![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Avertisment din cadrul BCE: Perspectiva inflaţiei este extrem de incertă![]() Avertisment din cadrul BCE: Perspectiva inflaţiei este extrem de incertăExistă ”o mare incertitudine” cu privire la cât timp va rămâne inflaţia cu mult peste ţinta Băncii Centrale Europene (BCE), de aproximativ 2%, a declarat Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, într-un interviu pentru ziarul Die Presse publicat duminică, transmite Reuters, conform news.ro. BCE a susţinut o perioadă lungă de timp opinia că inflaţia va încetini în acest an de la nivelul record actual, o aşteptare reiterată vineri preşedintele său Christine Lagarde. Inflaţia din zona euro a atins 5% în decembrie, ritm de peste două ori mai mare decât ţinta BCE, dar banca anticipează că aceasta va reveni sub 2% până în trimestrul patru. "Nu este exclus ca acest lucru să se întâmple. Cu toate acestea, nu ştim dacă inflaţia se va menţine la un nivel mai ridicat până la urmă", a declarat Holzmann, care este guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei, pentru Die Presse. "Este, prin urmare, inflaţia un munte sau va devini un platou înalt? Există o mare incertitudine în acest sens, deoarece nu poate fi reprodusă foarte bine de modelele noastre", a spus el pentru ziarul austriac. Efectele de rundă a doua, cum ar fi creşterea salariilor, ar fi decisive, a adăugat el şi, la fel ca Lagarde, a spus că deocamdată nu există niciun semn de spirală preţuri-salarii, dar multe vor depinde de negocierile salariale din acest an. "În principiu, există, prin urmare, pericolul unei spirale salarii-preţuri. Cred, totuşi, că reprezentanţii angajaţilor şi ai angajatorilor acţionează aici foarte raţional şi atent", a spus Holzmann. Ca parte a achiziţiilor sale de active, BCE poate deţine doar până la 33% din volumul de obligaţiuni al unei ţări din zona euro, iar în unele ţări este ”foarte aproape” de această limită, dar nu şi în Austria, a spus el. Există şi alte mijloace prin care obligaţiunile acelor ţări mai pot fi cumpărate, cum ar fi fondul de redresare NextGeneration al Uniunii Europene, pentru care nu contează cifra de 33%, a adăugat el.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 16:52
_ Davos 2022: Este globalizarea moartă?
ieri 14:58
_ Toate animalele dorm?
ieri 14:49
_ Modificări ale vederii în spațiu
ieri 13:48
_ Hubble vede o spirală care interacționează
ieri 12:02
_ Primul Kirill care-l contestă pe Putin
ieri 08:37
_ Se declanșează războiul atomic?
ieri 06:23
_ AI învață „cântecul” recifului de corali
ieri 02:52
_ Sărbătorile zilei de 27 mai
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu