23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Paranoia protocoalelor SRI a transformat România într-un srat polițienesc. Codruț Olaru, vicepreședinte CSM, confirmă: ÎCCJ, Inspecția Judiciară și CSM au încheiat protocoale cu serviciile de informații. 2 membri CSM nu au avut acces la ele

"Aduc la cunoștință că, în urma ședinței plenului din martie s-a făcut o astfel de solicitare de către CSM către toate entitățile din sistemul juridic de a ne comunica toate protocoalele din 2005 până în prezent. Am primit corespondență cu entități din sistemul judiciar care au comunicat că au existat și există sau au denunțat: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), Inspecția Judiciară (IJ). La nivelul CSM a fost încheiat un astfel de protocol denunțat în 2017 de către vechea conducere. Toate celelalte entități din sistemul judiciar, că ne referim la grefieri sau la alte instanțe, pentru 2005-2018, nu au încheiat astfel de protocoale. Tot ce am prmit la nivelul Consiliului, nu sunt atașate protocoalele în forma lor scrisă. Toată situația a vizat doar o corespondență minimală", a anunțat procurorul Codruț Olaru, vicepreședinte CSM, în ședința plenului Consiliului de miercuri.

Victor Alistar, membru CSM din partea societății civile, a cerut declasificarea protocoalelor.

"Deși suntem Consiliul Superior al Magistraturii, nu avem dreptul de a vedea documente clasificate, motiv pentru care cred că e necesar să se solicite desecretizarea acelor protocoale încheiate de autoritățile din sistemul judiciar, pentru a face o analiză în plenul Consiliului. E o chestiune de procedură", a declarat Victor Alistar, membru CSM din partea societății civile.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a cerut amânarea discuțiilor pe motiv că nu poate participa. Și Gabriela Baltag a cerut amânare.

"Sunt de acord cu colegul Alistar. Deși sunt membru al CSM, nu m-am uitat pe protocoale și nu m-aș uita pe unul, dacă nu e declasificat, odată pentru că nu am certificat ORNISS și pentru că refuz să semnez declarație de confidențialitate. Ce nu vede societatea nu vreau să văd nici eu. Avem un protocol deja clasificat și a mers în spațiul public. (...) Cred că sunt foarte multe lucruri de lămurit, este clar că trebuie să facem un pas înainte și solicit amânarea discuțiilor", a declarat și Gabriela Baltag, membru CSM.

În ședința plenului CSM din 20 martie 2018, s-a transmis o solicitare către Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri și Inspecția Judiciară, în vederea comunicării Consiliului Superior al Magistraturii, în măsura în care există, a protocoalelor încheiate cu serviciile/structurile de informații, începând cu data de 01.01.2005.


sursa:Mediafax.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Concluzii devastatoare în urma unui control al Ministerului Educației la ARACIP. Ce au descoperit inspectorii

Câinele Lucca al US Marine Corps, decorat la Londra cu cea mai înaltă distincție de război pentru animale (GALERIE FOTO)

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

ISĂRESCU CIOCLUL Economiei Românești lovește din nou CU SATÂRUL însângerând creșterea economiei și pe oamenii cu rate la bănci.Cioclul de la BNR MĂREȘTE pentru a doua oară într-o lună dobânda de referință. Dobânda era deja cea mai mare din lumea civilizată

Clive Owen, alături de Julianne Moore în ''Lisey's Story'' de Stephen King și JJ Abrams

Câțu și soroșiștii nu le dau oamenilor cu cel mai mic salariu nici măcar o Sută de lei...

Ai altă părere decât progresiștii intoleranți? Te cenzurează, îți taie contractele, te pun la stâlpul infamiei. Vogue anulează un interviu cu M.I.A. pentru că artista militează împotriva vaccinării cu forța

Asistenta lui Mihai Morar, goală puşcă FOTO

E FRIG. E FRIG. E FRIG. MORȚII DE LA MATEI BALȘ. Efectele frigului din saloane și vina cinicului soroșist Nicusor Dan care îi ține pe bucureșteni în frig de trei luni, inclusiv pe pacienții bolnavi din saloanele de spital

Ion Cristoiu: Se face totul pentru ca Mircea Diaconu să îl ducă pe Dan Barna în turul al doilea al prezidențialelor". Asta vă zicem și noi..... totul pentru Rețeaua SOROS, totul pentru Viktoria Progresismului Neomarxist în România...

"Fără Penalii" sunt PENALI. USR poreclită "Uniunea lui SOROS" face ravagii cu 11,7 milioane de lei bani publici primiți de firma lui Barna. Câte 33.000 de euro USR-iștilor de încredere dați de firma lui Dan Barna din banii statului și din bani europeni

Acționar al unui Laborator de Bioinginerie și Virusologie din Wuhan, SOROS îl atacă pe președintele Chinez Xi Jinping "că gestionează prost epidemia"

Cine era țăranul? S-a aflat cine era "țăranul" care "a găsit" valiza pe câmp și care l-a turnat pe Dragnea la DNA: Șeful USR pe Teleorman.

HALUCINANT DE NESIMȚIȚI. Țara arde și guvernul dă afară oameni. ÎN PLINĂ PANDEMIE DE CORONAVIRUS Guvernul progresist lasă pe drumuri 2000 de oameni de la ANAF. Unde o să se mai angajeze cei 2000 de oameni în Vremea Holerei?

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Soroșiștii de la USR resping orice variantă cu Orban premier. Aviz tuturor tovarășilor de drum slugarnici de tip Orban care s-au făcut preș în fața Progresismului Internaționalist Neomarxist: tovarășii de drum sunt întotdeauna înlăturați și executați.

Ce fac pramatiile USR-isto-Soroșiste la Bruxelles crezând că nu-i vede nimeni din țară...Europarlamentarii USR-PLUS, împotriva intereselor României: Ei au votat pentru iniţiativa maghiară Minority SafePack. Gunoaiele de la PSD și PNL "s-au abținut"

Avangarde: Victor Ponta a fost votat de aproape 69% dintre alegătorii cu vârsta de peste 61 de ani.

Nemernicul care a făcut-o pe Fecioara Maria "mamă surogat", un bulă ateu pe nume Bulai, a fost pus de neomarxiștii de la USR, președintele comisiei de cultură a Parlamentului. Acest Bulă s-a legat acuma de Emisiunea de Revelion a TVR

SUA. Cenzura stalinistă executată de companiile progresiste BigTech continuă: Twitter interzice încă un oficial al lui Trump la o săptămână după ce cenzura Big-Tech a început violent

Un securistoid soroșișt pe nume RAEȚCHI cere SRI să-i urmărească pe antivaccinisti. Pe baza cărei legi să-i urmărească SRI-ul pe antivacciniști măi Bulă Securistoidă? Tu ai citit Constituția stalinistule? E dreptul oricui să creadă ce vrea...

SUA. Tucker Carlson despre cenzura progresistă: „Niciodată în istoria americană nu a existat o cenzură de presă pe această scară”

Unde se ascund SOROȘIȘTII? Acum morții nu mai contează Gunoaielor? Numai când trebuia să vă cățărați voi la putere pe CADAVRE, "contau morții", MIȘEILOR? Nu vă e rușine obrazului?

Nesimțire de soroșist. În plină iarnă Ciprian Ciuciu trimite elevii să învețe în containere

COMENTARIU Adrian Onciu: Cum scăpăm de dușmanii poporului Bittman, Puiu, Mihăescu și Bucur

MAI RĂU CA PE VREMEA ANEI PAUKER. Cotidianul.ro : Progresism Mafiot și Caracatița Big Tech a Cenzurii Progresiste.

Şoşoacă, în mijlocul minerilor: „Cei de la putere sunt asasini economici”

Florin Cîțu l-a luat consilier personal pe șeful ONG-ului Agent Green, George Păun, un veșnic abonat la banii lui Soros. Păun e cel care l-a călcat cu Jeepul pe un proprietar de păduri, chiar pe proprietatea omului

USR-iștii neomarxiști cu poza Anei Pauker pe piept, "se jură că nu fură", și că poza ar fi falsă..dar "i-am prins cu poza-n gură"...

Progresistul Soroșist Barna, își asumă măsurile mizerabile ale Guvernului neomarxiști. Barnă: USR PLUS e asumat și solidar în coaliție, actuala guvernare va trece România prin această criză

GRECIA. Grecii fac autopsia unei femei decedate după vaccinarea cu AstraZeneca

Craniul dinozaurului numit „cel care provoacă frica”, găsit în Patagonia

Oamenii de știință creează celule sintetice simple care cresc și se împart normal

Covid-19: ATP și WTA îi presează pe jucătorii ezitanți să se vaccineze. Djokovic, Sabalenka, Svitolina, Rublev și mulți alți jucători de top, nu vor să se vaccineze

Studiu îngrijorător în Marea Britanie - Aproape o treime din pacienții COVID spitalizați au fost internați din nou

Tulpina britanică sufocă România! MedLife anunță noi cazuri: 'Acest indicator ar trebui să fie un semnal de alarmă'

NEBUNIA PROGRESISTĂ OPRITĂ ÎN ARKANSAS. Tratamentul transgender al tinerilor interzis de Arkansas, în ciuda protestelor ONG-urilor lui SOROS

GROAZNIC. Covid: Brazilia are mai mult de 4.200 de decese în 24 de ore pentru prima dată

NOUA ZEELANDĂ. BOGĂTAȘII FUG ACOLO DE COVID. Chiar și „grajdurile” sunt prea scumpe pe piața imobiliară din Noua Zeelandă

HĂRȚI ANTICE. O placa din epoca bronzului găsită în Franța este cea mai veche hartă 3D din Europa

ERA TREABA LOR? Portarii din New York au fost concediați pentru că nu au intervenit într-un atac stradal

CRIZA DIN IORDANIA: Arabia Saudită neagă că ar fi avut vreun rol în lovitura de stat eșuată din Iordania

Covid-19 crește riscul de depresie și demență, sugerează un studiu

Arheologii au descoperit un vechi oraș faraonic din Egipt

Elicopterul Mars al NASA va face duminică prima încercare de zbor

O descoperire care „schimbă literalmente manualul de biologie”

Sângele păsărilor funcționează ca sistem de încălzire iarna

Votanții lui DanDiaconescu, dezamăgiți de asocierea cu Ponta: "Nea Dane, erai ciocoi sub acoperire..."

Invazia cucului rus creează probleme pentru păsările din Alaska, descoperă studiul

TOPUL celor CINCI județe unde coronavirusul face RAVAGII: au 40% din cazurile din toată țara

De ce mor atât de mulți copii de Covid-19 în Brazilia?

Noi dovezi sugerează divizarea sexuală a muncii pe măsură ce agricultura a apărut în Europa

Manoilescu - "Legitimarea Protecției Vamale" "În momentul în care renunțăm la producția unei noi mărfi în țară trebuie să găsim numaidecât pe scara productivității muncii naționale o altă marfă cu o productivitate a muncii mai mare decât ea"

Mihail Manoilescu - "Dacă și în ce condiții este MAI AVANTAJOS SĂ PRODUCI MAI SCUMP o marfă ÎN ȚARĂ decât să o CUMPERI din STRĂINĂTATE". Ce este mai avantajos? Se-ntreabă Manoilescu pe un exemplu devenit celebru: Să producem cărbune sau să-l importăm?

Mihail Manoilescu - Prefață - Forțele Naționale Productive - Teoria Protecționismului și a schimbului internațional

BEJ Olt: Victor Ponta a câștigat cu 59,99%, Klaus Iohannis a obținut 18,94%

Cristina, adolescenta cu sâni imenşi. S-a filmat şi a pus filmuleţul pe net. "Sânii mei sunt naturali.." VIDEO

Cum MINTE Dacian Cioloș, omul lui Soros și al Bilderbergilor de la Organizația "Friends of Europe" Dacian Cioloș: "Nimeni, niciodată, nu va mai putea guverna pe ascuns în România" Păi chiar asta faceți voi progresiștii internaționaliști.

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 92, afisate in 2 pagini.