09:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Daniel Funeriu: 'Marea întrebare este cum să faci ca inteligenţa artificială să învingă prostia umană'

Daniel Funeriu: 'Marea întrebare este cum să faci ca inteligenţa artificială să învingă prostia umană'

Daniel Funeriu afirmă că „a crezut şi a sperat în România educată a preşedintelui Iohannis”, însă este dezamăgit de ceea ce s-a realizat în ultimii nouă ani în sistemul de învăţământ.

„Să ne uităm la cifre: avem 220.000 de profesori în sistem, anual intră în sistem vreo 8.000 de profesori. Dacă mâine ar deveni ministru al educaţiei un Einstein al educaţiei şi ar da o lege sublimă, ne-ar lua 10 ani până ce am avea cam o treime dintre profesori formaţi solid. În 10 ani, un copil aproape termină liceul. Deci tu, ca părinte, ai nevoie de o soluţie acum. Soluţia este să găseşti profesori buni, să ai noroc într-o şcoală bună, iar dacă asta nu se întâmplă, tu, ca părinte, aproape că ai obligaţia să suplineşti ceea ce şcoala nu face. Nu spun că e bine, Doamne fereşte, dimpotrivă! Şi de aia în 2009 am intrat în Ministerul Educaţiei, pentru ca asta să nu se mai întâmple, dar au trecut de atunci mulţi ani iar ceea ce am legiferat, Legea 1 pe care am dat-o în 2011, exact asta făcea: se concentra pe formarea profesională. Dacă s-ar fi aplicat lucrurile astea, astăzi am fi avut 100-120 de mii de profesori bine formaţi. Îmi pare rău că nu s-a întâmplat asta, nu eu am fost ales cu România Educată. Au trecut nouă ani, nouă ani, vreo 200 de mii de copii pe an, asta înseamnă 1.800.000 de copii care au intrat şi au ieşit din şcoală în ăştia nouă ani în care li s-au livrat profesori cu cuţitul la beregată. Ăsta este rezultatul a nouă ani de România Educată. Păcat!”, a afirmat Daniel Funeriu într-o emisiune difuzată sâmbătă de Digi 24.

El susţine că, odată cu apariţia inteligenţei artificiale, lumea cunoaşte un nou „moment de cumpănă intelectuală”, după apariţia tiparului şi cea a internetului.

„Marea întrebare legată de inteligenţa artificială este cum să faci ca inteligenţa artificială să învingă prostia umană. (...) Al treilea moment de cumpănă este apariţia inteligenţei artificiale, iar tu vrei să legiferezi educaţia din ţara ta în acest moment de cumpănă. Dacă mă întrebaţi pe mine, în acest moment ar trebui oprit orice efort de legiferare a educaţiei, strânşi 10-15 oameni, creiere strălucite, nu neapărat români, plătiţi bine, care să facă nu mai mult de cinci pagini, nu textele alea conţopiste, şi să ne sună ce ar trebui să facă România pentru ca să folosim inteligenţa artificială pentru a creşte inteligenţa umană, pentru a învinge, între ghilimele, prostia umană. Este deja caduc, este un produs perimat înainte de a fi scos pe piaţă. O lege a educaţiei nu este un set de reguli administrative, nu este o carte de bucate după care să ştii ce pui acolo ca să iasă ceva bun. O lege a educaţiei este o lege care trebuie, prin esenţa ei, să creeze o dinamică societală a învăţării”, mai spune Funeriu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Taylor Swift îl urmărește pe Travis Kelce joacă și stă cu mama lui pentru Kansas City Chiefs-Chicago Bears la Arrowhead, pe fondul zvonurilor de relație care se intensifică

_ Lala Kent spune că Ariana Madix „se mișcă cu mișcarea oceanului” după despărțirea lui Tom Sandoval

_ Bilgola Beach: Vecinii în război din cauza planurilor unui bancher de a construi o fortăreață pe plajă într-una dintre cele mai strânse suburbii din Sydney - cu localnicii bogați atât de înfuriați încât au numit monolitul „McMansion”

_ A trebuit să plătesc 110 lire sterline când am împărțit nota cu prietenii la un restaurant, chiar dacă masa mea era de numai 40 lire sterline - ar fi trebuit să mă bat?

_ Cutremur din Melbourne: Zeci se trezesc cu tremur

_ Regele Kilturilor: Monarhul Charles îmbracă o serie de tartanuri în timpul verii în Balmoral, în timp ce îmbrățișează rochia tradițională din Highland

_ Accident de tren din Plant City Florida: șase persoane, inclusiv părinți, cei trei copii ai lor și un prieten, au murit după ce trenul s-a izbit de SUV-ul lor în timp ce se îndreptau spre Quincean - „expulzând violent” ocupanții


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 7, afisate in 1 pagina.