07:37
Comentarii Adauga Comentariu

_ Care e de fapt substratul grevei prelungite din București. Se cer traseele bănoase pentru privați

Care e de fapt substratul grevei prelungite din București. Se cer traseele bănoase pentru privați

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită autorităţilor să scoată la licitaţie traseele operate de STB în condiţiile în care transportul public din Capitală este o gaură neagră care absoarbe foarte mulţi bani de la bugetul de stat.

"Având în vedere faptul că situaţia în care a ajuns transportul public de persoane din Bucureşti pare fără rezolvare, cerem Guvernului şi Primăriei Capitalei să desfiinţeze această gaură neagră care absoarbe foarte mulţi bani de la bugetul statului şi să scoată la licitaţie traseele operate de STB. Transportatorii privaţi au fost eliminaţi de pe traseele care leagă Bucureştiul de localităţile învecinate, sub pretextul că se poate ocupa mai bine STB de nevoile călătorilor. Iată că acum vedem contrariul. Dincolo de faptul că a bloca timp de mai multe zile consecutiv toată Capitala devine deja o problemă de securitate naţională, mai vedem că principalele revendicări ale greviştilor sunt legate de problemele tehnice ale autobuzelor, care pun în pericol viaţa oamenilor. Nu explică nimeni unde se duc banii pe care STB i-a primit în fiecare an, ca subvenţii. Transportatorii rutieri de persoane aşteaptă aceste explicaţii, mai ales după ce au fost eliminaţi de pe rutele pe care operau între Bucureşti şi localităţile din Ilfov", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Organizaţia a precizat că subvenţia pe care a plătit-o Primăria Capitalei pentru transportul public s-a dublat, din 2015 până în 2020, iar anul trecut, suma reprezenta aproape jumătate din bugetul celei mai bogate primării din ţară.

"În anul 2015, bugetul RATB era 515 milioane de lei, iar în 2020 ajunsese la 1,235 miliarde de lei. Anul trecut, municipalitatea avea deja datorii de aproape 1 miliard de lei, din cauză că Primăria nu a putut acoperi subvenţia din ce în ce mai mare. STB, pe de altă parte, avea, tot anul trecut, circa 900 de milioane de lei datorii la ANAF. S-au făcut achiziţii de autobuze, troleibuze şi tramvaie, dar toate studiile au constatat că nu s-a îmbunătăţit calitatea serviciilor STB", menţionează sursa citată.

Potrivit COTAR, subvenţiile au fost date mai ales pentru a scădea preţul biletului, dar niciodată nu s-a făcut un calcul corect şi toţi primarii s-au folosit de aceşti bani pentru capital electoral, prin acordarea de gratuităţi.

Astfel, din aproape 600.000 de călători în fiecare zi, peste 200.000 călătoresc gratuit (pensionari şi persoane cu dizabilităţi), arată patronatul din transporturi.

"Propunem să nu mai dea vina pe sindicalişti edilul sau directorul STB, pentru că nu s-a ajuns la această situaţie peste noapte, ci după mulţi ani de jaf continuu din banul public. Mai bine ar lăsa problema transportului în grija transportatorilor! Iar de verificarea modului în care s-au cheltuit banii de subvenţii pentru STB ar trebui să se ocupe instituţiile abilitate pentru control", subliniază COTAR.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România are ca membri federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto, unităţilor reparatoare.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Refugiații rohingya se confruntă cu exilul etern în Bangladesh

_ Rusia construiește noua ordine mondială - Lavrov anunță o lovitură uriașă: Argentina și Arabia Saudită ar fi interesate să se alăture BRICS

_ Începe weekendul cu oferte noi și economisește până la 63% reducere

_ Scădere uşoară a numărului ucrainenilor care au intrat în ţară în ultimele 24 de ore

_ Nouă spitale şi SABIF vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Bucureşti de 1 iunie

_ Elveția se apropie de un referendum pentru achiziționarea avioanelor F-35

_ John Terry și Rio Ferdinand deschid răni vechi în cearta pe Twitter

_ Gamble Breaux arată îndrăgostit de soțul Dr Rick Wolfe la premiera Cruel Intentions

_ Traficanta numelui ex-premierului Emil Boc condamnată definitiv la trei ani cu executare - Ea este judecată și în mega-dosarul DIICOT `Ayahuasca`

_ Vom trăi cu variola maimuțelor ca gripa și Covid? Experții se tem că virusul nu va fi niciodată eliminat

_ Billie Eilish își amintește că s-a simțit „atât de speriată” și-a făcut debutul TV în timpul zilei la Ellen: „A fost o nebunie”

_ 'O să îmi iau niște înjurături!' Victor Becali îi supără pe suporterii lui Dinamo: E mai bine ca echipa să retrogradeze

_ DNA lovește fulgerător - La o lună de la `înghesuirea` vicepreședintelui CJ Suceava îl `pasează` judecătorilor pentru luare de mită și trafic de influență

_ Casey Affleck, 46 de ani, împărtășește un sărut pasional cu iubita plină de farmec Caylee Cowan, 24 de ani

_ Bărbat de 71 de ani, grav rănit după ce s-a lovit cu scuterul de o maşină

_ BBC îşi va muta posturile de copii și cultural în online, pentru a reduce costurile

_ Guvernul se chinuie să împiedice explozia prețului la pâine - Se scot cereale din rezervele de stat (surse)

_ Igor Dodon, mesaj din arestul la domiciliu: Sfârșitul guvernării PAS se aproprie. Unele dictaturi cad din propria prostie

_ Un jucător de fotbal suspendat pentru că a băut bere în timpul unui joc dezvăluie cât de obraznic i-a schimbat viața

_ Cercetătorii dezvăluie rolul coezinelor în diviziunea celulelor stem embrionare

_ Ucraina trebuie să înfrunte realitatea şi să vorbească cu Putin, transmite Zelenski

_ Catalizatorul Cu-Fe facilitează conversia CO2 la presiunea ambientală în olefine cu lanț lung

_ Autorităţile franceze au mobilizat peste 6.800 de poliţişti şi militari pentru finala Ligii Campionilor la fotbal

_ Grăvă de metrou la stațiile Euston și Green Park în prima zi a weekendului de sărbătoare jubileu SUSPENSA

_ Societatea Thomas More depune procese �mpotriva oficialilor electorali din cele mai mari 5 orașe din Wisconsin pentru utilizarea ilegală a urnelor de vot

_ Oamenii de știință fac detectarea gazelor toxice de nouă ori mai eficientă

_ SURSE Primul `abonat` cu probleme de mare corupție la decizia CCR privind întreruperea prescripției - Fostul șef CNSAS, vrea repunerea pe rol a cazului

_ Ceceni răpiți în „răpiri în masă” și forțați să lupte ca „voluntari” în războiul din Ucraina din Rusia

_ O altă farsă se prăbușește: Raportul IG din Florida: �Dovezi insuficiente� pentru afirmațiile �denunțatorilor� Florida a manipulat datele Covid

_ Hawthorn se pregătește pentru meci în umiditatea lui Darwin, acoperind mingile cu LICHID DE SPĂLAT VASE la antrenament

_ Un al treilea bărbat, reţinut pentru port de arme albe, după un conflict la un club din Mamaia

_ Polițistul erou CBP s-a grăbit la școala de masacre din Texas cu pușca după ce soția profesorului i-a trimis un mesaj: „Ajutor”

_ O persoană, rănită într-un accident pe DN1 - Traficul este oprit în zonă

_ Un bărbat a găsit o grenadă, pe care a ridicat-o şi a mers la bar cu ea

_ Două transporturi cu 46,5 tone de deşeuri din cauciuc, oprite la frontieră

_ Proiect de OUG pentru îmbunătăţirea cadrului de salarizare a personalului din Apărare

_ Canada a anulat meciul amical cu Iran, după ce un avion de linie transportând în special cetăţeni canadieni a fost doborât de armata iraniană

_ Stefanos Tsitsipas, numărul 4 mondial şi finalist anul trecut la Roland Garros, s-a calificat în turul al treilea la Roland Garos

_ Guvernul lansează 'FamilyStart': Tinerele familii vor putea împrumuta până la 75.000 de lei

_ Sărbătorile zilei de 27 mai

_ Bombardamente puternice în timpul nopții la Harkov. Ucrainenii acuză că au fost lovite zone rezidențiale și sunt pierderi serioase printre civili

_ Machine Gun Kelly merită textul logodnicei Megan Fox drept inspirație pentru comedia cu stoner Good Mourning

_ Lucrurile Reich: PETER HOSKIN recenzii Sniper Elite 5

_ Rușii de la Gazprom anunță dividende record: Acționarilor li se vor distribui 20 de miliarde de dolari

_ Romania mai are de asteptat la usa SCHENGEN!

_ Cum starul AFL Brian Lake și-a bătut demonii după două perioade de spitalizare psihică și aproape de închisoare

_ Fost vicepreşedinte de consiliu judeţean, trimis în judecată pentru luare de mită

_ De la fum de droguri legale, la miros de lână de oaie: românii confundă Garda de Mediu cu Poliția și fac sesizări de râsul curcilor

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Henry Kissinger, de la ”numărul 2 la Casa Albă”, la purtător de cuvînt al lui Putin şi Xi Jinping

_ Fata, de 11 ani, a supraviețuit masacrului școlii din Texas unsându-și sângele unei prietene pentru a părea moartă

_ Erou polițist CBP s-a repezit la școala de masacr din Texas cu pușca după ce soția profesorului i-a trimis un mesaj: „Ajutor”

_ Kmart Sous Vide Cooker ia internetul cu asalt

_ Impact devastator, cu milioane de oameni în foamete: După ce a restricționat exporturile de grâu și zahăr, India ar putea proceda la fel cu orezul

_ Virgil Popescu şi-a retras candidatura la funcţia de prim-vicepreşedinte PNL

_ Robert De Niro vorbește cu Leonardo DiCaprio în timp ce își păstrează un profil scăzut la gala de caritate amfAR de la Cannes

_ Oficialul Departamentului de Siguranță Publică din Texas spune că polițiștii au fost reticenți �n a-l elimina pe �mpușcatorul Uvalde pentru că �ar fi putut fi �mpușcați�

_ COMENTARIU POSTA ZILNIC: Taxele și cheltuielile nu pot deveni un obicei conservator

_ Haas se va alătura lui Titans cu normă întreagă din 2023': Gold Coast face o treabă expertă în a-i troling pe fanii NRL

_ Vasile Dîncu: 'Cel mai trist moment al meu este spre seară, când sunt obligat să semnez demisii din sistemul militar'

_ China vrea să producă mai multă carne de porc. ADN-ul din ureche prezice cât de performant va fi un porc, sporind şansele de a selecta cei mai buni reproducători


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1876, afisate in 32 pagini.



ieri 21:19 _ TREBUIE CITIT
ieri 21:18 _ IMAGINA ACESTA
ieri 21:13 _ SCI-FI
ieri 21:13 _ DEBUTĂ
ieri 21:13 _ THRILLERE