![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Sindicatele din educație sunt de neclintit: 'Am cedat de la 60% la 25%. Ce vreţi să mai lăsăm?'![]() Sindicatele din educație sunt de neclintit: 'Am cedat de la 60% la 25%. Ce vreţi să mai lăsăm?'„E o diferenţă enormă între ceea ce s-a solicitat şi ceea ce a oferit Guvernul. Pe de altă parte, am plecat de la 60%, este acea creştere către care tindem cu toţii şi care ar trebui să se realizeze cât mai repede cu putinţă, am ajuns la 25% o creştere a veniturilor care să acopere rata inflaţiei, altminteri, cu părere de rău, ce vreţi să mai lăsăm? Şi nu vreau să las absolut nimic. Este vorba de profesori, este vorba de personalul didactic auxiliar, este vorba de personal nedidactic, nu putem să ne batem joc de ei. De 30 de ani m-am săturat să aud aceeaşi poveste: nu avem bani. E problema lor, ei administrează economia, ei stabilesc nişte priorităţi. Este clar că acest Guvern nu şi-a stabilit niciodată ca prioritate sistemul de învăţământ”, a afirmat Nistor. El a precizat că sindicatele mai solicită că la realizarea grilei de salarizare care va fi prinsă în proiectul viitoarei legi unitare de salarizare să se folosească ca reper salariul debutantului, care trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. ”Deci în situaţia în care cele două condiţii vor fi îndeplinite atunci vom putea comunica şi noi colegilor în teritoriu, iar ei se vor putea pronunţa ca atare”, a arătat el. Întrebat dacă există riscul să fie amânate examenul de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională, Nistor a replicat: ”Întrebaţi-i pe cei din Guvern”. ”Această grevă nu ar fi avut loc dacă din decembrie ar fi demarat nişte negocieri serioase. Atâta vreme cât ei încă se joacă la taraba Guvernului, că fiţi mai flexibili, mai dăm noi, mai lăsaţi voi, îmi pare rău, dar nu ne batem joc de salariaţii din Educaţie mergând pe o astfel de procedură”, a continuat liderul Federaţiei ”Spiru Haret”.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 20:19
_ Pandemia americană �Samizdat�
ieri 20:19
_ Cutremur în Vrancea
ieri 15:39
_ RFK Jr în calitate de candidat terță parte
ieri 15:20
_ Toată lumea vorbește despre: sex vintage
ieri 07:59
_ Dumitru Buzatu a fost exclus din PSD
ieri 06:20
_ SEPTEMBER 23 IN HISTORY
ieri 04:19
_ Echinocţiul de toamnă, sâmbătă la ora 9.50
ieri 02:39
_ Poți observa diferența?
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu