13:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Problemă delicată în sistemul de sănătate din România: acești pacienți nu au nicio șansă la un tratament adecvat

Problemă delicată în sistemul de sănătate din România: acești pacienți nu au nicio șansă la un tratament adecvat

“Aceasta este o problemă la nivel national, pacienţii cu obezitate morbidă care depăşesc o anumită greutate constituie o problemă în acordarea asistenţei medicale, mai puţin din cauza lipsei unui pat, pentru că acest lucru mai poate fi rezolvat într-un fel, mai important este că nu există decât în puţine spitale mese chirurgicale, computer tomograf şi aparate de rezonanţă magnetică care să poată să preia aceşti pacienţi.

În aparatele de imagistică nu încap, circumferinţa aparatului nu permite intrarea pacienţilor cu această morbiditate, iar mesele de operaţie ţin până la 200 de kilograme în mod obişnuit.

Nici noi nu avem astfel de dotări, e destul de greu de rezolvat această problemă, cred că trebuie o decizie la nivel national, ar trebui ca cel puţin în fiecare regiune să existe posibilitatea preluării acestor pacienţi”

Speranţa unor dotări speciale pentru pacienţii suprapoderali sau cu obezitate morbidă ar putea veni prin prisma celor trei spitale regionale care se vor construi în România, spune Dr. Cepoi. În acest moment spitalele se pot ajuta între ele dacă este vorba despre un pacient programat, însă lucrurile se complică atunci când aceşti pacienţi suferă diferite complicaţii şi devin urgenţe.

“Probabil că odată cu construcţia acestor spitale regionale se va rezolva şi această problemă pentru că investiţia în aceste aparate de imagistică spre exemplu este mare, iar incidenţa cazurilor este mică, însă viaţa nu poate fi cuantificată în bani, prin urmare trebuie găsită o soluţie şi pentru aceste cazuri.

Spitalul trebuie să identifice particularităţile clinic-biologice ale populaţiei respective şi să aibă o soluţie pentru a rezolva astfel de probleme printr-o colaborare cu alte unităţi medicale.

În cazul în care starea pacientului nu constituie o urgenţă, acest lucru se poate rezolva pentru că poţi să cauţi o colaborare cu un alt spital care are o astfel de soluţie. În cazul urgenţelor practic însă este imposibil să rezolvi problema.

Protocol la gardă special făcut pentru cei cu obezitate morbidă – Dr. Cepoi spune că nu există aşa ceva

După ştiinţa mea nu există un astfel de protocol, această problemă, deşi persistă de ani de zile, nu a intrat pe agenda Ministerului Sănătăţii, probabil din caiza faptului că incidenţa este foarte redusă şi atunci prorităţile au fost altele, dar ea este o problemă pe care ar trebui să o avem în vedere şi ar trebui insistat pentru ca acestei probleme să i se găsească o soluţie la nivel national.

În funcţie de starea pacientului, se găsesc soluţii pentru moment, inclusiv faptul că poţi să-I acorzi asistenţă pe pardoseală dacă e o problemă de urgenţă, dacă e o problemă programabilă sigur că ai timp să intervii altfel, să găseşti o altă soluţie”, a explicat pentru News.ro Dr. Vasile Cepoi.

Dr. Mihai Grecu, şeful UPU SMURD Timiş şi şeful UPU de la Spitalul Judeţean Timişoara a precizat că în cazul pacienţilor supraponderali sunt probleme nu numai în spital, legate de dotări, dar şi legat de transport

„Problemele nu apar numai în spital, problemele, mai ales la pacienţii supraponderali care sunt imobilizaţi apar de acasă, pe parcursul transportului la spital, pentru că nu toate ambulanţele sau nu toate tărgile ţin mai mult de 170, 180 de kilograme.

După aceea, sigur, e segmentul acesta de urgenţă spitalicească unde din fericire noi aici avem două tărgi care sunt ceva mai late şi rezistă la astfel de greutăţi.

E o provocare permanentă, depinde de natura bolii pe care o are pacientul, poate la unii este suficientă expunerea radiologică tradiţională dar într-adevăr CT-uri în care să intre pacienţi supraponderali sunt extrem de puţine.

La noi la spital de exemplu nu avem un CT pentru astfel de pacienţi. Dacă este nevoie de exemplu numai de un CT de cap, se mai poate realiza, dar oricum este la limita superioară a suportabiltăţii aparatului şi atunci trebuie să încerci să găseşti alte mijloace complementare de diagnostic.

Din perespectiva transportului, mai solicităm colegii de la ISU să ne sprijine, fie cu un echipaj, fie cu un ATVPM, este o autospecială de transport personal şi victime multiple care a fost modificată în sensul preluării acestor pacienţi, sau o rampă pe care pacientul poate urca direct cu patul, se ancorează acolo în interiorul autospecialei şi pot fi transportaţi de la o unitate sanitară la alta sau de la domiciliu la spital sau invers”, a spus Dr. Mihai Grecu.

“Ar fi util să existe un centru, e evident că aparate care să fie dedicate acestui tip de pacienţi care din fericire deocamdată la noi în ţară nu sunt atât de frecvenţi, sigur, nu orice spital îşi va putea instala un CT care să ducă greutăţi atât de mari, dar cu siguranţă măcar la nivel de judeţ sau la nivel de regiune măcar ar fi bine să existe aşa ceva”, a declarat dr. Mihai Grecu pentru News.ro.

La solicitarea News.ro reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) au explicat că în standardele instituţiei, cerute pentru acreditarea spitalelor, nu există elemente specifice care să se refere la pacienţii suprapoderali, ci că există anumite criterii de care spitalele să ţină cont astfel încât să răspundă nevoilor populaţiei pe care o deservesc. În acest moment însă, în sistemul de stat, nu există o statistică oficială a spitalelor care au dotări speciale pentru cei supraponderali.

“În cea de-a doua ediţie a standardelor ANMCS pentru spitale nu există elemente specifice care să se refere la pacienţii supraponderali. Însă, în standardele ANMCS există criterii şi cerinţe referitoare la modul în care spitalul se organizează, astfel încât să răspundă nevoilor populaţiei deservite:


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Cum și-a luat Saturn inelele: simulările sugerează că au evoluat din resturile a două luni care s-au ciocnit cu câteva sute de milioane de ani în urmă

_ Dale Mooney: Fanul New England Patriots care a murit în urma unei lupte cu rivalul Dolphins va fi „înmormântat astăzi într-un tricou Mac Jones”

_ Kai Rooney strălucește în academia lui Man United, este el destinat să fie un star din Old Trafford?

_ Incendiu de groază la nunta irakiană a făcut cel puțin 100 de morți și alte 150 de răniți, cu teama că numărul va crește

_ Sofyan Amrabat vedetă pentru Man United la debutul său în Old Trafford, Harry Maguire se bucură de o revenire încrezătoare, iar Casemiro a revenit la cel mai bun moment.

_ Erik ten Hag REFUZĂ să discute despre viitorul lui Jadon Sancho la Man United, deoarece el insistă că „Nu vorbesc despre jucători care nu sunt disponibili”, cu extrema alungată, pe măsură ce disputa lor se prelungește

_ Șefii HS2 încasează 10 milioane de lire sterline pe an, înalții oficiali bucurându-se de pachete salariale de până la 49,5 milioane de lire sterline în ultimii cinci ani, pe fondul „alarmei” lui Rishi Sunak la costul în spirală al proiectului

_ Madonna se învârte împotriva dansatorilor de rezervă și a băiețelului Josh Popper la aniversarea a 18 ani a fiului David la The Fleur Room din NYC

_ Clientul Woolworths sparge porțile de autoservire cu ciocanul la magazinul Moorabbin

_ Tânăr tradiție care luptă pentru viața lui după o cădere masivă pe un șantier din Brisbane

_ Operațiunea Fetch the Space Station: NASA anunță un plan îndrăzneț de 1 miliard de dolari pentru a remorca ISS pe Pământ cu spatele unei nave spațiale - apoi a aruncat-o cu praștia în Oceanul Pacific

_ Interagul Manchester United Antony „zboară înapoi în Anglia pentru a se confrunta cu poliția din cauza acuzațiilor că ar fi atacat un iubit” – cu brazilianul în care este fotografiat plecând din Brazilia prin aeroportul Sao Paulo

_ Uniunea Japoneză de Rugby rupe tăcerea cu privire la interviul șocant de angajare al lui Eddie Jones printr-un comentariu FOARTE grăitor, în timp ce Wallabies se prăbușesc la minim după înfrângerea Țării Galilor

_ Sofyan Amrabat etichetează debutul uimitor din Old Trafford drept o „noapte perfectă” și explică că a muncit „toată viața” pentru a juca pentru Manchester United

_ Jucătorii de la Aston Villa nemulțumiți de tricourile noi după plângeri, echipamentele Castore devin „prea transpirate” la minutele de la începutul meciurilor și problema afectează performanțele pe teren

_ Colin Kaepernick scrie New York Jets oferindu-le să conducă echipa de antrenament și să ofere „un plan de urgență fără riscuri” la fundaș, în timp ce Zach Wilson se luptă să-l înlocuiască pe Aaron Rodgers

_ Momentul polițist în afara serviciului întrerupe o spargere din LA în timp ce merge pe stradă și se implică într-un schimb de focuri care îl lasă pe suspect mort

_ EXCLUSIV: cel mai longeviv skipper din Europa, Brian Huggett, retrăiește povești despre insulte meschine, putt-uri și escorte de poliție înainte de începerea celei de-a 44-a ediții Ryder Cup

_ Nadine Dorries îi îndeamnă pe șefii din sport să interzică sportivilor trans de la evenimentele feminine

_ Bani nesfârșiți: Administrația Biden acordă Poloniei un împrumut de 2 miliarde de dolari pentru a-și moderniza armata – Mișcarea vine în timp ce scandalul arată condiții grotești, grotești în unele instalații militare americane

_ „Perspectivele sunt sumbre” - Sondajele Fed din Dallas semnalează amenințarea de stagflație în septembrie

_ Americanii sunt îngrijorați de o criză de credit; Ce se întâmplă când consumatorii nu îl pot încărca?

_ Megyn Kelly trântește ultimul „deget mijlociu” al lui Megan Rapinoe în fața Americii – „țara care a făcut-o bogată” după ce a rămas tăcută în timpul imnului național în timpul ultimului ei joc

_ O nouă tactică înfiorătoare pe care o folosesc agenții imobiliari pe măsură ce criza închirierii se agravează

_ Zona turistică înfloritoare a devenit o groapă de gunoi infestată de șobolani: proprietarii de afaceri furioși de pe strada la modă Brick Lane din estul Londrei spun că „dezgustătorii” grămezi înălțimi de deșeuri putrede îi țin pe vizitatori departe.

_ Timp de sărbătoare! Noua cuvă în ediție limitată nu conține altceva decât ciocolată Bounty

_ Izolarea a cauzat copiilor daune „de lungă durată și definitorie a erei”, care a fost prevenită, vor spune experții guvernului într-un raport condamnător

_ Moment îngrozitor izbucnește un incendiu la nunta irakiană, care a făcut cel puțin 100 de morți și 150 de răniți, după ce „focurile de artificii au declanșat un foc care a rupt sala” - cu temeri că numărul morților va crește

_ EDEN CONFIDENTIAL: Fiscul va trimite firma starului de rugby Ugo Monye în contact?

_ Autobuzul a izbucnit în flăcări pe podul portului Sydney

_ Lucas Moura ridică un trofeu la doar patru luni după ce a părăsit Tottenham, în timp ce fostul extremă câștigă Cupa Braziliei cu clubul din copilărie Sao Paulo

_ Un retur care NU POATE fi ratat! La 28 de ani după ce a părăsit închisoarea și Scoția, Big Dunc s-a întors în fotbalul scoțian - iar noul său rol de șef de la Inverness Caledonian Thistle promite să fie la fel de crud și de carne pe cât a venit.

_ Victor Osimhen consideră că acțiunea în justiție împotriva lui Napoli după ce clubul postează și șterge un videoclip bizar TikTok în care își bat joc de propriul jucător pentru că a ratat un penalty... iar agentul său îl consideră „inacceptabil”

_ Vești bune pentru fermieri! Încep plăţile pentru Programul Tomata - Câți bani le vor intra în cont până la finalul săptămânii

_ Chiar și strategul democrat James Carville este enervat de progresiști: �Prost și naiv� și �Povara pentru partidul� (video)

_ Aprovizionarea cu energie a Ungariei este garantată, spune Serghei Lavrov

_ Un nou test de sânge care poate detecta cancerul de prostată cu o acuratețe de 94% este disponibil în Marea Britanie

_ Sub-21 de la Manchester United ÎNVINȘȚĂ cu 8-1 de League One Bolton în confruntarea cu EFL Trophy... în timp ce Wanderers obțin cea mai mare victorie din ultimii 40 de ani

_ Zeci morți și zeci de răniți în incendiul de la nunta din Irak

_ Focar gastro-intestinal în Albert Park: o nouă întorsătură la locul de nuntă luxos după ce oaspeții de la trei evenimente separate au fost doborâți de boală

_ Studiu ieșit din comun! Încălzirea globală va duce la dispariția oamenilor și a animalelor

_ Hillary Clinton arată beată �ntr-un portret dezvăluit la Departamentul de Stat (VIDEO)

_ Femeie, 47 de ani, luptă pentru viața ei în comă după ce a mâncat pesto de la piața de fermieri care a fost „contaminată cu bacterii mortale” din Brazilia

_ Autoarea Chimimanda Ngozi Adiche dezvăluie că nu a putut scrie după ce a devenit mamă și a spus: „Aș fi putut scrie două cărți dacă nu aș fi avut copilul meu”

_ Regal de colinde la Arad: Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române susține un concert, în debutul perioadei colindelor

_ Tori Bowie: Imagini cu medalia de aur a sprinterei la Jocurile Olimpice de la Rio 2016 reapar după moartea ei

_ Una dintre cele mai mici case detașate din Londra asemănătoare cu o „casă de păpuși” de pe piață pentru 1,2 milioane de lire sterline

_ MEDEF 'back to school' meeting: French business leaders discuss challenges and opportunities

_ Putin bombardează Odesa în încercarea nerușinată de a provoca foamete: Moment înfricoșător portul ucrainean este zguduit de o explozie masivă într-un baraj de drone, în timp ce invazia barbară a Rusiei se întâlnește

_ Avertisment de lipsă de cafea cu gheață Dare: „Tradies vor fi supărați”

_ Timp de sărbătoare! Noua cuvă în ediție limitată nu conține altceva decât ciocolată Bounty

_ Turist, 22 de ani, se aruncă la 50 m de pe o stâncă în timp ce își face un selfie la un belvedere popular

_ Victor Osimhen consideră că acțiunea în justiție împotriva lui Napoli după ce clubul postează și șterge un videoclip bizar TikTok în care își bat joc de propriul jucător pentru că a ratat un penalty... iar agentul său îl consideră „inacceptabil”

_ Britanicii fac mai puține băi în timp ce caută să reducă costul facturilor la energie, susține producătorul de igienă

_ Schimbarea majoră a numerarului în Australia: iată ce trebuie să știți

_ Autobuzul a izbucnit în flăcări pe podul portului Sydney

_ Cel puțin 100 de oameni au murit după ce a izbucnit un incendiu îngrozitor la nunta din Irak

_ Tânăr tradiție care luptă pentru viața lui după o cădere masivă pe un șantier din Brisbane

_ Colin Kaepernick scrie New York Jets oferindu-le să conducă echipa de antrenament și să ofere „un plan de urgență fără riscuri” la fundaș, în timp ce Zach Wilson se luptă să-l înlocuiască pe Aaron Rodgers

_ Ipswich 3-2 Wolves: jucătorii de vârf din campionat ripostează de la 2-0 în jos după 15 minute pentru a elimina echipa din Premier League din Carabao Cup... cu Jack Taylor învingător în repriza a doua


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 80, afisate in 2 pagini.