13:13
Comentarii Adauga Comentariu

_ La protestul STB s-a ajuns la violențe: șoferii care renunță la grevă sunt amenințați și trecuți pe lista neagră/ FOTO

La protestul STB s-a ajuns la violențe: șoferii care renunță la grevă sunt amenințați și trecuți pe lista neagră/ FOTO

USR reclamă faptul că unii dintre şoferii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) care au vrut să iasă pe traseu, sâmbătă, în a treia a zi a protestului unora dintre salariaţii societăţii, au fost „hărţuiţi şi ameninţaţi” de către protestatari, iar unele mijloace de transport au fost vandalizate pentru a nu ieşi pe traseu. Oficialii USR anunţă că reprezentanţii formaţiunii care sunt membri ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti fac „toate demersurile necesare de tragere la răspundere a celor care ameninţă şi hărţuiesc şoferii şi provoacă acte de vandalism”.

Într-o postare pe Facebook, oficialii USR prezintă o fotografie în care se vede uşa spartă a unui mijloc de transport în comun şi două fotografii cu mesaje la adresa şoferilor STB care vor să iasă pe traseu şi în care aceştia sunt catalogaţi drept „trădători”.

Oficialii USR Bucureşti condamnă, în acest context, ceea ce numesc „actele de vandalism, hărţuire şi violenţă la adresa şoferilor STB care respectă hotărârile judecătoreşti, îşi respectă obligaţiile şi ies pe traseu în Bucureşti”.

Aceştia susţin că sâmbătă, pentru doua zi, un autobuz STB a fost „atacat” cu pietre, iar şoferii sunt „hărţuiţi şi ameninţaţi”.

„Instituţiile statului trebuie să-şi facă treaba şi să se asigure că şoferii care vor să iasă din autobaze o pot face în siguranţă. În plus, autorităţile trebuie să afle cine se află în spatele acestor atacuri şi ameninţări. Consilieri USR din Consiliul General se află în legătură cu şoferi STB care nu sunt de acord cu acţiunea ilegală a sindicatului şi fac toate demersurile necesare de tragere la răspundere a celor care ameninţă şi hărţuiesc şoferii şi provoacă acte de vandalism”, transmite formaţiunea politică.

Reprezentanţii Uniunii sunt de părere că greva care a paralizat capitala în ultimele zile este consecinţa unui conflict între PSD şi PNL.

„Dacă cineva mai are dubii despre ceea ce se întâmplă, este foarte simplu, bătaia dintre PSD şi PNL din Guvern s-a mutat la nivel de companii municipale: printr-o oprire ilegală a lucrului la comanda unui consilier general al PSD se cere o demisie a unui director PNL. Asta în timp ce suferă nu doar bucureştenii, dar şi şoferii care îşi fac datoria”, mai scrie USR.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ DANNY MURPHY: Scenele din afara finalei Ligii Campionilor m-au bucurat că fiul meu nu a putut participa

_ EVALUAREA JUCĂTORILOR: Thibaut Courtois a produs un masterclass de portar pentru Real Madrid

_ Primarul Bristol care a declarat „urgență climatică” zboară 9.000 de mile până în Canada pentru a conferi prelegeri

_ Calul Prințului William a fost drogat la repetițiile Trooping the Color, întreabă veteranul militar

_ Lily James se pregătește să o interpreteze pe Anna-Nicole Smith în viitorul film biopic, în timp ce producătorul „a contactat-o” actriței

_ Camila Cabello arată superb în timp ce face o performanță energică în finala Ligii Campionilor

_ Complet vaccinat și dublu impulsionat guvernatorul Californiei Newsom a fost testat pozitiv pentru COVID

_ Sute de piscine se închid deoarece facturile la energie înseamnă că este prea scump să încălziți apa

_ Dame Deborah James arată uimitor în colecția de caritate, în timp ce fondul ei Bowelbabe depășește 6,5 milioane de lire sterline

_ Actorul american de graffiti Bo Hopkins a murit în urma unui atac de cord la vârsta de 80 de ani

_ Actorul american de graffiti Bo Hopkins a murit la 80 de ani: a murit la spital din cauza unui atac de cord

_ hibaut Courtois face o tiradă bizară împotriva fanilor care l-au lipsit de respect pe Twitter

_ EXCLUSIV: Fragmente cheie din discursul președintelui Trump �n această seară �n Wyoming � �The Cheneys Have Never Met a War They didn�t Like� � LIZ CHENEY �Este fața mlaștinii Washington�

_ Rio Ferdinand spune că ar fi o „TRAVESTIE” dacă Karim Benzema nu câștigă Balonul de Aur

_ Teletubbies au audiție pentru BGT și se reîntâlnesc cu Simon Cowell după 25 de ani

_ Boris Johnson readuce simbolul Coroanei pe paharele noastre de halbă pentru Jubileul de platină al Reginei

_ Finala Ligii Campionilor: Carlo Ancelotti salută eroismul portarului lui Thibaut Courtois

_ Bella Hadid arată pielea în două costume de baie în timp ce ea și iubitul Marc Kalman se bucură de Antibes, Franța

_ Ewan McGregor și Mary Elizabeth Winstead se țin de mână la Disneyland

_ Jennifer Lopez își arată simțul impecabil al stilului în timp ce împărtășește o privire asupra dulapului ei

_ Starul pop Lily Allen, în vârstă de 37 de ani, axează un album cu cântece care îi fac de rușine pe presupușii ei agresori „pentru a evita durerea de inimă”

_ Regina hotărâtă să sfideze luptele de mobilitate făcând DOUĂ apariții pe balconul Palatului Buckingham

_ MAFS Jackson Lonie este controlat brutal pe Instagram după ce și-a înșelat iubita Olivia Frazer

_ Haos la finala Ligii Campionilor cu fanii lui Liverpool prinși în zdrobiri

_ Rapperul multimilionar The Kid Laroi este dat în judecată de fostul manager

_ Toni Kroos de la Real Madrid iese din interviu după victoria în finala Ligii Campionilor împotriva lui Liverpool

_ Familia lui Ray Liotta a închiriat un avion privat pentru a-și zbura corpul acasă din Dominican

_ Rhian Sugden pare de nerecunoscut în timp ce împărtășește o poză „geek” a adolescenților

_ Heartbreak for starurile de la Hollywood Ryan Reynolds și Rob McElhenney în timp ce Wrexham pierde în Liga Națională

_ Acum, copiii de pe TikTok se alătură „soțiilor Deppford” care o trolează pe Amber Heard

_ Sfidătorul Jurgen Klopp promite că Liverpool se va întoarce din înfrângerea în finala Ligii Campionilor cu Real Madrid

_ EMILY PRESCOTT: Se ceartă la școala prințului George din cauza gărzilor de corp regale care blocau trotuarele

_ Thomas Markle, în vârstă de 77 de ani, părăsește spitalul la cinci zile după un accident vascular cerebral și îi dorește Reginei un jubileu fericit

_ Îngrijorările cresc cu privire la mingea Dukes, pe măsură ce rapoartele despre ele se deformează și cresc prematur

_ Lily James se pregătește să o interpreteze pe Anna-Nicole Smith în viitorul film biopic, în timp ce producătorul „a contactat-o” actriței

_ Martine McCutcheon dezvăluie că fosta ei dependență de Diet Coke a lăsat-o pe alte mame „absolut dezgustate”

_ Scene dramatice în timp ce filmările încep pentru noul serial Last King of the Cross

_ CAIETUL LUI ALEXANDRA SHULMAN: E vară… așa că hai să ne menținem cu toții uscati și să continuăm

_ George Shapiro, managerul de talente care a interpretat vedetele de la Jerry Seinfeld la Andy Kaufman, a murit

_ Ted Cruz s-a confruntat la restaurant de un activist progresist din cauza unei împușcături la școală din Texas

_ NORWELL ROBERTS, primul polițist negru din Met, își spune povestea îngrozitoare, dar înălțătoare

_ Ucraina anunță că a ucis un comandant rus

_ Cinci ucrainence defilează pe catwalkul de la Romanian Fashion Week în creaţiile unor designeri de top

_ O femeie ofițer de la Met care a ascuns o cutie de pantofi plină cu mii de lire sterline în bani pentru droguri este scutită de închisoare

_ Haos la finala Ligii Campionilor cu fanii lui Liverpool prinși în zdrobiri

_ Antrenorul regal Sir Michael Stoute speră că Desert Crown poate reuși la Platinum Jubilee Derby

_ DANNY MURPHY: Scenele din afara finalei Ligii Campionilor m-au bucurat că fiul meu nu a putut participa

_ Triunghiul tristeții a câștigat Palme d'Or la Cannes după gongurile onorifice ale lui Tom Cruise și Forest Whitaker

_ EMILY PRESCOTT: Filmele cu vâsle ale lui George Clooney ajung în apă agitată

_ Poliția a trimis pe terenurile lui Halle Berry și Mark Wahlberg, după informații despre „muniție vie”

_ EMILY PRESCOTT: DJ Fat Tony refuză să facă cereri de cântece

_ Organizație de caritate pentru copii atacată de un legist pentru un băiat vulnerabil de cinci ani, care a murit prins într-un pătuț defect

_ Regina zboară la Balmoral pentru o scurtă pauză înainte de Platinum Jubilee

_ Curţi inundate şi copaci căzuţi din cauza ploilor abundente şi a vântului puternic în Dâmbovița

_ IAN LADYMAN: Momentul câștigător al Ligii Campionilor a scos la iveală defectele defensive ale lui Trent Alexander-Arnold

_ Liz Cambage „a numit jucătorii nigerieni maimuțe” pentru a demara cearta și „a spus că Opalii sunt rasiști”

_ Partygate: un complot secret al Tory pentru a-l răsturna pe Boris și a-l înlocui cu Jeremy Hunt

_ Un tip complet nou de substanțe chimice „foarte reactive” se găsesc în atmosfera Pământului


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 58, afisate in 1 pagina.