![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Sindicatele din învăţământul preuniversitar: Mesajul colegilor care sunt în grevă este clar: Greva continuă!![]() Sindicatele din învăţământul preuniversitar: Mesajul colegilor care sunt în grevă este clar: Greva continuă!”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret», în urma consultării organizaţiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, fie el şi unul girat de Preşedintele României. Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică şi, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor”, au transmis federaţiile, miercuri, într-un comunicat de presă comun. Sindicaliştii din Educaţie solicită o majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare şi emiterea unei ordonanţe de urgenţă, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie (salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic). Liderii sindicali au avut marţi întâlniri şi la Palatul Victoria, şi la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Iohannis, declarându-se nemulţumiţi de rezultatul discuţiilor. Anunţul sindicaliştilor la finalul întâlnirilor a fost acela că greva angajaţilor din Educaţie continuă. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi, după discuţiile cu sindicatele din educaţie şi în urma amplului protest de la Palatul Cotroceni al angajaţilor din sistemul de învăţământ, că rezolvarea blocajului din educaţie şi finalizarea grevei sunt cruciale şi că sunt prioritare încheierea mediilor şi organizarea examenelor naţionale. Şeful statului a anunţat că garantează încheierea unui acord politic privind revendicările salariale ale celor din educaţie. Iohannis a îndemnat toate părţile angajate în dialogul instituţional să dea dovadă de responsabilitate şi flexibilitate în procesul de negociere şi să înţeleagă că soluţiile viabile necesită un echilibru între resursele disponibile şi solicitările profesorilor.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 18:31
_ Explorarea existenței vieții la 125°F
ieri 17:02
_ Peter Schiff: Jerome Powell doar ghiceste
ieri 16:59
_George Simion - 25 Sep 2023 16:15:18
ieri 15:39
_ Numerarul nu va fi un refugiu sub CBDC
ieri 14:58
_George Simion - 25 Sep 2023 14:05:47
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 12:42:54
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 14:18:59
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 14:38:33
ieri 14:19
_ Mitul periculos al aterizării moale
ieri 13:39
_ George Maior, numit ambasador şi în Yemen
ieri 13:17
_Stiri Negre - 25 Sep 2023 11:45:20
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:13:00
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:36:07
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:52:45
ieri 12:20
_ Ce este în neregulă cu Canada?
ieri 11:40
_ Euro trades at 4.9677 RON
ieri 10:59
_ Un vulcan a erupt în estul Indoneziei
ieri 10:39
_ Curs valutar, 25 septembrie
ieri 08:00
_ Scheduled events for September 25
ieri 07:39
_ DefMin Tilvar visiting Italy
ieri 05:59
_ China a capturat pe tăcute America de Sud
ieri 05:40
_ SEPTEMBER 25 IN HISTORY
ieri 05:19
_ BRICS vor schimba lumea... Încet
ieri 03:39
_ Lipsa nu este suficientă
ieri 02:19
_ Un aligator din Florida a mâncat un om
ieri 00:59
_ Datoriile 300% ale Chinei și dilemele
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu