16:02
Comentarii Adauga Comentariu

_ VIDEO| Ninsoarea abundentă din Grecia a paralizat țara

VIDEO| Ninsoarea abundentă din Grecia a paralizat țara

O pătură groasă de zăpadă s-a aşternut luni peste Grecia, de la Acropola din Atena până la insulele din sud, perturbând transporturile şi vaccinările împotriva COVID-19 şi conducând la închiderea şcolilor, informează Reuters.

Serviciile feroviare şi de transport cu autobuzul din capitală au fost suspendate, iar şoferii care s-au aventurat pe şosele au rămas blocaţi.

''Suntem aici de trei ore'', a declarat Theodoris Petrou, care a rămas blocat cu maşina pe drum. ''La început nu era zăpadă, erau doar vreo 2 cm pe drum, dar odată cu trecerea timpului e din ce în ce mai rău'', a spus el.

Centrele de vaccinare din regiunea Atenei şi de pe insula Evia din apropiere au fost închise, au anunţat autorităţile sanitare, potrivut Agerpres.ro.

Numeroase şcoli au fost de asemenea închise, iar elevii au participat la cursuri online.

Autorităţile au îndemnat populaţia să evite călătoriile neesenţiale până marţi seara.

Potrivit Serviciului de meteorologie din Grecia, valul de frig va fi persista cel mai probabil până miercuri.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Erupția Tonga la egalitate cu Krakatoa, spune studiul

_ Cum să economisești bani la energie: Ghidul tău esențial pentru facturi

_ O mamă spune că uleiul CBD a ajutat-o ​​să depășească durerea cronică în această dimineață

_ MAE recomandă în continuare evitarea deplasărilor în Ucraina

_ O urăsc prea mult pe Suzie PRIMA PRIVIRE EXCLUSIVĂ: Billie Piper revine ca Suzie Pickles

_ Serul Biologi Bd Face Luminosity este „aur lichid” pentru acnee și eczeme

_ Poliția face anchetă după ce un bărbat dat dispărut, care a avut o altercaţie cu mai mulţi tineri, a fost găsit mort

_ Joe Biden amestecă povestea despre bunicii săi �n discursul lui Buffalo (VIDEO)

_ Prințul se mută la Windsor! Naseem Hamed, 48 de ani, se mută în apropierea reginei

_ Olimpicul Cody Simpson pare în formă și musculos la Campionatele de înot

_ Chloe Brockett din TOWIE arată senzațional într-un bikini adânc, în timp ce se bucură de călătoria fetelor în Maroc

_ Top Gun: piloții Maverick Glen Powell, Danny Ramirez și Jay Ellis își unesc forțele pentru sănătatea bărbaților

_ Starul Married At First Sight Ella Ding ne împărtășește un citat misterios despre vindecare după despărțirea de Mitch

_ Remortgagerii pot împrumuta acum un salariu de 6,5 ori cu Nationwide

_ Specii de delfini necunoscute anterior erau prezente în oceanul antic elvețian

_ Bătălie acerbă în Liga II: FC Braşov a câştigat cu 2-1 prima manşă a barajului cu Politehnica Timişoara

_ Fostul rege spaniol Juan Carlos va merge în vizită în Spania pentru prima oară în aproape doi ani

_ Arsenal: Gary Neville insistă asupra cererii lui Arsenal de a amâna derby-ul din nordul Londrei „COST”

_ Autorul susține că filmele Carry On NU au fost sexiste

_ Scandalul Eurovision continuă - Anchetă în Republica Moldova pentru a elucida de ce juriul său a acordat un punctaj 'suspect de mic' României

_ Băiatul în vârstă de trei ani, care a fost ucis de câine la ferma Rochdale este numit

_ Sophie Wessex o îmbrățișează pe un preșcolar în timp ce vizitează un centru comunitar din Charlbury

_ Volodimir Zelenski a vorbit cu Emmanuel Macron: Francezul i-a spus că îi va trimite și mai multe arme pentru a răpune Rusia

_ Iată candidații susținuți de Trump la alegerile primare de stat de marți - Ieșiți și votați

_ Cod portocaliu de vijelie puternică, grindină şi descărcări electrice în trei judeţe ale ţării

_ Legăturile de autostrăzi beneficiază întreprinderile, cu excepția cazului în care acestea au sediul în afara orașelor

_ Drumul spre NATO: Suedia şi Finlanda depun miercuri cererile de aderare

_ Maisie Smith prezintă o coafură glam în timp ce dezvăluie un nou turneu Strictly la BBC Morning Live

_ Costul vieții: cantinele școlare ar putea fi forțate să reducă porțiile de masă, avertizează șeful angrosului

_ Tom Brady pe scaunul fierbinte pentru Cele mai mari prăjituri din toate timpurile... după ce a semnat un contract TV de 375 de milioane de dolari

_ Michelle Dockery dezvăluie că locuia într-o casă de studenți înainte de a obține o mare succes în Downton Abbey

_ O nouă lege dezlănțuiește energia de fuziune

_ Amber Heard ar putea face față unei anchete pentru mărturie mincinoasă după ce vedeta a recunoscut că NU a dat divorțul de 3,5 milioane de dolari unei organizații de caritate

_ Garda de Mediu rupe firmele din București, Ilfov și Giurgiu cu amenzi de sute de mii de lei: Era mai ieftin să lucrați legal!

_ Femeia care și-a amânat nunta dezvăluie că a trebuit să-și cumpere o rochie nouă pentru a se căsători după ce a părăsit a 11-a

_ Aici mergem din nou: NYC intră la un nivel ��nalt� de alertă COVID-19, șeful sănătății avertizează publicul să �acopere nasul și gura�

_ Iranul spune că doi cetățeni francezi deținuți pentru că au încercat să „favorizeze tulburările”

_ Renae Ayris împărtășește o fotografie cu ea și fiica de cinci luni Harper purtând ținute asortate

Elon Musk amenință că va retrage acordul cu Twitter, deoarece CEO-ul Tesla vrea să vadă cifrele botului

_ Doar homar și caviar pentru păpușii noștri: SAMANTHA BRICK întâlnește copiii cu gusturi rarefiate

_ Chitara spartă în noaptea când s-a destrămat grupul Oasis a fost vândută cu 385.500 de euro la licitaţie, la Paris

_ Starul TOWIE, Charlie King, dezvăluie că operația sa stricat la nas l-a cufundat în „adâncurile disperării”

_ Kay Mellor: scriitoarea TV care a scris Band Of Gold și Fat Friends a murit la vârsta de 71 de ani

_ Jennifer Connelly dezvăluie că colegul de vedetă Tom Cruise și-a pilotat avionul, în ciuda faptului că „nu era o mare zburătoare”

_ Chloë Sevigny poartă o rochie de mireasă transparentă pentru a se căsători pentru a doua oară cu soțul Siniša Mačković

_ Wagatha Christie: Wayne Rooney spune că Coleen a devenit „o mamă diferită” după postarea din 2019

_ Kay Mellor a murit: scriitoarea apreciată Band of Gold nu și-a putut permite un cărucior când avea o fiică în vârstă de 16 ani

_ Southampton vs Liverpool - Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări

_ Indicii Bursei de Valori Bucureşti au înregistrat marţi o evoluţie mixtă

_ Alex Pike, în vârstă de 44 de ani, dă pulsul la cină într-un sutien de ultimă generație

_ Prințul Charles și Camilla sosesc în Canada pentru Turneul Regal al Jubileului de Platină

_ Brentford caută să învingă Arsenal și Newcastle în cursa pentru a semna pe Aaron Hickey de la Bologna

_ Celebrity IOU: Lisa Kudrow cântă celebra ei melodie Smelly Cat de la Friends cu Drew Scott la chitară

_ Southampton vs Liverpool - Premier League: scor live, știri și actualizări ale echipei

_ Cristiano Ronaldo șochează locuitorii locali înscriindu-se la o sală exclusivă de 255 de lire sterline pe lună din Cheshire

_ VIDEO Tensiunea crește: Rusia trimite rachete Iskander spre granița Finlandei

_ Starurile Angliei Steph Houghton și Fran Kirby au inclus lotul provizoriu pentru Euro

_ Lizzie Cundy dezvăluie că prietena ei Coleen Rooney „nu și-a dorit-o niciodată” procesul pentru calomnie al lui și al lui Rebekah Vardy de 3 milioane de lire sterline

_ Kimberly Hart-Simpson plânge în lacrimi în timp ce dezvăluie că dorința pe moarte a tatălui ei era ca ea să se ia pe Corrie

_ Megan Fox împlinește 36 de ani de naștere cu logodnicul MGK și o listă de invitați plină de vedete la Tao Las Vegas


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 189, afisate in 4 pagini.