15:17 2022-01-25
science - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu
_ Zăpadă din plastic în Alpi
_ Zăpadă din plastic în Alpi
Într-un nou studiu, cercetătorul Empa Dominik Brunner, împreună cu colegii de la Universitatea din Utrecht și de la Institutul Central Austriac de Meteorologie și Geofizică, investighează cât de mult plastic se scurge pe noi din atmosferă. Potrivit studiului, unele nanoplastice parcurg peste 2000 de kilometri prin aer. Conform cifrelor din măsurători, aproximativ 43 de trilioane de particule de plastic miniaturale aterizează în Elveția în fiecare an. Cercetătorii încă nu sunt de acord cu privire la numărul exact. Dar, potrivit estimărilor din studiu, ar putea fi până la 3.000 de tone de nanoplastice care acoperă Elveția în fiecare an, de la îndepărtații Alpi până la zonele joase urbane. Aceste estimări sunt foarte mari în comparație cu alte studii și sunt necesare mai multe cercetări pentru a verifica aceste cifre
Studiul este un teritoriu științific neexplorat, deoarece răspândirea nanoplasticelor prin aer este încă în mare parte neexplorată. Rezultatul cercetărilor lui Brunner este cea mai precisă înregistrare a poluării aerului cu nanoplastice realizată vreodată. Pentru a număra particulele de plastic, Brunner și colegii săi au dezvoltat o metodă chimică care determină contaminarea probelor cu un spectrometru de masă.
Condiții extreme
Oamenii de știință au studiat o zonă mică la o altitudine de 3106 metri în vârful muntelui „Hoher Sonnenblick” în Parcul Național „Hohe Tauern” din Austria. Un observator al Institutului Central de Meteorologie și Geodinamică se află aici din 1886. Observatorul este condus de meteorologul și cercetătorul arctic Elke Ludewig. De când au început cercetările aici, la sfârșitul secolului al XIX-lea, observatorul nu a fost operațional decât timp de patru zile. Stația de cercetare a servit, de asemenea, drept bază pentru studiul privind răspândirea nanoplasticelor în zone îndepărtate.
În fiecare zi și în toate condițiile meteorologice, oamenii de știință au îndepărtat o parte din stratul superior de zăpadă în jurul unui marker la 8 AM și l-am depozitat cu grijă. Contaminarea probelor cu nanoplastice în aer sau pe hainele oamenilor de știință a fost o provocare deosebită. În laborator, cercetătorii au trebuit uneori să rămână nemișcați atunci când un coleg manipula o probă deschisă.
Originea particulelor minuscule a fost urmărită cu ajutorul datelor europene privind vântul și vremea. Cercetătorii ar putea arăta că cea mai mare emisie de nanoplastice în atmosferă are loc în zonele urbane dens populate. Aproximativ 30% din particulele de nanoplastic măsurate pe vârful muntelui provin de pe o rază de 200 de kilometri, în principal din orașe. Cu toate acestea, plasticele din oceanele lumii ajung, aparent, și în aer prin pulverizarea valurilor. Aproximativ 10% dintre particulele măsurate în studiu au fost aruncate pe munte de vânt și vremea pe o distanță de 2000 de kilometri – unele dintre ele din Atlantic.
Nanoparticule din fluxul sanguin
Este a estimat că până în prezent au fost produse peste 8300 de milioane de tone de plastic în întreaga lume, din care aproximativ 60% sunt acum deșeuri. Aceste deșeuri se erodează prin efectele intemperiilor și abraziunea mecanică de la macro la micro și nanoparticule. Dar plasticul aruncat este departe de singura sursă. Utilizarea zilnică a produselor din plastic, cum ar fi ambalajele și îmbrăcămintea, eliberează nanoplastice. Particulele din acest interval de dimensiuni sunt atât de ușoare încât mișcarea lor în aer poate fi cel mai bine comparată cu gazele.
Pe lângă materiale plastice, există tot felul de alte particule minuscule. De la nisipul Sahara până la plăcuțele de frână, lumea bâzâie prin aer ca abraziune. Nu este încă clar dacă acest tip de poluare a aerului reprezintă o potențială amenințare pentru sănătatea oamenilor. Nanoparticulele, spre deosebire de microparticule, nu ajung doar în stomac. Sunt aspirați adânc în plămâni prin respirație, unde dimensiunea lor le poate permite să traverseze bariera celulă-sânge și să intre în fluxul sanguin uman. Dacă acest lucru este dăunător sau chiar periculos, rămâne totuși de cercetat.
Cercetarea a fost publicată în Environmental Pollution.
Comentarii:
Adauga Comentariu