22:51
Comentarii Adauga Comentariu

_ Nepoata Sfântului Paisie Aghioritul a ratat șansa să fie aleasă deputată în Parlamentul Greciei

Nepoata Sfântului Paisie Aghioritul a ratat șansa să fie aleasă deputată în Parlamentul Greciei

Maria Eznepidou este o profesoară pensionară, născută la Konitsa, Ioannina, cu familia venită din Cappadocia. A absolvit Departamentul de Arte Grafice și Studii Artistice a TEI din Atena și PATES SELETE, a studiat timp de 5 ani la o școală de muzică bizantină, în timp ce a urmat în același timp mai multe seminarii educaționale, sociale și de mediu. După cum a declarat în biografia ei, a fost „dezamăgită de situația în care s-a căzut țara noastră” și „a decis să se alăture din toată inima luptei pentru VICTORIE, cu scopul de a renaște Grecia”.

Având drept "stindard" credința ortodoxă, valorile elenismului și susținerea familiei, partidul NIKI a reușit să fie o prezență puternică mai ales în nordul Greciei, unde a strâns procente de peste 5% în mai multe regiuni.

Viitorul scrutin din iunie se va desfăşura după un sistem de reprezentare semiproporţională, cu un număr de mandate suplimentare pentru fiecare partid parlamentar, ceea ce - arată Reuters - va creşte şansele unei victorii directe pentru partidul lui Mitsotakis. La noile alegeri vor putea participa din nou toate partidele.

- Abrogarea Acordului „trădător” de la Prespa (prin care Grecia a acceptat ca fosta republică iugoslavă a Macedoniei să folosească termenul de Macedonia în denumirea sa oficială alături de indicaţia geografică de Nord pentru a o diferenţia de provincia grecească Macedonia n.trad)

- Manuale noi de limba greacă, istorie și religie - Desfiinţarea „așa-zisei” educații sexuale.

- Un nou statut de rezidenți strămutaţi în locul dobândirii cetățeniei grecești de către imigranți și refugiați.

- Separaţia Stat - partide („Partidele dăunează grav Greciei”)

- Recompensarea economică și morală a familiilor cu mulţi copii (NIKI condamnă avorturile, intervenţiile pentru schimbarea de sex și „perturbarea” rolurilor tradiționale în familie).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Zaharova (MAE rus) trimite săgeți către Europa de Est: Multe țări au devenit state suverane doar datorită redesenării frontierelor

_ AOC vrea să-și vândă Tesla pentru un vehicul electric fabricat de Uniune

_ Orașul Chicago respinge cererea de �nregistrări cu privire la modul �n care au fost cheltuiți 57 de milioane de dolari pentru personalul adăposturilor pentru migranți

_ Cele mai importante nume de bebeluși din 2023 au fost dezvăluite: Harry și Meghan își pierd popularitatea pe fondul dramei familiei regale - în timp ce Holly și Phil fac și ei un pas

_ Kate Middleton a fost „rănită și insultată” de Harry și Meghan, iar ea și Prințul William și-au „închis mințile” pentru a remedia ruptura familială, susține expertul regal

_ Dinamo de buzunar urmează să devină prima femeie prim-ministru din Italia

_ A fost începutul unei plimbări cu rollercoaster pentru Royals! Ne uităm înapoi la prima apariție publică a lui Meghan Markle și Prințul Harry împreună în această zi în urmă cu șase ani...

_ Cele mai populare nume de bebeluși din 2023 au fost dezvăluite: Harry și Meghan își pierd popularitatea pe fondul dramei familiei regale - în timp ce Holly și Phil fac și ei un pas

_ Iohannis, Macron meet to discuss on Romania's accession to Schengen area (sources)

_ Frumosul lui Adele, Rich Paul, arată elegant într-un ansamblu de piele de căprioară asortat pentru cina de ziua lui

_ 'Noose tightening around Wagner': UK's 'terrorist' designation to have major implications worldwide

_ Inundațiile de magmă izbucnesc din surse mai adânci decât se credea mai devreme

_ De ce trebuie să greșească Einstein: În căutarea teoriei gravitației

_ Russia's FSB opens criminal probe into Wagner chief Prigozhin for 'armed mutiny'

_ Rusia nemulțumită de Armenia pentru că găzduiește exerciții militare comune ale SUA

_ USR îl acuză pe ministrul Educației de conflict de interese: 'E un conflict flagrant și de bun simț!'

_ AMRCR: Introducerea unui impozit minim pe cifra de afaceri ar trebui să fie subiectul unei reglementări separate

_ Prințul Andrew Heckler nu va fi urmărit penal: Crown Office

_ Zelensky �i cere satanistei Marina Abramovic să fie ambasadorul Ucrainei

_ Veste uriașă pentru români! România va adera la Programul Visa Waiver la începutul anului 2025: Anunțul a fost făcut de Ambasadoarea SUA

_ OLIVER HOLT: Atenție! Conducerea lui Chelsea îți poate dăuna grav sănătății... Graham Potter și Frank Lampard au fost disprețuiți și ridiculizati, iar acum a venit rândul lui Mauricio Pochettino să sufere

_ Fratele mai mic al lui Mark Rylance, Jonathan Waters, a murit într-un accident de ciclism în California

_ Poliția cercetează peșteri și canalizări subterane în căutarea tatălui „iubitor” dispărut de o lună

_ Asteroid will offer glimpse of 'earth while it was forming to shape life as we know it'

_ Catalizatorii pe bază de cupru transformă eficient dioxidul de carbon în metan

_ President Macron says France to end military presence in Niger

_ Transmiterea virusului între specii întâlnită la mai multe specii de animale mici cu blană

_ O las pe fiica mea, în vârstă de 6 ani, să-și ia o zi liberă de la școală în fiecare lună, fără să fie bolnavă, să facă tot ce-i place

_ Tottenham confirmă o înțelegere pentru copilașul croat Luka Vuskovic cu fundașul Hajduk Split, în vârstă de 16 ani, care urmează să se alăture echipei lui Ange Postecoglou în 2025, după ce a încheiat un contract pe cinci ani.

_ Metoda de cântărire automată pentru puii de carne este mai rapidă și mai puțin stresantă pentru turmă

_ De față la flagrantul DNA, șefa de cabinet a lui Dumitru Buzatu a leşinat când şi-a văzut şeful în cătuşe

_ „În trei-patru luni o să revin pe teren” – fotbalistul Dragoş Iancu după operaţia de luni dimineaţa

_ Starul lui Liverpool, Luis Diaz, „a fost absent pentru trei luni”, după ce a fost operat de o accidentare la genunchi

_ Cazuri noi de variola maimuţei depistate în Marea Britanie

_ De ce jocurile 4K necesită atât de multă VRAM?

_ TRAGEDIE A supraviețuit cancerului, dar a murit de COVID-19: A fost infectată de un prieten care și-a ascuns boala ca să joace cărți

_ Pashinyan faces wrath of Armenians over inaction in Nagorno-Karabakh attack & ensuing mass exodus

_ Robert Menendez a încălcat „regula bucăților de aur” a corupției

_ FOTO: Sabrina Peckham, 41 de ani, care a fost mâncată de un aligator și târâtă de o fiară de 14 picioare într-un videoclip cu atac de șoc, a fost arestată cu luni în urmă pentru pătrundere în zonele umede

_ Schimbările climatice lovesc: modelele fulgerelor se schimbă odată cu încălzirea globală

_ Deputatul neafiliat George Paladi, fost PSD, va activa în grupul PNL

_ REPER organizează un protest săptămânal faţă de pachetul de măsuri fiscale; primul - luni, de la ora 18,00

_ The Mad Dash to Net Zero continuă să provoace haos �n toată Europa

_ România va fi prezentă la Târgul de Carte de la Göteborg în perioada 28 septembrie - 1 octombrie

_ Verificări uriașe în România în privința drogului mortal care face prăpăd în SUA: peste 500 de farmacii eliberează medicamente care conțin oxicodonă și fentanil

_ Sondajul CURS în presa internațională: ”Căderea AUR și ascensiunea S.O.S. România”

_ Oamenii de știință dezvoltă o metodă de a prezice răspândirea conflictelor armate

_ Avem nevoie de copaci urbani mai mult ca niciodată – iată cum să-i ferim de căldură extremă

_ Valize atât de deștepte încât se rotesc singure

_ Cum văd rațele, gâștele și lebedele lumea și de ce acest lucru le pune în pericol într-un mediu în schimbare

_ Fostul star de la Arsenal, Paul Merson, consideră că Mikel Arteta ar trebui să „semneze Ivan Toney în ianuarie” și insistă pe Eddie Nketiah și Gabriel Jesus „nu-i duce pe Gunners la următorul nivel”

_ Bărbat fără cămașă căutat pentru agresiune cu o armă mortală conduce poliția din Los Angeles într-o urmărire într-un cărucior de golf cu un câine în poală înainte de a fi oprit și arestat

_ UE anunță Marele Plan pentru reformarea Schengen: reguli mai stricte la vamă și trupe comune de Poliție

_ Percheziţii şi vehicule blindate într-un sat din nordul Kosovo

_ Swan Fest, festival pentru corporatişti, între 26 şi 28 septembrie, în Capitală

_ Vedetele încep să facă legea în Arabia Saudită: Neymar ar fi cerut ca antrenorul Jorge Jesus să plece de la Al-Hilal

_ Actorul Matthew McConaughey a susţinut o pledoarie emoţionantă la Casa Albă pentru reformarea legislaţiei privind regimul armelor

_ Incendiu devastator în Prahova: Un bărbat suferă arsuri grave după ce două case, un fânar și o mașină au luat foc

_ Întrebări despre viitorul lui Gary Lineker cu Walkers Crisps după ce starul Meciului zilei NU a jucat în ultimul anunț TV

_ Medicamentul anti-COVID ar putea fi dus la mutații virale: studiu


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 925, afisate in 16 pagini.