![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ciocniri în Kosovo: președintele Vucic va avea întrevederi cu ambasadorii SUA, Rusiei, Chinei și UE![]() Ciocniri în Kosovo: președintele Vucic va avea întrevederi cu ambasadorii SUA, Rusiei, Chinei și UEPreşedintele Vucic a pus armata la cel mai înalt nivel de alertă de luptă, după ce mai mulţi membri ai forţei NATO de menţinere a păcii (KFOR) care apărau trei primării din nordul Kosovo au fost răniţi în confruntările cu protestatarii sârbi. Aleksandar Vucic se va întâlni la ora 8 dimineaţa (06:00 GMT) cu ambasadorii SUA, Italiei, Franţei, Germaniei şi Marii Britanii, cunoscut sub numele de Grupul Quint, şi cu şeful biroului UE din Priştina, potrivit comunicatului biroului preşedintelui Serbiei. Ulterior, şeful statului sârb va avea întâlniri separate cu ambasadorii Finlandei, Rusiei şi Chinei. Liderul diplomaţiei europene, Josep Borrell, a condamnat luni seara ciocnirile, considerând violenţa împotriva forţelor NATO de menţinere a păcii "absolut inacceptabile" şi îndemnând la dialog imediat."UE îndeamnă autorităţile din Kosovo şi protestatarii să detensioneze imediat şi necondiţionat situaţia", a declarat Borrell pe Twitter. În ultimele zile, situaţia a fost foarte tensionată în nordul Kosovo, unde mulţi membri ai comunităţii majoritar sârbe din patru oraşe nu recunosc autoritatea Priştinei şi sunt loiali Belgradului. Sârbii au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, soldate cu alegerea unor primari albanezi, care au avut o participare de mai puţin de 3,5%. Aceşti primari au fost învestiţi săptămâna trecută de guvernul premierului Albin Kurti, iar apelurile la calm lansate de Uniunea Europeană şi Statele Unite au fost ignorate.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 18:31
_ Explorarea existenței vieții la 125°F
ieri 17:02
_ Peter Schiff: Jerome Powell doar ghiceste
ieri 16:59
_George Simion - 25 Sep 2023 16:15:18
ieri 15:39
_ Numerarul nu va fi un refugiu sub CBDC
ieri 14:58
_George Simion - 25 Sep 2023 14:05:47
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 12:42:54
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 14:18:59
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 14:38:33
ieri 14:19
_ Mitul periculos al aterizării moale
ieri 13:39
_ George Maior, numit ambasador şi în Yemen
ieri 13:17
_Stiri Negre - 25 Sep 2023 11:45:20
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:13:00
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:36:07
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:52:45
ieri 12:20
_ Ce este în neregulă cu Canada?
ieri 11:40
_ Euro trades at 4.9677 RON
ieri 10:59
_ Un vulcan a erupt în estul Indoneziei
ieri 10:39
_ Curs valutar, 25 septembrie
|
Comentarii:
Adauga Comentariu