![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Vasile Dîncu, despre dezacordul gramatical făcut de Monica Anisie: 'Acel elogiu probabil că a fost refuzat de divinitate'![]() Vasile Dîncu, despre dezacordul gramatical făcut de Monica Anisie: 'Acel elogiu probabil că a fost refuzat de divinitate'„Din păcate, a fost un eveniment regretabil pentru imaginea României Educate. Am fost în sală în acel moment. A spus acest lucru doamna Anisie, care este colega mea de comisie, în cadrul unui elogiu pe care a vrut să-l facă pentru toţi cei care au lucrat la lege. Dacă se rezuma să vorbească despre lege în termeni funcţionali, dar asta a fost în cadrul unui elogiu şi acel elogiu probabil că a fost refuzat de divinitate”, a declarat Vasile Dîncu, întrebat duminică la Prima News ce opinie are despre dezacordul gramatical făcut de către Monica Anisie de la tribuna Parlamentului. Monica Anisie a afirmat la începutul acestei săptămâni în Senat că „aceste legi este despre viitor, despre un viitor mai bun” în timp ce vorbea despre legile Educaţiei. Ulterior, ea a revenit la tribuna plenului şi şi-a cerut scuze. Senatoarea PNL a dat vina pe „emoţie şi oboseală”. Anisie este profesoară de limba română, a fost ministru al Educaţiei şi în prezent este preşedinta Comisiei pentru învăţământ a Senatului. În aceeaşi Comisie este şi senatorul PSD Vasile Dîncu.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
02:50
_ Marea Demoralizare
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:54:58
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:28
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:55
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:56:30
ieri 21:00
_Stiri Negre - 27 Sep 2023 20:30:37
ieri 18:49
_ Acumularea Ryder Cup: Ce au spus
ieri 17:49
_ Rusia îşi securizează graniţa sudică
ieri 16:28
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:40:50
ieri 16:28
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:58:35
ieri 15:50
_ Curbarea luminii într-un mod record
|
Comentarii:
Adauga Comentariu