13:41
Comentarii Adauga Comentariu

_ Guvernul schimbă Legea dialogului social în plină grevă a profesorilor: Modificări privind negocierile colective (Video)

Guvernul schimbă Legea dialogului social în plină grevă a profesorilor: Modificări privind negocierile colective (Video)

"Pe toată perioada mandatului am acordat atenţia cuvenită dialogului şi consultărilor cu partenerii sociali, cu mediul de afaceri, cu structurile asociative, cu toţi cei care au avut şi au un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă bunul mers al societăţii. În urma acestui dialog am putut să desprindem o serie de concluzii şi am putut să culegem datele despre ceea ce se întâmplă în realitate, să vedem modul şi viziunea prin care partenerii sociali, mediul asociativ, structurile din mediul de afaceri reuşesc să vină cu propuneri concrete şi să facem în aşa fel încât, la nivelul Guvernului, să identificăm măsurile şi deciziile care să poată să aibă aplicabilitate şi să rezoneze cu aşteptările întregii societăţi. Toate aceste aspecte vin să se concretizeze printr-un demers care, astăzi, în şedinţa de Guvern, va fi finalizat printr-o ordonanţă de urgenţă în care aprobăm unele modificări în scopul flexibilizării şi încurajării negocierilor colective la nivel de sector de activitate. În acest sens vom modifica Legea dialogului social şi Codul Muncii în acord cu recomandările europene, cu cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, şi cu angajamentele asumate prin PNRR", a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Întrebări despre viitorul lui Gary Lineker cu Walkers Crisps după ce starul Meciului zilei NU a jucat în ultimul anunț TV

_ Italia cere explicaţii Germaniei pentru finanţarea ONG-urilor care salvează migranţi pe Mediterană

_ Catalizatorii pe bază de cupru transformă eficient dioxidul de carbon în metan

_ Un vânător de case împărtășește o vedere amuzantă a casei de 430.000 GBP din Monmouthshire, cu toaletă orientată direct spre pat

_ Șeful ANPC dă cărțile pe față: Noua lege a Protecţiei Consumatorilor este blocată de o anumită formaţiune politică, foarte apropiată de cei de la Wizz Air

_ Bucătarul de ciuperci Erin Patterson atacă mass-media cu trei cuvinte frustrate - în timp ce controlul crește asupra prânzului cu „capul morții”

_ Forța de alimentare a drumului deschis

_ Suntem campioni în UE! Echipa Parlamentului României a câştigat pentru a patra oară campionatul interparlamentar de fotbal

_ Khloe Kardashian și-a fixat blugii înainte de apariție

_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 14:38:33

_ Franța: străinii comit 69% din jafuri, crime violente și agresiuni sexuale în transportul public

_ Moment înfiorător, șobolanul se năpustește pe masă și începe să mănânce resturi la cârciuma de pe malul râului

_ Starul pop din anii '90, Finley Quaye, este lovit de un ordin de supraveghere de 12 luni pentru că a distrus cafeneaua fostei iubite

_ Băiat autist cu „comportament incontrolabil” este blocat timp de șapte minute în timp ce se află în îngrijirea pentru dizabilități finanțată de NDIS

ÎNCĂ O MIZERIE PROGRESISTĂ. Film cu Călugărițe Lesbiene. Asta le-a trecut prin cap, neomarxiștilor, în încercările lor repetate de a distruge credința. Povestea adevărată din spatele filmului călugărițelor lesbiene numit „cel mai rasist film din acest an”

_ Cum l-au prins polițiștii anti-mafie în cele din urmă „Diavolul”: în vânătoarea de oameni de 30 de ani pentru nașul sicilian Matteo Messina Denaro, care s-a încheiat când polițiștii au pătruns în clinica sa de cancer cu opt luni înainte de moartea sa

_ Câți oameni sunt uciși de aligatori în SUA în fiecare an și cum poți evita un atac?

_ Emisiunea Today a cerut titlul nefericit „afacere de familie”.

_ „Cea mai veche capsulă a timpului din lume” - datând din 1726 - este găsită în turla bisericii poloneze, care conține monede vechi de 300 de ani, documente latine și un glonț de plumb

_ Cine a fost Spintecătorul Yorkshire și cum a murit Peter Sutcliffe?

_ Oamenii de afaceri avertizează Guvernul: Elefantul din cameră este modelul de creştere economică bazată pe consum

_ Gorghiu: Legea privind Registrul traficanţilor de droguri a fost depusă

_ Festivalul Alter-Native anunță selecția finală: din cele 888 de scurtmetraje înscrise în preselecție, 38 au fost selectate în competiția finală

_ Umilința lui Sepsi a fost urmărită și la Budapesta: FCSB ne-a dat o adevărată lecție de fotbal

_ Sfidătorul Menendez spune că nu va demisiona după ce a fost acuzat de acuzații de luare de mită și corupție (VIDEO)

_ Accident în Bârlad: Trei mașini cu nouă persoane implicate într-un accident

_ Russell Brand lansează un nou videoclip pe Rumble după ce a dezvăluit în ultima sa postare pe rețelele de socializare cum a suferit o „săptămână extraordinară și tulburătoare” în urma acuzațiilor de viol, agresiune sexuală și abuz emoțional

_ Claudia Fogarty din Love Island se bucură de o întâlnire dublă cu Samie Elishi și Tom Clare

_ Justiția de explozie de la Beirut amânată, deoarece ancheta reînnoită este respinsă

_ Cate Blanchett arată incredibil la London Critics' Circle Film Awards

_ Romanian managers expecting sharp increase in retail trade, construction prices (INS)

_ Video| Circ în Parlament: deputații AUR, în frunte cu George Simion, au dat buzna în biroul lui Marcel Ciolacu cu pancarde pro-grevă

_ Dacă doriţi să beneficiaţi de servicii medicale performante pentru o procedură de fertilizare in vitro, programaţi-vă la consultaţie la Centrul FIV SANADOR! (P)

_ Un britanic, în vârstă de 35 de ani, este înjunghiat până la moarte într-o pădure din Portugalia „în timp ce juca jocul sinucigaș Blue Whale”, în timp ce „al doilea cetățean al Regatului Unit, de 26 de ani, își dă și polițiștii întrebări cinci”

_ Un nou agent patogen pentru plante descoperit pe cea mai nordică insulă a lumii

_ UE anunță Marele Plan pentru reformarea Schengen: reguli mai stricte la vamă și trupe comune de Poliție

_ Gary Neville prezice că Arsenal va câștiga Premier League în acest sezon, în timp ce fostul star al Man United laudă „echipa puternică” a lui Mikel Arteta după semnarea lui Declan Rice și David Raya

_ Republica Moldova și Ucraina fac un nou pas către UE: Anunțul făcut de Adina Vălean

_ Medicamentul anti-COVID ar putea fi dus la mutații virale: studiu

_ Primul spectru al telescopului spațial James Webb al unei planete TRAPPIST-1

_ Oamenii de știință dezvăluie data la care Pământul se va confrunta cu o EXTINCȚIE în masă care va distruge toți oamenii

_ Strategia evolutivă naturală crește performanța de calcul cuantic

_ Cum poate deveni mai durabilă utilizarea materialelor plastice în agricultură?

_ Învățarea automată dezvăluie misterele geometriei atomice

_ Studiul elementelor transpozabile dezvăluie posibile metode de stopare a îmbătrânirii

_ Noul concept Nissan Micra cu uși foarfecate și aspect de mașină de curse - așa cum spune șeful, va deveni electric în continuare în 2030

_ Este America pe cale să trimită forțe speciale în Mexic? Solicitări tot mai mari ca armata americană să abordeze criza migranților și cartelurile pe fondul haosului la graniță

_ Gisele Bundchen își arată fizicul în formă la Miami - după ce fostul Tom Brady a postat ACEEA capcană pentru sete

_ Un migrant dublu amputat este transportat prin feribotul peste Rio Grande într-o gogoașă gonflabilă, într-o imagine chinuitoare care dezvăluie criza de la graniță, în timp ce până la 11.000 intră în SUA în fiecare zi

_ Bob Menendez îl angajează pe avocatul lui Hunter Biden pentru a apăra acuzațiile de luare de mită în lingouri de aur - deoarece democrații cer ca acesta să demisioneze

_George Simion - 25 Sep 2023 16:15:18

_ Executivul a suplimentat, cu 30 de milioane lei, bugetul Agenţiei Naţionale de Sport

_ Imagine: Autobuzul navei spațiale pentru misiunea de service prin satelit sosește la NASA Goddard

_ „Criza migranților îmi va distruge orașul”, declară primarul New York-ului Eric Adams în timp ce orașul se luptă pentru a face față afluxului de mii de oameni atrași acolo de politica ușilor deschise a lui Joe Biden, scrie TOM LEONARD

_ FOTO: Sabrina Peckham, 41 de ani, care a fost mâncată de un aligator și târâtă de o fiară de 14 picioare într-un videoclip cu atac de șoc, a fost arestată în urmă cu trei luni pentru că a pătruns în zone umede

_ Cardiul XS* (*Extra Smart) nu mai este pentru mătuși fecioare: Cum să te îmbraci ca un adult cu SHANE WATSON

_ Temperarile se aprind pe Martinsville Speedway, în timp ce două echipe NASCAR declanșează o ceartă masivă lângă zona boxelor în timpul cursei de calificare

_ DAN HODGES: Nu există o cale nedureroasă către net zero, dar Rishi Sunak vă va spune doar basme

_ Oamenii împărtășesc cele mai ciudate lucruri pe care le-au văzut vândute pe eBay

_ Percheziţii şi vehicule blindate într-un sat din nordul Kosovo


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 168, afisate in 3 pagini.