23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Opinie Clarice Dinu, Gândul: Doamna Kovesi a aruncat în aer DNA

Cu alte cuvinte, Laura Codruța Kovesi recunoaște oficial că a dat chix, în cel mai răsunător dosar de corupție, detonat, așa cum domnia sa s-a exprimat, în 2014 și, ulterior, în 2016, întâmplător sau nu, în preajma campaniilor pentru prezidențiale și parlamentare. 

Eșecul răsunător al DNA vine într-un context extrem de complicat, în care, cel puțin din punct de vedere al discursului politic, activitatea Direcției este pusă sub semnul întrebării, instituția fiind acuzată că, sub coordonarea Laurei Codruța Kovesi a devenit o armă în lupta politică. Muniția a fost oferită acum pe tavă. 

Deocamdată, șefa DNA, atât de vocală și de hotărâtă de a le da rapid peste nas inculpaților, nu a oferit o explicație pentru ce s-a întâmplat. Or, situația este extrem de gravă și cu siguranță tentația de a arunca vina pe procurorul de caz, Mihaiela Iorga, în conflict deschis cu Kovesi, este foarte mare. Însă, în acest dosar responsabilitatea nu-i revine doar acesteia, ci întregii instituții, în frunte cu șefa sa, care avea toate pârghiile legale pentru a sesiza ce se întâmplă. 

Cert este că acum nu vom ști, printr-o decizie a instanței, dacă cei acuzați sunt vinovați sau nu. Cum deocamdată nu știm nici cum de s-a ajuns în situația ca faptele să se prescrie sau cum a fost nevoie de atâția ani să se ajungă la concluzia că faptele nu există, cum e cazul lui Daniel Funeriu și Șerban Mihăilescu. (toate detaliile aici)

Cu siguranță știm că un megadosar, în care ni s-a prezentat o mafie transpartinică și în care prejudiciul era uriaș, a zăcut în instituția coordonată de Laura Codruța Kovesi până când, legal, nu s-a mai putut face nimic. 

Lupta anticorupție a primit de această dată o lovitură devastatoare chiar din partea celor care sunt chemați să o ducă. 

Din păcate, o propoziție rostită de Kovesi într-un interviu acum câțiva ani capătă o nouă valență. "Ancheta Microsoft este una românească, facută de DNA", spunea ea în 2014. Acum, în 2018, constatăm doar că a fost făcută praf de DNA. 

O astfel de bombă ar fi avut o consecință imediată în mod normal. Dar Laura Codruța Kovesi ne-a anunțat, chiar săptămâna aceasta, că nu demisionează. Însă de această dată, o gașcă de lăudători nu va fi suficientă pentru a o salva. Mai ales când tu, cu mâna ta, ai scos cuiul grenadei. 


sursa:Mediafax.ro


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SMOKING GUN: În ciuda încercărilor de a proteja bogații și puternicii din SUA și oficialii guvernamentali – Mutațiile concepute și acoperirea în sine confirmă originile COVID-19

Sfârșitul este aproape: Joe Biden nu mai are sens - nu mai poate citi TelePrompter (VIDEO)

Fake News Media susține că o creștere de 5 ori a numărului de sportivi sănătoși de talie mondială care se prăbușesc brusc ținându-și pieptul este doar o „coincidență” și nu e nimic de care să ne fie frică și să „intrăm în panică”

Ca să vă dați seama cât de Criminali au putut fi Guvernații noștri care nu au făcut nimic la 20 la mie. Ședință URGENTĂ în Germania la o infectare de 4.25 la mie: Vor fi înăsprite restricţiile, numărul de infectări a bătut orice record

Președintele Donald Trump o susține pe senatorul statului AZ Wendy Rogers pentru realegere „Pentru că LUPTĂ”

Elevii spălați pe creier de la ASU lansează „Lista de cereri;” un plan de adunare cerând ca Kyle Rittenhouse să fie expulzat de la școală, deși tânărul a fost achitat de justiția americană

Departamentul de Justiție corupt blochează cererea lui Steve Bannon de transparență și de desigilare a documentelor – Regimul speriat de oameni și adevăr

CEO-ul Twitter, Jack Dorsey, renunță – Dorsey e co-fondator al Twitter și e omul din spatele cenzurii conținutului conservator. El e individul care l-a cenzurat pe Donald trump

Judecătorul numit de Trump blochează mandatul lui Biden privind vaccinurile pentru lucrătorii din domeniul sănătății din 10 state

SMOKING GUN: În ciuda încercărilor de a proteja bogații și puternicii din SUA și oficialii guvernamentali – Mutațiile concepute și acoperirea în sine confirmă originile COVID-19

_ China’s Evergrande Shares Fall After Chairman Sells a Significant Stake – Now Another Developer in China, Fantasia, Files for Liquidation

La cinci minute după ce le-a spus americanilor să poarte măști în interior, Biden își încalcă propriul mandat de măști (VIDEO)

_ Primarul din San Francisco London Breed a fost prins la petrecere, dans și amestecare fără mască, în timp ce restul orașului a fost forțat să-i urmeze mandatul măștii de interior

CHIAR ÎN: Regimul Biden le spune în liniște agențiilor federale să suspende aplicarea mandatului de vaccinare pentru lucrătorii federali până după vacanță, în timp ce face presiuni publice ca „lumea” să facă vaccinul experimental

CDC Funded Study Shows No Significant Difference in COVID-19 Transmission Between Vaccinated and Unvaccinated

_ Biden ajută China „tigrul de hârtie” în aproape toate acțiunile pe care le face, în timp ce China preia controlul aeroportului internațional din Uganda pentru că nu și-a plătit datoria față de China

_ Trei tineri din Thailanda mor săptăm�na aceasta după ce se pare că au primit vaccin �mpotriva COVID-19 (VIDEO)

_ �Tu ești bunul simț, grija, determinarea și decența poporului american.� � Steve Bannon �i �ndeamnă pe deplorabili să facă un pas �n camera de război

_ ZF: Valoarea cumulată a celor mai valoroase 100 de companii din România a crescut cu 49% într-un an marcat de pandemia COVID

Guvernatorul Conservator al Floridei, DeSantis, a declarat că Florida nu se va închide din cauza „isteriei determinate de media” despre varianta Omicron

_ Shade War: White House Video Feed Crops Kamala Harris Out of Biden Covid Variant Speech, Features Fauci Instead

_ The End Is Near: Joe Biden Stops Making Sense – Can No Longer Read TelePrompter (VIDEO)

_ Păi. Servitoarea de lapte Jill Biden dezvăluie decorațiuni de Crăciun de la Casa Albă, neplăcute și jenante

_ It Turns Out Fired FBI Director Jim Comey’s Daughter Is Not Only on the Team, She is One of Three Lead Prosecutors Against Jeffrey Epstein Confidante, Ghislaine Maxwell

„Trebuie să vaccinăm lumea” – Joe Biden împinge vaccinuri, injecții de rapel nesfârșite ca răspuns la varianta „Omicron” (VIDEO)

Ciocoii vechi și noi. Fără mască Jill Biden le citește o poveste despre familia Biden elevilor mascați de clasa a doua care vizitează Casa Albă (VIDEO)

_ Matthew McConaughey anunță că nu va candida pentru guvernatorul Texasului (VIDEO)

_ Democrații care fug de o navă care se scufundă: UN ALLT democrat al Camerei anunță planuri de a părăsi Congresul �n ultima lovitură pentru șansele majorității partidului �n 2022

_ Wow! Liderii austrieci, inclusiv cancelarul Schallenberg, văzut afară, sărbătorind la o petrecere masivă fără mască, după ce au pus țara în izolare istorică (VIDEO)

_ „Absolute Hubris”: Ted Cruz și Rand Paul îl explodează pe „înmulțumit” lui Fauci din cauza comentariilor „Eu reprezint știința”

_ ON FIRE! Dr. Naomi Wolf: “Dr. Fauci Should Be Scared of Investigations – There Clearly Is Misconduct Going On” (VIDEO)

_ Dacia deschide comenzile pentru modelul Jogger. Cât costă noul model şi când încep livrările

_ VIDEO Declarațiile lui Gigi Becali: 'Am avut de mai multe ori COVID. Mă tratez cu gargară cu țuică și apă. Decât să mă vaccinez, mai bine mor'

_ DISCUȚIE NEBUNĂ. Jen Psaki încearcă cu disperare să explice cum sunt xenofobe interdicțiile de călătorie ale lui Trump, dar nu sunt (VIDEO)

_ Clasamentul din Liga I după etapa a 17-a: CFR Cluj se menține pe locul întâi, iar FCSB pe locul doi

_ Flashback 2016: Fauci’s Cohort Peter Daszak Explains How Scientists Can Perfectly Create a Coronavirus in China Lab That Can Lead to Global Pandemic

_ Valeriu Gheorghiță, despre Omicron: Este una dintre cele mai interesante variante de Sars-Cov-2

_ Mesaje şi urări de Sfântul Andrei. Iată cele mai frumoase urări pentru cei dragi

_ Noului CEO al Twitter nu îi pasă și nici nu onorează drepturile și libertățile americane – spune „Rolul nostru nu este de a fi legat de primul amendament” … Actualizare: Tweet postat anti-alb rasist

_ Veste MARE de la Guvern pentru o anumită categorie de români! Se vor acorda sume de mii de EURO

_ Ce este brahiterapia și când este indicată?

_ Flashback 2016: Cohorta lui Fauci, Peter Daszak, explică modul în care oamenii de știință pot crea perfect un coronavirus în laboratorul din China care poate duce la o pandemie globală

_ Fake News Media Claims 5X Increase in Healthy World-Class Athletes Who Suddenly Collapse Holding Their Chest is Just a �Coincidence� and Nothing to �Panic� Over

_ DeSantis a spus că Florida nu se va �nchide din cauza �isteriei determinate de media� despre varianta Omicron

_ DeSantis a spus că Florida nu se va �nchide din cauza �isteriei determinate de media� despre varianta Omicron

_ Se dovedește că fiica directorului FBI, Jim Comey, concediat nu face doar parte din echipă, ci și unul dintre cei trei procurori principali împotriva lui Jeffrey Epstein Confidente, Ghislaine Maxwell

_ Democrații care fug de o navă care se scufundă: UN ALLT democrat al Camerei anunță planuri de a părăsi Congresul �n ultima lovitură pentru șansele majorității partidului �n 2022

_ BLM lansează „Black X-Mas”, cere oamenilor să cumpere doar de la companiile de culoare pentru a lupta împotriva „supremației albe”

_ WAYNE ROOT: Get Ready for President Hillary Clinton

_ Diana Șoșoacă, la Sfinx în căutarea 'piramidei energetice': 'Sunt nebună de curajoasă, bravo mie că fac ce fac!' / VIDEO

_ DeSantis a spus că Florida nu se va �nchide din cauza �isteriei determinate de media� despre varianta Omicron

_ Democrații fug de o navă care se scufundă: un alt democrat al Camerei anunță planurile de a părăsi Congresul în ultima lovitură pentru șansele majorității partidului în 2022

_ NOU: Curtea Supremă a SUA refuză să blocheze mandatul de vaccinare pentru lucrătorii din spitalele din Massachusetts

_ Arhiepiscopul Tomisului oficiază slujba religioasă la mănăstirea 'Peştera Sfântului Apostol Andrei'

_ „Sunt dispus să provoc șefii diverselor ziare sau chiar politicienii de extremă stângă, care au perpetuat adevărata mare minciună” – Președintele Trump provoacă mass-media și politicienii despre adevărata mare minciună

_ Gabriel Zetea, despre certificatul verde: Ministrul Alexandru Rafila îl gândeşte altfel, ca un parteneriat

_ PS Ambrozie, primul ierarh ortodox anchetat pentru ce a spus la predică, ajunge pe mâna procurorilor din București

_ Suntem cei mai fraieri! Așa a fost de Black Friday la români: 94% din produse au avut prețurile mai mari

_ Cine a fost Sfântul Andrei? Tradiţii şi obiceiuri pentru sărbătoarea din 30 noiembrie

HOROSCOP 30 noiembrie 2021. Probleme ignorate se întorc împotriva acestor zodii. Trebuie să ia deciziile de care se temeau


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1110, afisate in 19 pagini.