![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Nadal a răspuns acuzaţiilor lui Shapovalov: 'Nu mi s-a părut niciodată că beneficiez de un tratament aparte pe teren'![]() Nadal a răspuns acuzaţiilor lui Shapovalov: 'Nu mi s-a părut niciodată că beneficiez de un tratament aparte pe teren'Tenismanul spaniol Rafael Nadal a răspuns acuzaţiilor aduse de canadianul Denis Shapovalov, pe care l-a învins foarte greu, marţi, în sferturi de finală la Australian Open (6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 6-3), scrie ziarul belgian Le Soir, informează Agerpres. Meciul, disputat pe o temperatură care a ajuns până la 32 de grade Celsius pe teren, a fost marcat mai ales de frustrarea tânărului jucător canadian, care l-a acuzat iniţial pe arbitru, Carlos Bernardes, că este corupt, după care a spus că Nadal a fost favorizat. Ibericul a avut nevoie de intervenţia unui fizioterapeut în cursul setului al patrulea şi s-a retras apoi la vestiare la încheierea acelui set, ceea ce a stârnit furia lui Shapovalov, care avusese deja o discuţie cu arbitrul Carlos Bernardes şi cu Nadal. Canadianul a acuzat faptul că adversarul său a folosit prea mult timp între puncte, în cursul primului set. Nadal a afirmat în conferinţa de presă de după meci: "Am avut nevoie să mă schimb, chiar cred că e normal ca la sfârşitul unui set să ai nevoie de ceva mai mult timp să te schimbi, mai ales atunci când este foarte umed şi trebuie să-ţi schimbi hainele." "Nu puteam continua cu acelaşi tricou. Nu cred că este nedrept, nu? De multe ori arbitrul lasă ceva mai mult timp în aceste situaţii, iar după părerea mea Carlos a comis o mică greşeală anunţând atât de repede 'Time'", a continuat el. "Chiar cred că pe teren nimeni nu merită să fie tratat mai bine decât ceilalţi. Nu vreau asta şi nu cred că este cazul meu. Unii sunt convinşi că jucătorii de top sunt avantajaţi, dar nu este adevărat. Nu mi s-a părut niciodată că beneficiez de un tratament aparte pe teren", a spus Nadal.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
10:28
_ Noua veche Germanie
ieri 23:54
_ Secretele formării timusului dezvăluite
ieri 23:54
_ Găsirea supraconductivității în nichelați
ieri 23:54
_ Cum și-a primit universul câmpul magnetic
ieri 23:44
_ Secretele formării timusului dezvăluite
ieri 19:47
_ Prince of Wales' Bucharest visit roundup
ieri 19:43
_ Peter Thiel renunță la consiliul lui Meta
ieri 19:02
_ Belarus furnizează arme Rusiei
ieri 17:43
Secretele formării timusului dezvăluite
ieri 15:53
_ Revizuirea istoriei teoremei CPT
ieri 15:53
_ Unde sunt următorii virusuri zoonotice?
ieri 15:53
_ Poliția publică este o instituție lacomă
ieri 15:53
_ Urbanismul timpuriu găsit în Amazon
ieri 14:40
_ De ce se tem șoarecii masculi de banane?
|
Comentarii:
Adauga Comentariu