23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Propria Manipulare loveşte DNA-ul progresist al lui Kovesi drept între ochii.Părinții lui Bogdan Gigină fac plângere împotriva DNA:"DNA-ul tergiversează dosarul în care este investigat Oprea cu privite la moartea lui Gigină" Dosarul nu a ajuns în justitie

Nota Redacției

Când Parlamentul nu se grăbea cu ridicarea imunității lui Oprea, Kovesi ieşea la televizor şi spunea "o mamă îndurerată așteaptă dreptatea". Iată că acum din cauza lui Kovesi şi a DNA-ului aceeaşi mama îndurerată așteaptă dreptatea de mai bine de 2 ani şi 3 luni. Ca să vezi Ipocrizie.

Ce e drept Oprea a fost foarte tăcut în legătură cu dosarul "sufrageria lui Oprea din noaptea alegerilor", dosar investigat de Parlament, "sufragerie al lui Oprea" în care Kovesi a apărut în noaptea alegerilor, în mod cu totul bizar pentru funcția ei, alături de Oprea, Coldea, Maior, Dîncu, Andronic şi alți corifei ai "statutului de drept".

Ştirea

N.Red. Kovesi se jură că s-a lucrat "constant". Întrebarea e "cu ce viteză?" dacă au trecut 2 ani şi dosarul nu a ajuns în instanță? O altă întrebare simplă e? De câți ani e nevoie? De 10 ani? Sunt Dosare la DNA care cad brusc în uitare: EADS, Apa Nova etc...

Obiectul plângerii este contestație durată proces, primul termen fiind stabilit pentru 1 februarie.

"S-a lucrat în acest dosar, s-a lucrat constant. Noi investigăm și premisele s3au condițiile în care s-a produs și moartea victimei, practic avem și infracțiunea care vizează uciderea din culpă. S-au făcut mai multe expertize în dosar pentru că au fost necesare și anumite expertize tehnice pentru a stabili foarte clar circumstanțele în care s-a produs acest eveniment tragic. Dosarul este în curs de finalizare în acest moment", a declarat Laura Codruța Kovesi, în octombrie 2017.

N.Red. Kovesi dă vina pe Curtea Constituțională privind abuzul deci în alte cazuri similare "de abuz în serviciu" DNA-ul a fost foarte rapid...

"În cursul anului trecut a apărut o decizie a Curții Constituționale care se referă la modul în care este reglementată infracțiuea de abuz în serviciu în Codul Penal. (...) La momentul în care acuzațiile s-au formulat, ele aveau la bază un Regulament al circulației pe drumurile publice. Acesta este motivul pentru care un pic ancheta a trebuit să vizeze și aceste aspecte. Suntem în curs de finalizare, n-aș putea să estimez un termen în ceea ce privește soluția. Nu pot să spun nici ce soluție va fi, pentru că aceasta va fi decizia ddecisă de procurorul de caz. Cu siguranță, până la sfârșitul acestui an, dosarul va fi soluționat", a completat Kovesi, într-un interviu realizat de Inițiativa România în parteneriat cu revista Vice România, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate și Ambasada Canadei, în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania.

În această cauză procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea de abuz în serviciu și ucidere din culpă.

Conform DNA, la momentul producerii accidentului, Bogdan-Cosmin Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire al ministrului Gabriel Oprea.

"Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) și un echipaj format dintr-un ofițer și un agent de poliție aflați într-un autoturism de poliție rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuința sa situată în cartierul Cotroceni", susțin procurorii.

Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că "încălcând dispozițiile legale care reglementează însoțirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoțire cu echipaje de poliție rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliție rutieră (un agent și un ofițer de poliție rutieră), cât și dintr-o motocicletă a poliției rutiere".

Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoțit de echipaje ale poliției rutiere, numărul fiind "de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeași perioadă pentru însoțirea președintelui României și de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptățiți la însoțire permanentă conform prevederilor legale", explică DNA.

Procurorii fac cercetări de mai bine de doi ani. Dosarul zace la DNA şi nu a mai fost trimis în instanță. În mod normal şefii lui Kovesi (Ministru Justiției), ar trebui să verifice ce se-ntâmplă cu Dosarul şi dacă e vorba sau nu de o Tergiversare.


sursa:Mediafax.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Soroșistul Barna continuă să mintă de îngheață apele vara în cel mai pur stil bolșevic, Neobolșevicul cere din nou împotriva Constituției, Discriminarea Nevaccinaților

SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) confirmă că încărcăturile virale la persoanele Vaccinate cu Delta sunt foarte infecțioase, așa că a decis ca VACCINAȚII să fie obligați să poarte măști

Cum MINTE Dacian Cioloș, omul lui Soros și al Bilderbergilor de la Organizația "Friends of Europe" Dacian Cioloș: "Nimeni, niciodată, nu va mai putea guverna pe ascuns în România" Păi chiar asta faceți voi progresiștii internaționaliști.

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: În memoria unui cioban, ucis de urs din cauza propagandei soroșiste

SUA Newsweek: Războiul s-a schimbat: tulpina Delta este la fel de contagioasă în cazurile Vaccinaților, masca e o necesitate pentru Vaccinați, spune CDC. Guvernanții neomarxiști de la noi de tip Barna, spun pe dos, mințind la grei

Biden, despre "pandemia nevaccinaților". Ce măsuri pregătește americanilor care refuză imunizarea anti COVID?

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Cîțu a bifat deja schimbarea prim-vicepreședinților la partid: dacă ajunge președinte, Rareș Bogdan și Raluca Turcan sînt pe făraș

Denunț penal la DNA pe numele lui Florin Cîțu și al fostei consiliere pentru abuz în serviciu

Totul pentru fotbal. Ce sacrificii a făcut cea mai cunoscută jucătoare din România

Mirel Curea despre Neobolșevismul-Progresist propagat în Universități: Feriți-vă copiii de „sifilisul” pătruns în facultățile românești!

VIDEO Bursuc timid, filmat de o cameră de supraveghere în Parcul Național Cozia

Viața mea în fotbal. Invitată: Teo Meluță

Joia neagră a României în cupele europene. Craiova, eliminată de albanezi din Conference League

Cluburile de noapte din Anglia au început să ceară la intrare certificatul de vaccinare

Prefectul Capitalei: Incidența cazurilor de COVID s-a triplat în ultimele 3 săptămâni

UPDATE-6 - ALO ANTENA 3 ? UNDE SUNT BANII DONATI? SOMAM INCA ODATA ANTENA 3: IMPARTITI IMEDIAT TOTI BANI DIN CONT, IN MOD EGAL, VICTIMELOR: morti si raniti.

Iohannis, despre propunerile de modificare a regulilor de analiză a plagiatelor: "Am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic"

Simona Halep revine după accidentare. Care este primul turneu la care participă

Healthcare Trends LIVE, ora 13:00. Pandemia de coronavirus. Complicațiile post-COVID. Ce trebuie să știe pacienții

Problemele CFR. Ministrul Transporturilor vrea ca întârzierile trenurilor să nu fie mai mari de 40 de minute

Beijingul avertizează că nu va tolera provocările militare britanice în Marea Chinei de Sud

EXCLUSIV INTERVIURI Traficul de persoane, demistificat. Cum acționează traficanții și ce este metoda "Loverboy". Cum îi protejăm pe copii?

T. Paleologu la emisiunea InSecuritate, de pe Aleph News, despre speța Roșia Montana: "Cineva din minister, persoană însemnată, a făcut niște presiuni absolut abominabile"

Tesla a "învățat" limba română. Anunțul făcut de companie

Petrolier utilizat de compania unui miliardar israelian, atacat în Marea Arabiei

HOROSCOP 30 iulie 2021. Marte intră în Fecioară. Schimbări care le dau zodiilor viața peste cap

O carte pe zi: "Ultima vânătoare" de Jean-Christophe Grangé

Barca de 8+1 a terminat pe locul 6 finala. România rămâne cu 4 medalii la Jocurile Olimpice

Grad de ocupare de 100% în majoritatea hotelurilor de la mare în primele două săptămâni din august

Premieră la Brașov. La Grădina Zoologică vizitatorii primesc lecții despre animalele sălbatice

FOTO Fără lanternă pe munte. Doi tineri, recuperați noaptea de salvamontiști

INS: Rata șomajului a ajuns în iunie la 5,2%, în scădere comparativ cu luna precedentă

Statele Unite vor să limiteze imigrația prin reducerea sărăciei și combaterea corupției în țările de origine

Mișcare importantă pe piața criptomonedelor. Anunțul făcut de Germania

Kamala Harris va deveni primul vicepreședinte din istoria Statelor Unite care vizitează Vietnamul

Studenții din Iași revin la cursuri față în față. Anuțul dat de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza"

Grecia rămâne una dintre destinațiile favorite ale românilor, chiar dacă intră pe lista roșie

VIDEO Jocurile Olimpice. David Popovici și-a încheiat aventura olimpică. Românul a terminat pe locul 40 la general

Barna îl apără pe directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante: "Nu ajută pe nimeni o isterie falsă. Pentru mine subiectul este închis"

Coronavirus România LIVE UPDATE 30 iulie. Peste 150 de cazuri noi și un deces, în ultimele 24 de ore. Bilanț complet

Fostul cardinal american Theodore McCarrick, pus sub acuzare pentru pedofilie

Vaccin anti-COVID. Peste 200.000 de doze de ser ajung vineri în România

(P) Laptopurile ASUS ZenBook cu ecrane OLED pentru profesioniști

Gimnasta Simone Biles: "Sufer de twisties". Este sindromul pierderii orientării în spațiu

COMENTARIU Sorin Avram: Barna și Drulă, cu trenul, pe ruta București - Restul Țării

Petrom are un nou președinte. Cine îi va lua locul lui Rainer Seele

MAE: autoritățile omaneze au confirmat decesul unui cetățean român aflat la bordul "Mercer Street"

Cine este Ovidiu Vizante, șeful CFR Călători, pentru care face scut USR PLUS: admnistratorul unui operator de marfă austriac care a devenit brusc și susținut de politicieni șeful CFR Călători

Un nou tir cu gunoaie la granița României. 20.000 de kg de deșeuri descoperite la Giurgiu

Simona Halep spune că n-a făcut încă nunta cu Toni Iuruc

VIDEO Jocurile Olimpice. Vlăduț Simionescu, ultimul judoka român eliminat de la Tokyo 2020

Obrăznicia Sorosiștilor Barna și Drulă nu are limite. COMENTARIU Sorin Avram: Barna şi Drulă, cu trenul, pe ruta Bucureşti - Restul Ţării

Cel puțin un mort, în urma unui incendiu produs într-o uzină chimică militară din Rusia

Record de zboruri anulate de către companiile aeriene. Pasagerii pot obține compensații

NEWS ALERT Începe vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 cu serul Moderna

Ionuț Moșteanu, liderul grupului parlamentar USR PLUS: "Și domnul Cîțu este supus evaluării coaliției. Un premier care n-are susținere în Parlament nu mai are putere. Și Cîțu știe asta"

Radu Gyr a fost condamnat la MOARTE pentru o poezie. Unii vor să ne-ntoarcem din nou în acele vremi. Cum a fost condamnat la moarte Radu Gyr pentru poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" - VIDEO

Prognoza METEO în luna august. Temperaturi mai ridicate decât cele normale

Ion Cristoiu: Spectacolul vorbelor mari prin care oportuniștii din PNL își justifică rostogolirea în barca lui Florin Cîțu

Prognoză METEO specială pentru București. Urmează încă trei zile de caniculă în Capitală


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 691, afisate in 12 pagini.