23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Ce a făcut Cambridge Analitica a făcut și progresista Merkel, doar că Rețeaua Progresistă urlă doar într-o singură direcție. Două partide germane importante, unul din ei fiind Partidul lui Merkel, au cumpărat date ale alegătorilor de la Deutsche Post

Două mari partide politice germane au confirmat duminică că au obținut date despre alegători de la Deutsche Post, fostul gigant poștal deținut de stat, în perioada premergătoare alegerilor din 2017, informează dpa.

Uniunea Creștin Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel și Partidul Liber-Democrat de opoziție (FDP) au fost singurii care au confirmat o relatare din ziarul Bild am Sonntag potrivit căreia datele au fost obținute pentru a face publicitate destinată unor grupuri specifice de alegători.

Solicitat să comenteze informația, un purtător de cuvânt al Deutsche Bank a confirmat că filiala sa Deutsche Post Direkt salvează și procesează "date personale în strictă conformitate cu legile federale de protecție a datelor''.

Purtătorul de cuvânt a spus că datele comunicate partidelor politice nu aparțineau unor alegători individuali, ci conțineau indicii despre gen și educație, obiceiuri de consum și alte informații demografice.

Partidul Social Democrat (SPD) - partenerul de coaliție de centru-stânga a lui Merkel - precum și Partidul Verzilor ecologist, partidul de extremă-stânga Die Linke și partidul populist de extremă-dreapta 'Alternativa pentru Germania' (AfD) au declarat toate că nu au colaborat cu Deutsche Post pentru a ținti alegătorii.

Dezvăluirile apar în mijlocul unei dezbateri internaționale despre modul în care campaniile politice utilizează datele alegătorilor, după ce a ieșit la iveală că date aparținând unui număr de 50 de milioane de utilizatori Facebook ar fi putut fi colectate fără consimțământul lor înainte de alegerile prezidențiale din 2016 din Statele Unite.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
 


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VIDEO Doi părinţi încearcă să-l facă pe bebeluşul lor să spună „mama”. Dar au o surpriză din partea căţelului...

Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranţa şi credinţa ne fac mai puternici...

Meciul din Primeira Liga, disputat sâmbătă de Benfica la Belenenses a fost abandonat pe fondul unor scene extraordinare

DE NEACCEPTAT. BANII ROMÂNIEI PENTRU AGRICULTURĂ DAȚI DE UE LA REFUGIAȚI. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, confirmă că banii europeni pentru agricultură s-au dus şi se vor duce la MIGRANȚI. IRIMESCU: "Sute de milioane de euro s-au dat la Refugiaţi"

_ Doliu în Formula 1. Sir Frank Williams a murit la vârsta de 79 de ani

_ Bolojan, despre viitorul PNL: E clar că nu este o situaţie bună în momentul de faţă pentru noi

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Ştefan Miu, la 19 ani cel mai tînăr delegat la Marea Unire, a făcut opt ani de închisoare sub comunişti

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Hanuca. Lumina şi utopia libertăţii

_ La biserică, doar cu dovadă că nu ai COVID. Ţara care a introdus noi restricţii pentru credincioşi

_ Emma Răducanu a fost cerută în căsătorie la Londra

_ Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranţa şi credinţa ne fac mai puternici

Tulpina Omicron lovește și fotbalul. 17 cazuri de posibilă infectare la echipa portugheză Belenenses

_ Tulpina Omicron se răspândeşte. Cazuri noi de infectare, descoperite în Danemarca şi Australia. Oamenii de ştiinţă caută soluţii

_ Un clip cu un corb deştept a strâns aproape 6 milioane de vizualizări pe Instagram VIDEO

_ UE şi NATO anunţă că îşi vor consolida cooperarea în faţa unor ameninţări de tip hibrid. Anunţul Ursulei von der Leyen şi Stoltenberg

_ Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranţa şi credinţa ne fac mai puternici

_ Bolojan, despre viitorul PNL: E clar că nu este o situaţie bună în momentul de faţă pentru noi

_ VIDEO O patiserie din Bucureşti este închisă, după ce un şobolan a fost filmat printre rafturi

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Hanuca. Lumina şi utopia libertăţii

Doliu în lumea modei. A murit, la 41 de ani, Virgil Abloh, designerul Louis Vuitton

_ VIDEO O patiserie din Bucureşti este închisă, după ce un şobolan a fost filmat printre rafturi

_ Gabriela Baltag, candidat pentru şefia CSM: „Este exclus ca SRI să fie vreodată organ de cercetare penală în România. Noi n-am învăţat nimic din istorie, dar eu am văzut în dosare ce a făcut Securitatea lui Ceauşescu”

_ România învinge Luxemburg în preliminariile FIBA EuroBasket 2025

_ Vaccinare COVID-19 în România: Aproape 47.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Jeff Bezos a plătit 78 de milioane de dolari pe cea mai recentă proprietate. Se află în Hawaii și ascunde un secret

_ Vaccinare COVID-19 în România: Aproape 47.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

_ Fostul şef al Comitetului Olimpic Brazilian, Carlos Nuzman, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru corupţie la Rio 2016

_ Judoka Vlăduţ Simionescu încheie anul cu o medalie de argint la Abu Dhabi Grand Slam 2021

_ Tulpina Omicron loveşte şi fotbalul. 17 cazuri de posibilă infectare la echipa portugheză Belenenses

_ Ţinteşte Ilie Bolojan Preşedinţia României? Răspunsul politicianului din Oradea

_ Un clip cu un corb deştept a strâns aproape 6 milioane de vizualizări pe Instagram VIDEO

_ România învinge Luxemburg în preliminariile FIBA EuroBasket 2025

_ VIDEO Doi părinţi încearcă să-l facă pe bebeluşul lor să spună „mama”. Dar au o surpriză din partea căţelului

Liga 1. FCSB a învins-o pe Craiova și în Bănie. Serie excelentă a bucureștenilor

Comercianții trebuie să-și conecteze casele de marcat la sistemul ANAF. Instituția a anunțat că termenul nu va fi prelungit

_ Tulpina Omicron se răspândeşte. Cazuri noi de infectare, descoperite în Danemarca şi Australia. Oamenii de ştiinţă caută soluţii

_ China a trimis zeci de avioane militare în spaţiul aerian al Taiwanului, în contextul tensiunilor

_ UE şi NATO anunţă că îşi vor consolida cooperarea în faţa unor ameninţări de tip hibrid. Anunţul Ursulei von der Leyen şi Stoltenberg

_ Sfinxul şi Babele sunt în judeţul Dâmboviţa. Prahova a pierdut în primă instanţă procesul ce vizează cele două monumete naturale

_ Judoka Vlăduţ Simionescu încheie anul cu o medalie de argint la Abu Dhabi Grand Slam 2021

Cristiano Ronaldo a dezvăluit secretul corpului său perfect sculptat: "30 de minute de soare pe zi"

HOROSCOP 29 noiembrie 2021. Aceste zodii încearcă limite la început de săptămână. Trec peste orice obstacol cu ușurință

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Alexandru Vaida Voevod - bătrînețea amară sub comuniști a unui făuritor al Unirii: "bunicul abia avea bani să-și cumpere țigările și cîte un ziar"

Președintele ceh, testat pozitiv la Covid, a numit un nou premier dintr-o cutie de plexiglas

_ Sfinxul şi Babele sunt în judeţul Dâmboviţa. Prahova a pierdut în primă instanţă procesul ce vizează cele două monumete naturale

_ VIDEO Doi părinţi încearcă să-l facă pe bebeluşul lor să spună „mama”. Dar au o surpriză din partea căţelului

_ Ţinteşte Ilie Bolojan Preşedinţia României? Răspunsul politicianului din Oradea

Criză de Crăciun în Marea Britanie, unde 54% dintre adulți beau săptămânal

Healthcare Trends VIDEO. Despre infecții urinare, pietre la rinichi și prostată. Sfaturi de prevenție și tratament

Vrei să slăbești? Iată un tabel cu km/min de alergare pentru a pierde kilograme

Consiliul Fiscal apreciază că rectificarea bugetară propusă de noul guvern este ciudată

Marea Britanie convoacă o întâlnire de urgență a G7 pentru a discuta Omicron

Specialist, despre evoluția Omicron: A fi foarte optimist acum este destul de iresponsabil

29 Noiembrie. Ziua infanteriei marine române, o istorie despre curaj și sacrificiu

Gianluigi Donnarumma desemnat cel mai bun portar al lumii în 2021 în versiunea IFFHS

STRĂINILOR NU LE PLAC PRODUSELE ROMÂNEȘTI. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse românești la raft

După Israel, o altă țară interzice accesul străinilor, pentru a limita răspândirea Omicron

Ion Cristoiu: Un Guvern de căcăcioși

OMS s-a pronunțat: cine amenință mai tare, dintre Delta și Omicron

Bursele asiatice au intrat la apă, după apariția variantei Omicron pe piață


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 297, afisate in 5 pagini.