23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Vicepreședintele Comisiei SRI, despre Coldea: Am avut impresia că trăiește într-o realitate paralelă

"Personal, mă declar profund nemulțumit de răspunsurile oferite de domnul Coldea. Am avut impresia că acesta trăiește într-o realitate paralelă, îi contrazice pe toți specialiștii din justiție care au atras atenția că aceste protocoale sunt ilegale și încalcă Constituția și Codul de procedură penală. A părut că am asistat la o continuare a declarațiilor doamnei Kovesi: nu e vorba de colaborare, e vorba de cooperare, nu e vorba de echipe mixte, e vorba de echipe comune. Parcă am văzut un scenariu pus la punct de către artizanii binomului SRI – DNA din ultimii ani, într-o ultimă încercare a lor de a-i minți pe români.Protocolul încheiat de către SRI cu Parchetul General conține încălcări flagrante ale procesului penal, eludând principii prevăzute în legea fundamentală a țării, dar și în legislația penală", se arată într-un comunicat de presă al deputatului Marian Cucșa, vicepreședinte ALDE și vicepreședinte al Comisiei de Control SRI.

Cucșa susține că Florian Coldea a sfidat comisia parlamentară.

"Deși întâlnirea de ieri trebuia să aducă o serie de clarificări despre modul în care a acționat SRI pe parcursul mandatului său, dar mai ales să ofere explicații despre protocoalele încheiate de către SRI cu diverse instituții din justiție, atitudinea lui Florian Coldea a fost una total inadecvată, de sfidare a membrilor comisiei și a instituției Parlamentului. Domnul Coldea nu a înțeles încă obligațiile lui atunci când se prezintă în fața Comisiei SRI și acest lucru se datorează modului în care a funcționat relația dintre SRI și comisia parlamentară în trecut. (...) Un alt aspect pe care aș vrea să îl lămuresc pentru domnul Coldea: nu este comisia "noastră" (domnul Coldea nu face parte din Comisie), este comisia Parlamentului, iar rolul acesteia este să se asigure că SRI-ul nu își depășește atribuțiile legale", a mai afirmat Marian Cucșa.

Parlamentarul spune chiar că prin modul în care s-a comportat, Florian Coldea a arătat că încearcă să ascundă adevărul.

"Modul în care a răspuns până în prezent la audierile din cadrul comisiei demonstrează, fără putință de tagadă, că Florian Coldea încearcă din răsputeri să ascundă realitatea și adevărul care au ieșit la suprafață, să ascundă vinovăția de a fi creat în România un sistem paralel de putere de tip stalinist, din perioada anilor `50 – `60, în care deciziile erau luate de tandemul securitate – procuratură.
În același timp, dacă vorbim de Florian Coldea trebuie să analizăm și acțiunile pe care le-a întreprins SRI împreună cu celelalte instituții din justiție. Șefa DNA a subjugat justiția serviciilor, a pus parchetele în slujba SRI-ului, sporind puterile acestuia peste cele prevăzute de lege", spune vicepreședintele Comisiei de Control SRI.

Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a fost audiat joi pentru a doua oară în Comisia de Control SRI. După discuții care au durat șapte ore, Coldea a declarat presei că momentan nu există protocoale ale Serviciului și că vulnerabilitatea poate fi folosită de oricine. În plus, Coldea a vorbit de trădări, amintind de pilda lui Iuda.


sursa:Mediafax.ro


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Criza COVID: Conducerea aeroportului Heathrow presează Regatul Unit să deschidă porțile pentru vaccinați

România: Românii REFUZĂ VACCINAREA. Doar 30,1 % din populația României s-a vaccinat anti-COVID. Din Europa, doar Bulgaria are o rată de vaccinare mai mică

Introduce România obligativitatea vaccinării? Ce răspund oficialii care coordonează campania

Trecut controversat pentru Brai-Cata, firma pe care Clotilde Armand a adus-o la Sectorul 1. "În Timiș n-a avut capacitatea să ridice deșeurile. Puteam pierde 40 de milioane de euro"

Jocurile Olimpice. Britanicul Tom Daley, medaliat cu aur: "Mă simt incredibil de mândru să spun că sunt gay"

Românii muncesc 40 de ore pe săptămână, record în Uniunea Europeană

Statele Unite îndeamnă China să devină putere mondială responsabilă și să respecte drepturile omului

COMENTARIU Lelia Munteanu. Floricica Dansatoarea, orfană de noroc

Parlamentul francez cedează sub presiunea protestelor. Obligativitatea prezentării "green pass"-ului la intrarea în magazine, eliminată

Austria se opune participării Turciei la proiecte de apărare ale Uniunii Europene

Tudose o ironizează pe Raluca Turcan. "Când ești prost de mic..."

Statele Unite vor încheia operațiunile combatante din Irak, dar vor continua misiunile de instruire

Orban se teme de un amestec extern. "În decizie trebuie să conteze doar membrii PNL și nicio altă entitate din exterior"

Industria auto locală este în continuare afectată de criza microcipurilor. Dacia, din nou fără producție

Poveștile porno ale lui Ion Creangă. Cum au ajuns Sfântul Petrea și Hristos în cea mai deocheată povestire

Prinși cu minciuna! SSC Tuatara nu este cea mai rapidă mașină din lume: recordul de 532 km/h este fals!

Raluca Turcan, după ce i-a urat "La mulți ani" baronului Samuel von Brukenthal: "În fiecare 15 ianuarie îi spunem "La mulți ani" lui Eminescu"

Liga 1 la fotbal: Adrian Mutu, la prima victorie pentru U Craiova 1948

Epidemiologul Octavian Jurma spune că valul patru cu varianta Delta este o certitudine. "Va începe în România în următoarele săptămâni"

COMENTARIU Sorin Avram: Poftim la tablă, domnule ministru Cîțu

Metroul din Drumul Taberei se deschide marți, 15 septembrie

FOTO Cine sunt cei mai sexy barbati ai anului 2017. Actorul Jamie Dornan ocpupa primul loc in topul realizat de revista Glamour

Marcel Boloș, ministrul fondurilor europene: Am trimis spre decontare către Comisia Europeană 378 milioane de euro

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a demisionat. Cioloș va prelua interimatul Ministerului Sănătății. Să sperăm că nu va anunța Privatizarea Asigurărilor de Sănătate.

Salamul de Sibiu, promovat în toată Europa

Serghei Lavrov consideră ineficientă sau "chiar stupidă" abordarea SUA față de Rusia

Ministrul Educației: Concursul pentru funcțiile de directori, sub forma unui examen scris național, în iulie

VIDEO - INCREDIBIL: CIOLACU A TREMURAT INCONTROLABIL CA MERKEL ȘI CA HILLARY CLINTON, ȘI ERA GATA SĂ CADĂ JOS ÎN TIMPUL CONFERINȚEI DE PRESĂ DACĂ NU ERA PRINS

MINCIUNILE COVIZILOR DIN GUVERNUL KLAUS-MIKI-MAUS: Monopolul pe Informație înseamnă Monopol pe Minciună. Cifre care nu spun NIMIC. Aceștia sunt indivizii care ne vorbesc de "Fake-News"

Știți cum râd ca idioții de Nașterea Fecioarei, progresiștii de tip Mândruță, care vă mint că o virgină nu are cum să nască? Cercetătorii tocmai au descoperit o genă la albine care provoacă nașterea virgină. Credeți că o să-și dea palme în fața oglinzii?

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis își pregătește deja delimitarea de Cioclii Apocaliptici în frunte cu Raed Arafat?

SUA au atins pragul de 100 de milioane de oameni vaccinați împotriva coronavirusului

Moment emoționat în Turcia. O fată de 14 ani a fost scoasă în siguranță de sub dărâmături după 58 de ore de la cutremur

CERTIFICAT DE VACIINARE PROGRESIST. Ludovic Orban, critici pentru Florin Cîțu, în ședința PNL pe tema introducerii certificatului de vaccinare

Directorul general al OMS a intrat în autoizolare. Mesajul tramsis de Tedros Ghebreyesus pe rețelele de socializare

Fotbal - Bayern: Joshua Kimmich, indisponibil până în ianuarie

Noaptea Muzeelor în pandemie. Deschis până la ora 21

Vaslui: Un angajat al Spitalului Bârlad și un salariat al Serviciului de Ambulanță, arestați preventiv pentru trafic de influență și înșelăciune

Coronavirus: Prințul William a fost infectat cu SARS-CoV-2 în aprilie (presă)

New York Times: Trump va organiza în plină pandemie o petrecere în noapte alegerilor în Casa Albă, cu 400 de invitați

Apariție a lui Poseidon din spuma mării

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 iulie

Gândurile lui Cristoiu: Fiecare își apără pielea. Singurul care nu-și dă seama că e bine să taci este Iohannis

#alegeriRMoldova Aproape 13.000 de cetățeni moldoveni au votat la secțiile din România, 150.000 în întreaga diasporă

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 septembrie

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 septembrie

Mihail Manoilescu - "Dacă și în ce condiții este MAI AVANTAJOS SĂ PRODUCI MAI SCUMP o marfă ÎN ȚARĂ decât să o CUMPERI din STRĂINĂTATE". Ce este mai avantajos? Se-ntreabă Manoilescu pe un exemplu devenit celebru: Să producem cărbune sau să-l importăm?

Național.ro : "Adrian Ivan - un adevărat 'vârf de lance' al 'globalismului soroșist', al 'multicultularismului' și care susține fățiș înființarea Statelor Unite Europene - este adevăratul șef al SRI!"

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Orban anunță că Guvernul intenționează să crească vârsta de pensionare pentru polițiști

CITATUL ZILEI

Noua teorie a învățării automate ridică întrebări despre natura științei

Cuomo, Guvernatorul Progresisto-Soroșist al New York-ului a ascuns morții de COVID din azilele de bătrâni ca să nu fie investigat de autoritățile federale

FC Argeș a ajuns la 11 meciuri fără înfrângere în Liga 1

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 februarie

Consultare publică pentru ghidul "Creșterea siguranței în unitățile care utilizează fluide medicale"

Idioții au deschis școlile iar acum situația le-a scapat de sub control: Peste 800 de elevi și aproape 640 de profesori s-au infectat, de la reluarea școlii, iar trendul este ascendent

Premierul și ministrul Economiei, întâlnire cu minerii din Valea Jiului

Un bărbat fără penis a făcut sex cu peste 100 de femei. Cum a reuşit

Iulia Popovici - numită secretar de stat la Ministerul Culturii


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 94, afisate in 2 pagini.