată înainte de lansarea din această săptămână...

_ Cum a creat designerul Givenchy din spatele rochiei de mireasă a lui Meghan... Cea mai tare colecție Uniqlo de până acum

_ Săptămâna dezastrului lui Biden: ectenia președintelui bolnav de gafe și erori jenante din această săptămână culminează cu un sondaj devastator al liberalului WaPo, care îl are cu ZECE PUNCTE în spatele lui Trump

_ Cele șapte întrebări despre sexul de mijloc pe care nu îndrăznești să le pui... la care a răspuns un terapeut de top

_ Jermaine Jenas face o revendicare X-rating decizia de penalizare împotriva lui Cristian Romero de la Tottenham în North London Derby... și spune că „se va întâmpla lui Arsenal la un moment dat în acest an!”

_ ANDREW PIERCE: Un magnat care l-a criticat pe Rishi Sunak pentru că a regândit promisiunile Net Zero „a zburat 125 de zboruri într-un an”

_ Regele Kilturilor: Monarhul Charles îmbracă o serie de tartanuri în timpul verii în Balmoral, în timp ce îmbrățișează rochia tradițională din Highland

_ Bilgola Beach: Vecinii în război din cauza planurilor unui bancher de a construi o fortăreață pe plajă într-una dintre cele mai strânse suburbii din Sydney - cu localnicii bogați atât de înfuriați încât au numit monolitul „McMansion”

_ „Minune” cu ciuperci otrăvitoare, când Ian Wilkinson iese din spital după prânzul Leongatha

_ „Oamenii le este frică să iasă după lăsarea întunericului”: poliția privată care a fost angajată să patruleze în orașul Cambridgeshire spune cât de valul de spargeri i-a lăsat pe localnici „pietriți”

_ „Mașina electrică” EXPLODE pe alee și dă foc casei familiei Merseyside după „defecțiuni ale bateriei”

_ Momentul hoțului a fost arestat într-o galerie de artă din LA pentru a fura sculptura antică a lui Buddha japonez de 250 de lire sterline, în valoare de 1,5 milioane de dolari

_ Lala Kent spune că Ariana Madix „se mișcă cu mișcarea oceanului” după despărțirea lui Tom Sandoval

_ Finn Russell este OMIS din lotul Scoției pentru internaționalele din toamna de luna viitoare

_ De ce Antony nu joacă pentru Man United în acest weekend? Întrucât extremul brazilian își ia o concediu nedeterminat de la club

_ O femeie în vârstă de 50 de ani este „violată într-o alocație” în ultimul atac sexual de la Bournemouth, în timp ce poliția lansează o anchetă

_ Turnul Heron din City of London este în „blocare” după informații despre o persoană „căzută de la înălțime”

_ Fostul șef de la Chelsea, Roberto Di Matteo, obține un loc de muncă în Coreea de Sud ca consilier tehnic la Jeonbuk Motors

_ Cele mai bune 50 de restaurante din lume pentru 2023 numite: Restaurantul din Peru care folosește 180 de ingrediente este numărul 1

_ POZIȚIA DE POZIȚIE: „Noile curse din America sunt nebune, nu pură Formula 1. Urmăresc prea mult Netflix': Bernie Ecclestone este încă puternic la 92 de ani... iar fostul suprem de F1 este la fel de deschis ca întotdeauna!

_ Africa de Sud poate reduce emisiile și poate crea locuri de muncă. O sarcină grea, dar realizabilă

_ Christina Ricci îmbracă un ansamblu negru inspirat din pânză de păianjen la premiera de miercuri în LA

_ Cuplul a plecat tulburat după ce Karen a ruinat propunerea rearanjează configurația și întrerupându-și discursul

_ Mai multe talk-show-uri traversează linia de pichet, �n ciuda regulilor de grevă, Sindicatul promite să protesteze

_ 8 miliarde de oameni: Cât de diferit ar arăta lumea dacă neanderthalienii ar fi prevalat

_ Chelsea se pregătește să-și reînnoiască eforturile pentru a-l lega pe Antonio Rudiger la un nou contract

_ Cercetătorii dezvoltă catalizatori de nichel nenobili pentru epoxidarea eficientă în fază gazoasă a propilenei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 303, afisate in 6 pagini.