11:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Oferta care depășește valoarea estimată a contractului de achiziție publică? Partea a II-a – evoluția unei jurisprudențe contradictorii

Oferta care depășește valoarea estimată a contractului de achiziție publică? Partea a II-a – evoluția unei jurisprudențe contradictorii

În primele dosare, CNSC a încercat să determine dacă fondurile sunt sau nu disponibile, fără să pretindă că această informație ar fi trebuit să fie inclusă în documentele achiziției. Referitor la valoarea cu care se poate majora valoarea estimată inițială, Consiliul s- raportat la procentul de 15% în cazul contractului de lucrări și de 10% în cazul achiziției de produse și de servicii.

Curtea de Apel București a abordat o poziție diametral opusă și a considerat că, în primul rând, se impune ca posibilitatea de a depăși valoarea estimată anunțată inițial să fie precizată în documentația de atribuire pentru a respecta principiile transparenței și tratamentului egal. În lipsa includerii în documentație a informației că există fonduri disponibile, Curtea a considerat ca nu are relevanță dacă se pot disponibiliza sau nu. Despre procentele de 10% și 15% Curtea nu s-a pronunțat.

Confruntat cu perspectiva casării deciziilor care nu preiau poziția Curții de Apel, CNSC și-a modificat practica și a decis de la un anumit moment după cum urmează:

„Consiliul apreciază ca fiind relevantă în soluționarea cauzei, Decizia civilă nr. 5367/15.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția A VIII-A Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 6223/2/2018, în care sunt precizate următoarele: «/.../ Așadar, depunerea unei oferte a cărei valoare depășește valoarea estimată a contractului de achiziție publică nu poate atrage în mod automat sancțiunea respingerii ca inacceptabilă a respectivei oferte. Pentru a determina acceptabilitatea sau inacceptabilitatea ofertei, autoritatea contractantă este obligată să verifice dacă există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică și dacă acceptarea unei asemenea oferte nu conduce la incidența vreunuia dintre cazurile prev. de art. 227 alin. 7 din Legea nr. 98/2016.

Curtea constată astfel că în procedura de atribuire inițială, documentația nu a prevăzut posibilitatea alocării de fonduri suplimentare, această ipoteză apărând abia la data de 05.02.2018, odată cu emiterea de către comisia de evaluare a adresei nr. 12B/1428/05.02.2018 către Compartimentului intern /.../ (Direcția Generală Economică și Financiară) pentru emiterea unui punct de vedere specializat cu privire la posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare față de valoarea estimată a contractului /.../, în răspunsul primit prin adresa nr. 14A/1646/08.02.2018 făcându-se referire la prevederile art. 19 alin. (3) din Legea bugetului de stat, Legea nr. 500/2002, fără a se indica că ar exista această posibilitate, doar cu recomandarea de a se adresa compartimentului de specialitate /.../ care ar avea competențe în acest sens.

Așadar, autoritatea contractantă nu a avut și nici nu are, din punctul de vedere al Curții, dovada că există fonduri suplimentare care se pot disponibiliza, reținând în acest sens și argumentul petentei în sensul că și valoarea acestora este important de știut, deoarece, prin absurd, sumele suplimentate nu ar acoperi valoarea ofertei intimatei declarate câștigătoare a procedurii.

Chiar dacă am trece peste aceste argumente și am aprecia că ar exista posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare, Curtea nu poate ignora principiul transparenței și al egalității de tratament între ofertanți care a fost încălcat, deoarece ofertanții nu au fost anunțați în mod transparent de această posibilitate, pentru conceperea ofertelor din punct de vedere tehnic și ulterior financiar corespunzător. Curtea îmbrățișează argumentul petentei, în Pagina 15 din 19 sensul că, dacă ar fi cunoscut în mod transparent această posibilitate, ar fi gândit oferta tehnică în alt mod, ar fi avut propuneri tehnice superioare, cu consecința creșterii ofertei financiare, dar și a șansei reale de obținere a contractului.

În același sens este atât jurisprudența europeană, cât și cea națională [Hotărârea Curții Europene de Justiție din 18 octombrie 2001, SIAC Constructiona C 19/00, rec, p. 1-1775, Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) în cauza T-299/11, pct. 44, Decizia CNSC nr. 845/C6/693/762 din 03.03.2011], fiind esențial într-o procedură de achiziție publică ca toți ofertanții să dispună de aceleași șanse în elaborarea ofertelor lor /.../»....”.

Și astfel, s-a conturat o jurisprudență[i] care a devenit constantă în sensul în care, dacă documentația de atribuire nu menționează posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare, valoarea estimată a contractului nu se poate depăși. Dar, oare, de ce legiuitorul nu a reglementat explicit aspectul că documentația de atribuire trebuie să informeze în mod transparent publicul despre posibilitatea alocării de fonduri suplimentare față de valoarea estimată precizată inițial?

Cheia de interpretare poate să aibă legătură cu precizarea legiuitorului că depășirea valorii estimate a contractului nu trebuie să constituie o modificare substanțială.

Conform dispozițiilor art. 137 alin. (2) lit. f) „preţul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depăşeşte valoarea estimată comunicată prin anunţul de participare şi, deşi există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv, se constată că acceptarea unei astfel de oferte ar conduce la modificarea substanţială în sensul depăşirii procentelor de la art. 221 alin. (1) lit. f) pct. ii) din Lege”.

Conceptul de modificare substanțială a unui contract este un concept de dreptul Uniunii care a fost dezvoltat, inițial, de Curtea de Justiție și reglementat prima dată în generația de directive privind achizițiile și concesiunile publicată în 2014. Pentru rațiuni legate de necesitatea de a asigura libera concurență necesară dezvoltării pieței unice, au fost detaliate mecanisme juridice care să limiteze posibilitatea de a modifica un contract după ce acesta a fost semnat sau o ofertă în intervalul dintre depunerea acesteia și semnarea contractului.

O hotărâre relevantă pe acest subiect a fost pronunțată cu mai mult de două decenii în urmă într-o cauză în care Curtea de Justiție a considerat că nu este permisă modificarea unor termeni esențiali ai unui contract pe parcursul negocierilor care preced semnarea acestuia[ii]. Într-o altă cauză din aceeași perioadă, judecătorul european a constata că sunt încălcate principiile transparenței și tratamentului egal dacă pe parcursul derulării unei proceduri se acceptă o ofertă în care modifică în mod semnificativ o condiție esențială din anunțul de participare la licitație[iii]. În acest context avea să fie pronunțată soluția în cauza Pressetext[iv]care avea să stea la baza reglementărilor actuale privind modificarea contractului de achiziție publică care stabilesc când o modificare de contract, inclusiv de preț, se poate realiza fără organizarea unei noi proceduri de atribuire.

Ceea ce se desprinde din aceste cauze este că se pot accepta oferte care nu respectă întru totul condițiile documentației de atribuire atât timp cât modificările acceptate nu sunt substanțiale. Or, teoretic, astfel a reglementat și legiuitorul român acceptarea unei oferte care depășește valoarea estimată a unui contract: să fie o depășire de o manieră care nu constituie o modificare substanțială. Spunem că teoretic deoarece la o analiză mai atentă am putea ajunge la o altă concluzie. Detalii despre aceste aspecte se vor regăsi în următoarea Pastilă.

***

Monica Amalia Rațiu este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității din București. Este co-inițiator al programului de Master Achiziții publice, concesiuni și parteneriat public-privat, program în cadrul căruia este titularul disciplinelor Contractul de achiziție publică și Proceduri de atribuire. A introdus și este titularul disciplinei Dreptul achizițiilor publice la programul de licență. Desfășoară o susținută activitate de cercetare științifică, publicând în mod constant studii, manuale și monografii în domeniu (lista de lucrări). În paralel cu activitatea academică, desfășoară o bogată activitate practică în domeniul achizițiilor publice, concesiunilor și parteneriatului public-privat în calitate de avocat fondator al societății de avocați Rațiu & Partners

[i] Relevante soluțiile CNSC publicate în BO2019_10320, BO2021_1268, BO2022_1410, BO2022_2382, Decizia civilă nr. 5367/15.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 6223/2/2018.

[ii] Hotărârea din 5 octombrie 2000 pronunţată în Cauza C‑337/98, Comisia Comunităţilor Europene împotriva Republicii Franceze, par. (44).

[iii] Hotărârea din 29 aprilie 2004 pronunţată în Cauza C‑496/99, CAS Succhi di Frutta împotriva Comisiei Comunităţilor Europene, par. (73), (74) și (77).

[iv] Hotărârea din 19 iunie 2008 pronunţată în Cauza C‑454/06, Pressetext Nachrichtenagentur GmbH împotriva Republicii Austria, APA‑OTS Originaltext‑Service GmbH şi APA Austria Presse Agentur registrierte Genossenschaft mit beschränkter Haftung.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Presa de la Belgrad acuză 'golgota sârbilor'. Doliu național după incidentele violente din Kosovo

_ Boris Johnson primește permisiunea de a construi o piscină în grădina din spate - fără a fi nevoie să creeze o „Newtopia”

_ Spectrul interferenței Rusiei planează asupra alegerilor din Slovacia, avertizează UE

_ Aragon, Kazahstan pe calendarul 2024, în timp ce listele MotoGP înregistrează 22 de curse

_ „Nici părul lui Vivek nu-l suportă”: telespectatorii dezbaterii prezidențiale sunt distrași de părul „înalt” al lui Vivek Ramaswamy, deoarece rețelele de socializare sunt inundate de meme care îl compară cu Butt-Head și Jimmy Neutron

_ Mitsubishi se retrage de pe piața auto din China

_ Situaţia traficului. Accident rutier pe DN7, în Vâlcea, cu 3 victime. Trafic blocat

_ Un singur sprinter în finală, retrageri ale atleţilor - un campionat regional indian s-a transformat într-o farsă

_ EXCLUSIV: Echipa prințului Harry și a lui Meghan Markle a solicitat perne, covor nou și spațiu în aer liber pentru a filma elevii din Harlem pentru documentarul lor Netflix în timpul vizitei la New York din 2021

_ În timp ce Macron vorbește despre mediu, Franța împiedică UE să reducă standardele de poluare auto

_ Sir Michael Gambon a murit la vârsta de 82 de ani: Familia spune că legendarul actor a murit liniștit în spital

_ Biciclistul record Ethan Boyes, în vârstă de 44 de ani, este lovit și ucis de mașină în timp ce mergea în San Francisco

_ Jefuirea zguduie Philly pentru o A DOUA noapte, în timp ce hoții dezvăluiți se izbesc într-un magazin de băuturi alcoolice și îi smulg seifurile și aparatul de loterie - în timp ce flash-rob-urile lovesc din nou în City of Brotherly Love

_ Kate Middleton este elegantă într-un blazer Zara în timp ce vizitează un centru pentru copii cu nevoi speciale pentru a-și susține munca în primii ani

_ Costa Rica declară stare de urgență din cauza crizei migranților după ce un sfert de MILION de oameni au traversat jungla perfidă pentru a ajunge în SUA anul acesta

_ Pretflation: Pret A Manger crește prețurile, deoarece costul unui sandviș cu ou și maioneză crește cu 72%, până la 3,25 lire sterline, iar o Coca-Cola Zero se ridică la 1,70 lire sterline - cât costă prânzul TĂU?

_ Trump aterizează în Michigan pentru PROPRIUL său spectacol, în timp ce rivalii săi republicani se luptă în California

_ Gigantul auto VW suspendă producția a două modele electrice / Motivul din spatele acestei decizii

_ Motivația pentru Net Zero „ar putea costa gospodăriile 6.000 de lire sterline pe an”, în ciuda faptului că Rishi Sunak renunță sau amână politicile ecologice, avertizează raportul

_ Bateria cu litiu Tesla, care face parte din proiectul de energie verde Bouldercombe, Queensland, de 60 de milioane de dolari, a izbucnit în flăcări

_ DAVID MARCUS: Este marele accident de mașină verde al lui Biden! El joacă rolul eroului liniei de pichet - totuși este dictatul lui nebun al vehiculului electric care le va distruge locurile de muncă... și îi va alunga pe Dems de pe o stâncă.

_ Războiul dintre Cartel de Nord-Est și Cartel de la Sinaloa se încheie cu șapte cadavre și rămășițe umane abandonate în al doilea oraș ca populație din Mexic

_ Noii ochelari inteligenţi de la Meta - Pot să efectua apeluri, să redea muzică, să facă fotografii şi să transmită în direct

_ One Night Gallery, prima galerie de new media art din România, va avea loc la MNA, Museum of Immersive New Art

_ Pretflation: Pret A Manger crește prețurile, deoarece costul unui sandviș cu ou și maioneză crește cu 72%, până la 3,25 GBP și o Coca-Cola Zero la 1,70 GBP - cât costă prânzul TĂU?

_ SEPTEMBER 28 IN HISTORY

_ Pilot de la BA, căsătorit, tatăl unui copil, s-a lăudat colegilor că a pufnit cocaină dintr-o femeie topless în timpul orgiei de băutură și droguri la escală în Africa de Sud, înainte de a încerca să zboare cu avionul plin spre Londra

_ Acum, BA îndeamnă personalul să raporteze orice consum de droguri de către colegii seniori, după ce pilotul rușinat s-a lăudat că a pufnit cocaină din sânii goi ai femeii înainte de a încerca să zboare cu un avion plin spre Londra.

_ Ultima găselniţă a ruşilor pentru a bloca dronele ucrainenilor

_ Racheta care a ucis 2 polonezi anul trecut în estul Poloniei a fost ucraineană, confirmă investigația poloneză

_ Campionul Raliului Dakar, Al-Attiyah, schimbă motorul cu medalii la Jocurile Asiatice

_ Senatorul republican al Alabama Katie Britt cere cu pasiune mass-media să acopere �coșmarul� de la frontiera de sud (VIDEO)

_ Costa Rica declară stare de urgență din cauza crizei imigranților, după ce un sfert record de MILION de oameni au traversat jungla perfidă pentru a ajunge în SUA anul acesta

_ Kate Middleton discută cu tatăl a cărui soție a suferit aceleași grețuri acute matinale în timpul sarcinii - și face comentarii rare despre propria ei experiență

_ Trump îl numește pe Biden „un vultur nenorocit” și un „politician putred” care vrea „să violeze și să jefuiască” locurile de muncă americane

_ Celebrul chitarist american Al Di Meola, internat de urgență la 'Bagdasar-Arseni' / Acesta susținea un concert în Capitală

SUA. "Milițiile cetățenești" se îndreaptă către un extremism mai violent...MINT PROGRESIȘTII DIN UNIVERSITĂȚI...Iată o mostră de propagandă progresistă, debitată de propaganda progresistă din SUA ca să ascundă furtul de la alegerile prezidențiale

_ Kim Jong Un a revizuit Constituția în Coreea de Nord și schimbă radical situația

_ Arheologii din Alba Iulia au găsit bijuterii de aur din epoca romană

_ Urmăriți momentele importante din discursul lui Donald Trump UAW din Michigan (VIDEO)

_ Se lansează Counter Strike 2, însă nu ca un joc nou propriu-zis

_ Furnizor de energie electrică, amendat cu zeci de mii de euro pentru publicarea de date personale - Situație asemănătoare cu a aplicației AUR

_ „Totul a dispărut”: textele noului Hunter Biden îl arată că se plânge unchiului său că nu poate „plăti pensie alimentară sau pentru mâncare sau gaz fără tată”

_ Superfanul Războiului Stelelor, Rishi Sunak, imploră o cameo în film cu un X-Wing ca „Red Seven”... dar refuză să spună dacă se vede ca Luke Skywalker sau Darth Vader

_ Jurien Bay, Benjamin Jack McLaughlin: Un bărbat gol care se comportă „neregulat” pe o barcă la mică distanță de locul unde a fost descoperit un cadavru într-o mașină arsă este acuzat după o salvare dramatică în ocean

_ Van Gaal l-a spus pe Giggs să fie succesorul său, Neville a obținut postul de Leoaică, iar Carrick și-a făcut promisiune în campionat... deci ce îl așteaptă pe Phil Jones când își începe insignele de antrenor la Man United?

_ Focar gastro-gastronomic în Albert Park: Mirii cer răspunsuri de la luxosul loc de nuntă din Melbourne, după ce ziua lor cea mare a fost distrusă când zeci de invitați au fost loviti de boală - și este a cincea oară când se întâmplă luna aceasta.

_ Jurnalista Ava Evans critică GB News pentru că i-a permis gazdei suspendate Laurence Fox să facă remarci derogatorii despre ea pe canalul său, deoarece „nu este acceptabil ca radiodifuzorii să acționeze așa”.

_ Clarificări și corecturi

_ Pilonul II de pensii nu scapă: angajaţii din IT vor contribui doar dacă vor, conform modificărilor fiscale

_ TRAINWRECK: Biden strigă o femeie �n mulțime �n timpul discursului din Ohio, dar ea a plecat deja (VIDEO)

_ Sistemul de alertă FEMA va suna alarma pe fiecare telefon mobil, TV și radio pe 4 octombrie

_ Jefuirea zguduie Philly pentru o A DOUA noapte: hoții nebuni fură aparatul de loterie din magazinul de băuturi închis în cea mai recentă crimă flash mob pentru a lovi Orașul dragostei frățești

_ Jefuitorul din Philly știe că MEATBALL plesnește în lacrimi într-o fotografie după ce s-a transmis în direct în timpul jefuirii magazinelor Apple, Footlocker și Lululemon - în timp ce polițiștii confirmă zeci de arestări prin jefuire

_ Bursa de la Bucureşti a deschis joi în creştere pe aproape toţi indicii

_ Marsilia îl numește pe Gennaro Gattuso ca noul antrenor, iar Italia va fi la conducerea meciului Europa League împotriva Brightonului, după ce l-a înlocuit pe Marcelino la conducerea giganților din Ligue 1

_ Fab Five de la Liverpool, formați din Salah, Nunez, Diaz, Gakpo și Jota, le va oferi fundașilor nopți nedormite... Klopp radia din nou, deoarece opțiunile sale interesante de atac sunt de neegalat în Premier League

_ Trei profesori și doi elevi sunt înjunghiați „de un elev de 14 ani, care și-a scos un cuțit din geantă și s-a dezlănțuit la începutul orelor” la școala spaniolă

_ Marea majorare salarială, praf în ochii românilor: Cu cât crește, de fapt, salariul minim net de la 1 octombrie

_ Cine este noul premier victorian Jacinta Allan și cum a fost soțul ei în spatele planului controversat de a oferi fiecărui copil o undiță


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1536, afisate in 26 pagini.