![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ateliere de mumificare şi morminte antice descoperite în Egipt![]() Ateliere de mumificare şi morminte antice descoperite în EgiptArheologii egipteni au anunţat descoperirea a două dintre cele mai mari ateliere folosite vreodată pentru mumificarea cadavrelor umane şi animale în antichitate. Două ateliere şi două morminte au fost descoperite în Saqqara, o necropolă faraonică la sud de Cairo, potrivit lui Mostafa Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt. Atelierele de îmbălsămare datează din Dinastia a 30-a (380-343 î.Hr.) şi din perioada ptolemeică (305-30 î.Hr.), a relatat sâmbătă ziarul de stat egiptean Al-Ahram, citându-l pe Waziri. Arheologii au găsit unelte folosite de egiptenii antici pentru a diseca trupurile şi a le scoate organele interne, precum şi vase canopice folosite pentru a conserva organele interne. Arheologii au descoperit şi oseminte de animale în cel de-al doilea atelier. Potrivit lui Al-Ahram, acest atelier conţinea „cinci paturi de piatră, diferite de cele descoperite în atelierul de îmbălsămare umană”. „Potrivit studiilor iniţiale, se crede că acest atelier a fost folosit pentru mumificarea animalelor sacre”, a spus Waziri, conform Al-Ahram, citat de CNN.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 18:31
_ Explorarea existenței vieții la 125°F
ieri 17:02
_ Peter Schiff: Jerome Powell doar ghiceste
ieri 16:59
_George Simion - 25 Sep 2023 16:15:18
ieri 15:39
_ Numerarul nu va fi un refugiu sub CBDC
ieri 14:58
_George Simion - 25 Sep 2023 14:05:47
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 12:42:54
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 14:18:59
ieri 14:58
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 14:38:33
ieri 14:19
_ Mitul periculos al aterizării moale
ieri 13:39
_ George Maior, numit ambasador şi în Yemen
ieri 13:17
_Stiri Negre - 25 Sep 2023 11:45:20
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:13:00
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:36:07
ieri 12:38
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 11:52:45
ieri 12:20
_ Ce este în neregulă cu Canada?
ieri 11:40
_ Euro trades at 4.9677 RON
ieri 10:59
_ Un vulcan a erupt în estul Indoneziei
|
Comentarii:
Adauga Comentariu