12:21
Comentarii Adauga Comentariu

_ În contextul tensiunilor de la granița Ucrainei, AUR îşi pregăteşte strategia pentru prezidenţiale cu personaje controversate, apropiate Rusiei

În contextul tensiunilor de la granița Ucrainei, AUR îşi pregăteşte strategia pentru prezidenţiale cu personaje controversate, apropiate Rusiei

Parteneriatul AUR – Călin Georgescu, persoană promovată mai ales de propaganda de stat rusă, se sudează exact în momentul în care la câteva sute de kilometri de România Moscova masează trupe pentru o posibilă invadare a Ucrainei, iar în plan intern românii sărbătoresc 163 de ani de la Unirea Principatelor. În echipa AUR va intra şi omul de afaceri Adrian Thiess, cel care l-a adus la Bucureşti pe ultimul lider al Uniunii Sovietice, anunță adevarul.ro.

George Simion, aflat în turneu de promovare electorală în toată ţara, l-a luat pentru a-i fi alături în acţiunile sale şi pe Călin Georgescu, prezentat mereu ca soluţia AUR pentru funcţia de premier. De exemplu, sâmbătă, în localitatea Bosanci din Suceava, primarul liberal i-a întâmpinat pe cei doi cu pâine şi sare, apoi a semnat listele AUR pentru demiterea lui Klaus Iohannis. Georgescu este unul dintre preferaţii propagandei de stat ruse, fiind menţionat constant de Sputnik, mereu într-un ton pozitiv.

Într-un articol de anul trecut, Sputnik îl asemăna pe Georgescu cu Aleksandr Dughin, unul dintre ideologii regimului de la Moscova. „Discursul şi ideile sale sunt fascinante – personal, îl asemăn cu rusul Aleksandr Dughin ca moralitate, benevolenţă, căutare şi originalitate”.

Georgescu este printre cei care promovează faptul că pentru situaţia din Ucraina sunt vinovaţi americanii şi NATO, pentru că au fost urmărite doar „interesele industriei de război americane”. „ Situaţia din Ucraina este în mod clar manipulată, în interesul de a declanşa un conflict care să ajute financiar complexul militar al Statelor Unite, industria militară a SUA”, susţinea Gerogescu, citat de Sputnik.

Pe americani, Georgescu îi consideră vinovaţi, iar despre România afirmă că şansa ei este „înţelepciunea rusească”, adică evitarea oricărui conflict cu Rusia, care ar fi îndreptăţită „să-şi apere compatrioţii” din Ucraina, potrivit relatărilor Sputnik. Apariţia braţ la braţ a lui Georgescu şi Simion are loc exact în contextul tensionat de la graniţa Ucrainei cu Rusia, iar aceasta se bate cap în cap şi cu unele poziţii anti-Moscova ale copreşedintelui AUR.

Alături de AUR vine şi Adrian Thiess, om de afaceri care a mai consiliat şi alţi politicieni în ultimele decenii. A fost responsabil de campania pentru primărie a lui Sorin Oprescu, în 2008, dar a lucrat şi cu Ion Iliescu, Dan Diaconescu sau cu Principele Radu Duda. În 2010, pentru lansarea unui ziar, Thiess l-a adus la Bucureşti pe ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov. La acea vreme a circulat informaţia că în spatele vizitei lui Gorbaciov a stat magnatul rus Alexander Lebedev, omul care deţine în Marea Britanie „The Independent” şi „Evening Standard”, dar Thiess a negat acest lucru.

Thiess a confirmat pentru „Adevărul” că există o înţelegere cu George Simion, dar nu a vrut să dea detalii, până când nu se face un anunţ oficial, acuzând că au început atacurile la el şi Simion. „Deocamdată nu e o chestie de interes public (n.r. - rolul său pentru strategia AUR). (...) A apărut informaţia la o televiziune, George Simion a confirmat. Apoi, pe un site obscur, a apărut o ştire neasumată, despre faptul că ar fi unele probleme (n.r. - în privinţa colaborării AUR cu Thiess). Când va fi momentul unui anunţ public, el va fi făcut”, a precizat Thiess, menţionând însă că va pregăti strategia AUR pentru prezidenţiale după ce va exista un candidat. „Suntem în 2022 acum. Eu mă ocup de strategia şi pregătirea unui candidat la prezidenţiale pentru 2024. Deocamdată, acel candidat trebuie validat”, a completat Thiess.

Având în vedere intensa promovare a lui Călin Georgescu de către AUR încă de la intrarea în Parlament, acesta are şanse mari să fie susţinut pentru o eventuală candidatură la preşedinţia României. George Simion şi Claudiu Târziu nu au răspuns solicitărilor ziarului „Adevărul”, pentru clarificarea colaborării atât cu Georgescu, cât şi cu omul de Afaceri, Adrian Thiess.

Alianţa pentru Unirea Românilor a avut de la început opinii tranşante pe teme precum vaccinarea şi Certificatul verde. După ce o perioadă mai mulţi aleşi au refuzat să poarte mască de protecţie şi au sprijinit protestele din Bucureşti împotriva restricţiilor, aleşii Alianţei au trecut la următorul pas. Mai precis, liderii AUR au îndemnat oamenii să protesteze în faţa Parlamentului, pe 21 decembrie, pentru a nu fi discutată situaţia introducerii Certificatului verde la locul de muncă, deşi în legislativ actul normativ era blocat. Protestul a escaladat, iar manifestaţii au intrat cu forţa în clădirea Parlamentului şi au încercat să pătrundă şi în clădire, dar au fost opriţi de forţele de ordine.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ NHS elimină cuvântul „femei” din paginile de sfaturi privind cancerul ovarian și uterin

_ Kylie Minogue își adaugă o expoziție cu picioare într-o rochie neagră plină de culoare în timpul evenimentului de la Cannes

_ Prințul Charles și Camilla participă la o ceremonie de întâmpinare la focar în ultima etapă a vizitei în Canada

_ Kate Middleton uimește în timp ce se alătură Prințului William la premiera Top Gun: Maverick

_ The Morning Show: Kylie Gillies este mortificată de striptease-ul Magic Mike

_ Nicola Coughlan ne împărtășește un instantaneu de la audiția ei la Derry Girls

_ Ce s-a întâmplat când o fată din clasa muncitoare a mers la Balul Reginei Charlotte?

_ Anne Hathaway se numără printre vedetele care sosesc pentru proiecția Armageddon Time la Festivalul de Film de la Cannes

_ Devon Windsor își prezintă fizicul impecabil în bikini sexy din linia ei de costume de baie

_ Seful lui Everton, Frank Lampard, ii lauda pe fani pentru ca i-au ajutat sa-si "traga" partea pentru a supravietui in Premier League

_ Starul australian de tenis dezvăluie cum s-a întors după ce s-a sinucis în Duminica Paștelui

_ Prințul Charles și Camilla participă la o ceremonie de întâmpinare la focar în ultima etapă a vizitei în Canada

_ Legendele Everton sărbătoresc supraviețuirea Toffees în Premier League în timp ce îl salută pe șeful Frank Lampard

_ Sophie Turner, însărcinată, are specificații sportive și împletituri pentru prânzul în LA cu soțul Joe Jonas

_ NRL 2022: Phoebe Burgess eșuată în „cringe” influencer Instagram

_ Jason Momoa se alătură comediei de acțiune Universal Pictures Shots! împuşcături! împuşcături! atât ca vedetă, cât și ca producător

_ Tom Cruise și „fostul flacără” Hayley Attwell „se apropie” după despărțirea lor anul trecut

_ Ciara pune fata ei corp bikini și centru de la Sports Illustrated Swimsuit Issue petrecere de lansare

_ Kylie Minogue își adaugă o expoziție cu picioare într-o rochie neagră de bandaj în timpul evenimentului de la Cannes

_ AFL 2022: Rebecca și Chris Judd ratează acasă de 2,78 milioane USD din Gold Coast

_ MARK CLATTENBURG: Cotul lui Ashley Barnes pe Tyrone Mings arăta rău

_ Însoțitoarea de zbor corporativă SpaceX spune că a fost plătită cu 250.000 de dolari pentru a soluționa reclamația cu Elon Musk

_ Bărbatul cu cuțit care l-a atacat pe Dave Chappelle acuzat de tentativă de omor pentru că l-a �njunghiat pe coleg de cameră

_ Fanii îl apără pe Patrick Vieira după ce managerul Crystal Palace îl lovește pe fanul Everton la pământ

_ Rebecca și Chris Judd ratează cu puțin timp să cumpere o casă de vacanță pe plajă, în Burleigh Heads, în valoare de 2,78 milioane USD

_ Nicole Kidman pare pregătită să lucreze într-o cămașă cu nasturi și blugi când sosește pe platoul de filmare al expatsilor

_ Devon Windsor își prezintă fizicul impecabil în bikini sexy din linia ei de costume de baie

_ Lisa Hochstein a fost fotografiată pentru PRIMA Oara de când urâtul s-a despărțit de „zeul sânii” ei Lenny

_ Cum să scapi de muște: această capcană de unică folosință pentru muște Bunnings Warehouse va alunga definitiv insectele

_ The Morning Show: Kylie Gillies este mortificată de striptease-ul Magic Mike

_ Anne Hathaway se numără printre vedetele care sosesc pentru proiecția Armageddon Time la Festivalul de Film de la Cannes

_ Secretarul de Interne al lui Biden, complet nevăzut c�nd s-a confruntat cu o notă de la departamentul ei care cere �nchiderea noilor leasinguri petroliere (VIDEO)

_ LYNNE FRANKS spune că designerii profită de TRASHION (cea mai urâtă tendință dintre toate!)

_ Alessandra Ambrosio se strecoară pe o bandă cu pene și o fustă decupată ciudată în timpul Festivalului de Film de la Cannes

_ Alegeri 2022: Osher Günsberg îi îndeamnă pe australieni să „voteze ca un părinte”

_ ADRIAN THRILLS: Harry Styles, vedeta solo, arată că încă mai are factorul X

_ Molly-Mae Hague dezvăluie de ce a lipsit pe rețelele de socializare

_ Kate Middleton uimește în timp ce se alătură Prințului William la premiera Top Gun: Maverick

_ Anne Hathaway se numără printre vedetele care sosesc pentru proiecția Armageddon Time la Festivalul de Film de la Cannes

_ Patrick Vieira pare să dea cu piciorul unui fan Everton după înfrângerea cu 3-2 pe Goodison Park

_ Anne Hathaway și Julia Roberts merg pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes îmbrăcate în bijuterii uluitoare

_ Faye Winter din Love Island arată plină de farmec în rochie mini albă la ieșirea cu Teddy Soares

_ DAN WOOTTON: Vizionarea procesului lui Wagatha Christie m-a convins că Vardy a făcut cea mai mare greșeală din viața ei

_ Rory McIlroy trage 65 pentru a conduce în casa clubului din US P în timp ce pune capăt jocului din prima rundă

_ Patrick Vieira pare să dea cu piciorul unui fan Everton după înfrângerea cu 3-2 pe Goodison Park

_ Însoțitoarea de zbor corporativă SpaceX spune că a fost plătită cu 250.000 de dolari pentru a soluționa reclamația cu Elon Musk

_ Marii cricket australieni îi oferă lui Andrew Symonds un omagiu emoționant la evenimentul pentru Shane Warne

_ Kaley Cuoco îl sărută pe iubitul Tom Pelphrey în timp ce se bucură de o zi la piscină în fotografiile Instagram recent distribuite

_ Eva Longoria și Hofit Golan arată fermecător la Global Gift Gala photocall de la Cannes

_ Saoirse Ronan își prezintă stilul emotionant într-o rochie neagră unică din PVC la Cannes

_ Patrick Vieira pare să dea cu piciorul unui fan Everton după înfrângerea cu 3-2 pe Goodison Park

Vorbind despre consimțământul și așteptările sexuale poate îmbunătăți relațiile și bunăstarea

_ Rangers nu ar fi trebuit să fie în finala Europa League, dar să aștepți să te apropii din nou ar putea fi chinuitor

_ Video - Sorin Ovidiu Vântu are soluția pentru ieșirea din criză: concedierea a 400.000 - 500. 000 de oameni din miliție, din SRI. Nu fac nimic pentru țară

_ Jennifer Hawkins împărtășește fotografii intime de familie din călătoria Fiji

_ Însărcinată, Chloe Madeley își prezintă umflăturile și bicepșii în creștere în sutien sport și jambiere negre

_ Billetul rar de 100 de lire sterline din 1927 se vinde la licitație cu 140.000 de lire sterline

_ Președintele FIA, Mohammed ben Sulayem, dezvăluie că ar putea sprijini planul pentru șase curse de sprint pentru sezonul viitor

_ Man Utd: Omiterea lui Cristiano Ronaldo de pe lista scurtă a POTY din Premier League „de râs”, spune Ferdinand

_ Calvin Bassey, Allan McGregor și Joe Aribo strălucesc pentru Rangers, în ciuda faptului că au pierdut finala Europa League


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 148, afisate in 3 pagini.



ieri 21:28 _ TREBUIE CITIT
ieri 01:02<