07:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ciclonul mediteranean încă face ravagii în Europa. Unde continuă ploile și furtunile violente

Ciclonul mediteranean încă face ravagii în Europa. Unde continuă ploile și furtunile violente

Ciclonul mediteranean care a lovit România face ravagii. Furtuni violente și ploi torențiale au măturat țara. Meteorologii anunță vremea rea toată săptămâna, dar și temperaturi ușor scăzute. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în majoritatea zonelor, la sfârșitul primăverii.

Luni, 29 mai, conform ANM, în ţară, cerul va fi variabil, cu înnorări și averse, în primele ore ale intervalului pe arii restrânse în sud-est, iar după-amiaza și seara local în jumătatea de sud-vest a țării și pe arii restrânse în rest, când vor fi și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii. Cantitățile de apă, local vor depăși 20 l/mp și izolat 25-30 l/mp, iar pe spații mici vor fi căderi de grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 18 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe de scurtă durată, la începutul intervalului și din nou după-amiază și seara. Vântul va sufla moderat ziua și în general slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 25 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 12 și 14 grade Celsius.

Marți, 30 mai, în ţară, în vestul și sud-vestul țării, mai ales după-amiaza și seara local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă în intervale scurte de timp sau prin acumulare pe arii restrânse vor fi însemnate.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 18 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, vremea se va încălzi ușor, devenind caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 29 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 12 și 15 grade Celsius.

Miercuri, 31 mai, în ultima zi de primăvară, meteorologii anunță vreme caldă în majoritatea zonelor țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în Crișana, Banat, vestul Transilvaniei și Oltenia (inclusiv zonele montane aferente) unde după-amiaza și seara vor fi perioade în care local se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului; pe arii restrânse ploile vor fi torențiale, se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și izolat va cădea grindină.

În restul teritoriului, astfel de fenomene vor fi posibile pe spații mici, în special în nordul Carpaților Orientali și în grupele estice ale Carpaților Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 18 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile intramontane. La sfârșitul intervalului, izolat se va forma ceață.

În Bucureşti, vremea va fi caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 28 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza și seara, dar probabilitatea pentru averse va fi foarte redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Minima termică se va încadra între 12 și 15 grade Celsius.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Mircea Badea, ipoteză neașteptată: DNA nu i-a făcut flagrant lui Dumitru Buzatu. Să vă explic și de ce!

_ BRICS vor schimba lumea... Încet

_ Suella Braverman acuzată de „încălcări multiple” ale regulilor ministeriale

_ Stocurile de energie cresc după cea mai mare scurtă strângere dintr-un an

_ O carte pe zi: „Epoca viciului” de Deepti Kapoor

_ Războiul din Ucraina, ziua 579. Britanicii îi ajută pe ucraineni să-şi demineze teritoriile. Polonia stabileşte rute pentru a putea ajuta la livrarea de grâne ucrainene

_ Fanii Wallabies au fost prinși într-un act șocant în timpul înfrângerii la Cupa Mondială în fața Țării Galilor - deoarece suporterilor Kiwi li se spune să NU sărbătorească dezastrul pentru australiani

_ Telespectatorii GMB sunt agitați pentru comentariile „nepolitane și lipsite de respect” ale lui Debbie Arnold despre Joan Collins, 90 de ani, ca actriță, 68 de ani, spune: „Dacă ai face sex cu ea, ar cădea în bucăți”

_ China a capturat pe tăcute America de Sud

_ Lego renunţă la planul de a face piese de jucării din sticle reciclate

_ Noua caracteristică a lui Coles îi înfurie pe australiani: „Se simte cu adevărat invaziv”

_ Un portughez pe motociclu, rănit într-un accident rutier pe DN 15, lângă Bicaz

_ Taylor Swift îl urmărește pe Travis Kelce joacă și stă cu mama lui pentru Kansas City Chiefs-Chicago Bears la Arrowhead, pe fondul zvonurilor de relație care se intensifică

_ Taylor Swift și Travis Kelce sunt văzuți împreună pentru PRIMA OARE, când cântărețul iese din vestiar alături de starul Chiefs, după ce și-a sărbătorit în mod sălbatic TD alături de mama lui

_ DefMin Tilvar visiting Italy

_ Tucker Carlson NEAGĂ că lansează o emisiune de televiziune în Rusia după ce a apărut un anunț cu fața și numele gazdei Fox News concediată la televizorul de stat

_ Trial in France over the killing of a police couple in the name of the Islamic State group

_ Până și polițiștii au fost șocați: și-a strâns iubita de gât și a început să o înjunghie cu bestialitate

_ „Îmi era tot mai greu să stau atâtea ore la birou, pe scaun” Experienţa unei paciente (P)

_ Un activist al lui Voice adresează zvonuri vicioase despre familia sa: „Cu adevărat nebun”

_ Australia este pregătită să producă cea mai mică cantitate de lapte din ultimii 30 de ani: iată ce înseamnă pentru cumpărătorii lui Coles și Woolies

_ Gary Neville îi critică pe atacanții lui Arsenal pentru că au suflat „momente mari” în derby-ul egal cu Tottenham... și susține că Gunners au nevoie de un jucător care „are acel miros de locul în care va ateriza mingea”

_ Sam Kerr aproape confirmă că s-a logodit cu iubita și vedeta USWNT Kristie Mewis, în timp ce simbolul Matildas pozează cu mândrie cu un inel de aur pe degetul de nuntă

_ Luați de val cu vizita lui Zelenski, parlamentarii au onorat naziștii din al Doilea Război Mondial

_ Emmerdale: Adevăratele identități ale lui Caleb și Nicky sunt în sfârșit dezvăluite într-o întorsătură șoc

_ Analiză a cifrelor prezentate de INS: Ce mai ține în picioare construcțiile

_ Imobiliare de prim rang! Familiile care câștigă mai puțin de 80% din venitul mediu din Nashville, Seattle și Arlington pot obține o casă sub nivelul pieței în noul sistem de locuințe la prețuri accesibile Amazon de 40 de milioane de dolari.

_ Bilgola Beach: Vecinii în război din cauza planurilor unui bancher de a construi o fortăreață pe plajă într-una dintre cele mai strânse suburbii din Sydney - cu localnicii bogați atât de înfuriați încât au numit monolitul „McMansion”

_ Alexandria Ocasio-Cortez se poticnește când este chemată pentru că deține un vehicul electric Tesla scump, mai degrabă decât o opțiune creată de sindicat - dar insistă că a „căutat” să-l schimbe

_ Clientii italieni lasă o recenzie usturătoare, după ce o înghețată le percepe 1 EUR pentru o lingură suplimentară pentru a-și împărtăși desertul în ultimul rând pentru restaurantele „defalcate” din țară

_ Câine ucis cu un pistol cu ​​șurub „din greșeală” într-o confuzie de groază de către consiliul din Noua Zeelandă – în timp ce familia a plecat „înfricoșată și șocată”

_ Kate Middleton este văzută arătând sportivă în timp ce îl privește pe Prințul George jucând fotbal

_ Reacția HS2 crește pe măsură ce Rishi Sunak este îndemnat să anuleze legătura feroviară dintre Birmingham și Manchester

_ Serghei Lavrov: Moscova este pregătită pentru negocieri despre Ucraina, dar fără încetarea focului pentru că am fost deja păcăliți o dată

_ Escobar: Un instantaneu al moralului ucrainean pe câmpul de luptă

_ TfL de la Sadiq Khan recunoaște că îi va rambursa instalatorului care a fost forțat în mod greșit să plătească amenzi ULEZ după ce un muncitor a montat plăcuțe de înmatriculare private pe dubițele sale - în ciuda faptului că vehiculele sale sunt conforme

_ Momentul în care fanii îi provoacă pe fotbaliştii de la Wolverhampton Wanderers Adama Traore la o cursă de parcare

_ Ion Cristoiu: O caricatură despre eternul oportunism românesc

_ Dezvăluiri incredibile despre Gigi Becali! Anunţ grav despre milionar. Răzvan Burleanu, direct vizat

_ Jamie Vardy îl emulează pe Emmanuel Adebayor cu o cursă completă pentru a sărbători câștigătorul lui Leicester în fața fanilor din Bristol City, după ce a fost batjocorit cu scandări despre soția sa în urma scandalului „Wagatha Christie”.

_ „Criza migranților îmi va distruge orașul”, declară primarul New York-ului Eric Adams în timp ce orașul se luptă pentru a face față afluxului de mii de oameni atrași acolo de politica ușilor deschise a lui Joe Biden, scrie TOM LEONARD

_ Mauricio Pochettino recunoaște că Chelsea trebuie să „crească” după înfrângerea cu Aston Villa... cu albaștrii rămași să calculeze costul cartonașului roșu al lui Malo Gusto pentru o provocare slabă asupra lui Lucas Digne

_ Victoria cu 70-2 a Dolphins în fața lui Broncos stabilește recordul clubului de puncte într-un joc - la doar două timid față de recordul NFL de 57 de ani - în timp ce legenda din Denver, Shannon Sharpe, distruge fosta echipă „PATHETIC”.

_ Dezvăluiri incendiare despre 'Farmazon', omul care l-a înfundat pe Mitică Buzatu: Erau prieteni foarte buni!

_ Șeful mafiei siciliene Matteo Messina Money a murit, presa italiană

_ Gary Neville îi critică pe atacanții lui Arsenal pentru că au suflat „momente mari” în derby-ul egal cu Tottenham... și susține că Gunners au nevoie de un jucător care „are acel miros de locul în care va ateriza mingea”

_ Senator șocat de un briefing clasificat despre Ucraina: Warhawks vor un cec alb fără nicio victorie în vedere

_ Șeful mafiei siciliene Messina Denaro a murit: era unul dintre cei mai cruzi oameni din lume

_ Aterizarea amoroasă a lui Taylor Swift cu Travis Kelce! Fanii cântărețului se înnebunesc cu meme hilare în timp ce reacționează la aplaudarea ei pe noul ei iubit la jocul cu mama lui

_ Carl Froch susține că „ar putea fi ultimul pe care îl vedem” pe Joe Joyce după un KO devastator în revanșa cu Zhilei Zhang... Cu greutatea grea britanică o „răță ședită” înfrântă pe Wembley Arena

_ 400.000 de pacienți sunt forțați să aștepte în departamentele de urgență ale NHS timp de cel puțin 24 de ore, arată cifrele, deoarece așteptările lungi sunt etichetate drept „chestiune de rușine națională”

_ Scriitorii de la Hollywood ajung la un acord provizoriu cu studiourile pentru a pune capăt grevei

_ HOROSCOP 25 SEPTEMBRIE 2023. Unii nativi pot avea idei inovatoare şi inspiraţie astăzi

_ Mike Trout se alătură lui Shohei Ohtani pe 60 de zile IL: Îngerii l-au oprit pe câștigătorul MVP, deoarece sezonul odată promițător se încheie cu dezamăgire amară și incertitudine

_ Muzicianul american Marc Rebillet este aruncat cu sticle și abuzat de mulțimi la festivalul Listen Out din Adelaide

_ „Oamenii le este frică să iasă după lăsarea întunericului”: poliția privată care a fost angajată să patruleze în orașul Cambridgeshire spune cât de valul de spargeri i-a lăsat pe localnici „pietriți”

_ Travis Kelce ORBEȘTE pe Taylor Swift cu un touchdown prind, în timp ce șefii săi din Kansas City îi anihilează pe Chicago Bears, 41-10, iar starul pop ia jocul alături de mândra sa mamă, Donna

_ Travis Kelce ORBEȘTE pe Taylor Swift cu un touchdown prind, în timp ce șefii săi din Kansas City îi anihilează pe Chicago Bears, 41-10, iar starul pop ia jocul alături de mândra sa mamă, Donna

_ Piata Parlamentului oprit! Proprietarii de XL Bully se ciocnesc cu activiști pro-UE, batjocoriți pentru dansul lor interpretativ, în timp ce grupurile țin marșuri la Londra în același timp

_ Zeci de mii de tineri fără loc de muncă vor fi ajutați să își găsească un loc de muncă în cadrul noii eforturi a lui Rishi Sunak de a umple deficitul de forță de muncă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2758, afisate in 46 pagini.



ieri 10:00