12:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Reclamă controversată la Sanremo: Premierul Giorgia Meloni transferă datoria publică pe umerii alegătorilor

Reclamă controversată la Sanremo: Premierul Giorgia Meloni transferă datoria publică pe umerii alegătorilor

Reclama, care a fost difuzată vineri seara, a promovat emisiunea de titluri de stat care va fi organizată la finele acestei luni ca oferind "randamente avantajoase dedicate în mod exclusiv micilor deponenţi", conform Agerpres.

Într-un moment în care Italia beneficiază de condiţii bune pe pieţele financiare, tocmai când pregăteşte cea mai mare emisiune de obligaţiuni din istoria sa, guvernul condus de Giorgia Meloni vrea să se bazeze mai mult ca niciodată pe consumatori. Stimularea micilor deponenţi să cumpere titluri de stat, împreună cu măsuri pentru a evita deteriorarea finanţelor publice, sunt componente cheie ale strategiei autorităţilor de la Roma de a menţine sustenabilitatea datoriei publice. Emisiunile de obligaţiuni italiene dedicate investitorilor de retail le depăşesc cu mult pe cele ale celorlaltor ţări europene. Chiar dacă o nouă serie de obligaţiuni va fi lansată la finele lunii februarie, experienţa recentă sugerează că cererea va rămâne una viguroasă, scrie Bloomberg.

Succesul noilor obligaţiuni ar reprezenta o nouă victorie pentru Meloni, care a început anul în forţă, după ce a evitat o posibilă retrogradare a ratingului de ţară al Italiei în zona junk. De asemenea, diferenţa dintre randamentele cerute de investitori pentru obligaţiunile italiene şi cele germane a coborât recent la cel mai mic nivel din ultimii doi ani.

Guvernatorul Băncii Italiei, Fabio Panetta a declarat sâmbătă, la forumul anual Assiom Forex, organizat la Genova, că deficitul Italiei va scădea chiar dacă este puţin probabil ca datoria publică să se reducă.

"Informaţiile disponibile pentru 2023 sugerează că deficitul fiscal şi datoria publică, raportate la PIB, au scăzut. Pe parcursul următorilor ani, în pofida unei aşteptate reduceri a deficitului, datoria ar urma să rămână în mare parte stabilă", a spus Fabio Panetta.

Tânăra cântăreaţă italiană Angelina Mango (22 de ani) a câştigat cea de-a 74-a ediţie a concursului Sanremo cu piesa La Noia (Plictiseala) la finalul galei transmise în direct sâmbătă seara de la emblematicul Teatru Ariston din Sanremo, Liguria. Ea este prima femeie care reuşeşte acest lucru în ultimul deceniu. Acest eveniment muzical emblematic, fondat în 1951, a încheiat o ediţie cu audienţe record, depăşind în fiecare zi cota de 60 %.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ „Băiete, piețele nu vor să se trezească când citesc știrile”

_ „Toate pariurile sunt oprite” - Haosul pieței după ce prețurile de consum zdrobesc Visele-Dovish

_ Cercetătorii creează nanomembrane pentru a crește viteza de reacție în producția chimică

_ Descoperire șocantă în Lacul Morii: Cadavru măcelărit și înfășurat într-un covor. Criminalul, adus în țară după 33 de ani de căutări

_ Ce cauzează seceta record în cursul Amazonului?

_ FL Chirurg General Dr. Ladapo Cheama Fauci ANIMALE POLITIC | Dincolo de Headines

_ Rebelii conservatori „complotează războiul de uzură” împotriva lui Rishi Sunak, cu cel mai mare moment de pericol alegeri locale din mai - dar sondajul arată că niciunul dintre rivalii premierului nu este mai popular în rândul alegătorilor

_ Lucian Romașcanu îi dă un mesaj Gabrielei Firea, după decizia Coaliției: Sper că este un jucător de echipă

_ Viitorul iOS 18 de la Apple nu va fi compatibil cu anumite iPhone-uri... AL TĂU este pe listă?

_ Totul este în zâmbet: o nouă cercetare arată că politicienii pot influența alegătorii cu expresii faciale

_ Mitch McConnell - Cel mai longeviv lider al Senatului din istoria SUA - Se va retrage din funcție în noiembrie

_ Avocatul criminal Alex Murdaugh primește ordin să predea jumătate din averea rămasă de 1,8 milioane de dolari familiilor pasagerilor de la bordul ambarcațiunii care s-a prăbușit când fiul său beat Paul s-a prăbușit în 2019, ucigând-o pe Mallory Beach.

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

_ Cum pot companiile să se adreseze consumatorilor care sunt contrarii față de produsele care utilizează o tehnologie nouă?

_ IRS cere �ncă 20 de miliarde de dolari de la Congres, plănuiește să angajeze alți 14.000 de angajați pentru a hărțui contribuabilii și pentru a investiga practicile �discriminatorii�

_ CFR Cluj s-a impus în faţa lui Dinamo, scor 4-0

_ Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de miercuri

_ Child murderer who abducted and killed schoolboy 50 years ago dies in prison of old age

_ Citări de sâmbătă: vor sau nu vor? O gaură neagră binar refuză să fuzioneze. Plus: Globi oculari vestigiali

_ BIDEN�S AMERICA: Macy�s �nchide 150 de magazine la nivel național � Magazinul din San Francisco spune că furtul din magazine este vinovat pentru �nchidere

_ Prins în punctul de vedere al unei crize legate de costul vieții

_ Alize Cornet se retrage din tenis după Roland Garros! Un sfârșit emoționant pentru o carieră extraordinară

_ Cristian Macovei, locul 9 în proba de sabie la Mondialele de cadeţi

_ Dacă televizorul tău ar vorbi cu tine, l-ai cumpăra? Studiul arată că oamenii cheltuiesc mai mult pe unele „produse care vorbesc”

_ Cu războaie pe toate fronturile, armata israeliană cheamă rezervişti pentru noi operaţiuni în Gaza

_ În cărți pentru șefia NATO, Iohannis intervine pe tema războiului din Ucraina: 'Să nu lăsăm oboseala să domine!'

_ Încă un autogol de la războinicii treziți de la Nike: de la tricoul de portar Mary Earps până la parteneriatul cu influențatorul trans Dylan Mulvaney și acum revizuirea steagului St George, cum gigantul sportiv american a fost în centrul controverselor

_ Tesla concediază peste 10% din angajaţi la nivel global, pe fondul scăderii vânzărilor

_ Ion Cristoiu, despre atacurile la Cătălin Cârstoiu: Totul a fost pus la cale de Marcel Ciolacu pentru că voia să-l sprijine pe Piedone

_ Majoritatea șoferilor își doresc o roată de rezervă atunci când cumpără mașini noi - dar 97% nu au una

_ Cercetătorii dezvoltă o abordare de regenerare genetică a plantelor fără aplicarea de fitohormoni

_ JUST IN: Fostul președinte conservator al Chile, Sebastian Pi�era, moare �ntr-un accident de elicopter; Surse

_ Moment sălbatic o ceartă uriașă izbucnește în timp ce zeci de vânători de chilipiruri se luptă pentru televizoarele la preț redus din Walmart

_ VIDEO | Bătaie ca în 'Șapte păcate': Fanii au invadat terenul, iar arbitrul a oprit meciul

_ Mai puține dușuri, mai puține rufe, deoarece tăierile de apă au lovit Bogota

_ Tatăl britanic de doi copii, în vârstă de 64 de ani, a plecat să lupte pentru viața lui, după ce un atac de groază de rechini este într-o stare „critică, dar stabilă”, după ce fiara l-a sălbatic în timp ce înota.

_ Pogacar câştigă a doua etapă din Giro D'Italia şi devine lider în clasamentul general

_ Bărbații au fost interziși de la sporturile pentru femei la unitățile din județul New York

_ Bandele fac câștiguri în Haiti pe măsură ce condițiile umanitare se deteriorează

_ „Fetiţa pierdută”. Dată în adopţie la 5 ani, şi-a regăsit cei 6 fraţi şi surori la 60 de ani

_ Extremist pro-avort condamnat la 7,5 ani de �nchisoare pentru că a atacat cu bombă la Clinica Pro-Life din Wisconsin de Ziua Mamei

_ Elon Musk dezminte categoric orice sprijin pentru Rusia: 'Este categoric fals!'

_ Ploaia oferă o ușoară amânare de la cel mai mare incendiu din istoria Texasului

_ STEPHEN GLOVER: Keir Starmer & Co adoră să pretindă că o admiră pe Margaret Thatcher și politicile ei. De-ar fi adevărat!

_ Răspuns neașteptat dat de Nicolae Ciucă la ipoteza unei rotative a președinților României

_ Primul denunț la DNA pe numele lui Cătălin Cîrstoiu: o altă instituție a fost sesizată

_ Videoclipurile virale par să arate agenții FBI care vizitează case prin postări pe rețelele sociale

_ Lavrov avertizează că „Occidentul intensifică conflictul” imediat după ce Putin a semnat extinderea doctrinei nucleare în vigoare

_ Liderii PNL descind în Diaspora: Biserica nu este doar locul sfintei rugăciuni, ci și acela care reunește comunități legate de credință și valori comune

_ Bun venit pentru erou pentru prizonierii de război ucraineni care i-au spus lui Putin navei de război să „Du-te dracu’ în timp ce apăra Insula Șerpilor, în timp ce sunt eliberați în schimbul de prizonieri

_ Șeful apărării din SUA, Austin, se întoarce la spital pentru o „problemă emergentă a vezicii urinare”

_ România se numără printre țările cu cele mai mici venituri din criptomonede. Cât au câștigat investitorii români în 2023

_ Măsurile dispuse de Garda de Mediu după ce în ultimul an au avut loc 4 incendii în Delta Văcăreşti

_ O femeie de afaceri de îngrijire a câinilor, în vârstă de 21 de ani, a trecut două teste de droguri pe marginea drumului și era pe cale să fie lăsată să plece de poliție când a strigat că a luat ketamină

_ Echipele de pe podiumul Diviziei A1 la volei masculin au avut o etapă fără greșeală

_ PNL pregătește o mare lovitură: momentul special ales pentru lansarea noului Number One

_ Romanul controversat al autorului non-binar Lucas Rijneveld despre un pedofil care îngrijește o fată de 14 ani îi lasă pe critici „bolnaviți” - dar ei încă îl salută pe câștigătorul International Booker Prize un talent literar

_ Lista antibioticelor care pot fi eliberate din farmacie fără rețetă, în doză de urgență

_ Parlamentul francez a adoptat un proiect de lege pentru a pune capăt discriminării părului femeilor de culoare

_ Ucraina are încuviințarea Londrei să atace în interiorul Rusiei cu armele britanice, sugerează David Cameron


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1140, afisate in 19 pagini.