23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Donald Trump crede că persoanele de culoare din SUA primesc cel mai masiv ajutor social. Progresiştii de la Adevărul preluându-i pe progresiştii de la NBC News ne spun că Donald Trump minte. Fluierul.ro Vă arată Cum mint de fapt progresiştii.

"Ştirea" - Mai exact Manipularea Progresistă de la NBC News preluată de Adevărul

Președintele Donald Trump, aparent, nu era la curent cu faptul că nu toți - în fapt, marea majoritate, a celor ce beneficiază de ajutoare sociale în Statele Unite nu sunt persoane de culoare.

În primăvara anului trecut noul președinte al Statelor Unite a avut o întrunire cu reprezentanții de culoare din Congresul american. În timpul acestei întâlniri, unul dintre membrii grupului de congresmeni i-a spus președintelui că o reformă a sistemului de asistență socială ar fi în detrimentul alegătorilor săi - adăugând că, "nu toți dintre aceștia sunt de culoare", după cum relatează postul de televiziune NBC News.

Conform aceleiași surse președintele și-a manifestat deschis neîncrederea în acest fapt. "Pe bune? Atunci ce sunt aceștia?"

În realitate, conform datelor statistice, aceștia erau probabil albi - scrie Adevărul preluând NBC News. (N.Red. Observați valoarea de adevăr a celor scrise de progresiştii de la Adevărul şi de la NBCNews: aceștia erau "probabil" albi).

Aceștia sunt principalii beneficiari ai programelor guvernamentale de asistență socială.

Persoanele albe, fără studii superioare, cu vârste între 18 și 64 de ani, reprezintă principalul grup demografic ce a beneficiat de aceste programe, după cum susține Centrul pentru buget și Politici Publice. În raportul anual al acestui think-tank se arată că în anul 2014 peste 6,2 milioane de persoane albe, apte de muncă, au fost ridicate deasupra gradului de sărăcie, mult peste cele 2,8 milioane de persoane de culoare și cele 2,4 milioane de persoane din minoritatea de origine latină.

Aceleași date sunt valabile și pentru un alt program de asistență socială, Programul de Asistență de Suplementare a Nutriției - cunoscut pentru tichetele de masă, food stamps, oferite familiilor nevoiașe. Datele programului arată că peste 40% dintre beneficiarii acestui program sunt persoanele albe, mult peste cei 25,7% persoane de culoare, 10,3% latino, după cum arată datele oficiale ale departamentului pentru Agricultură.

În ciuda ignoranței evidente a liderului de la Casa Albă, reforma programelor de asistență socială rămâne o prioritate pentru acesta și pentru Partidul Republican, liderii căruia au anunțat recent dorința de reducere a costurilor asociate cu aceste programe.

Sursa: Adevărul.ro

Nota Redacției - Opinia Fluierul.ro

Ca să fim bine înțeleşi: noi suntem adepții ajutoarelor sociale pentru cei aflați în nevoie. Nu suportăm să vedem oameni pe străzi sau copii şi oameni flămânzi care nu au ce mânca sau care nu pot fi tratați medical. Nu suntem oameni dacă lăsăm să se întâmple așa ceva la noi în țară. Şi Vă mai spunem ceva : Deşi omenia şi ajutorarea sărmanilor nu credem că se poate condiționa pe considerente de profitabilitate, totuşi mâncarea şi adăposturile pentru oamenii în nevoie (care sunt supte şi ele de şmecheri), costă foarte puțin față de cum suntem jefuiți de propriile noastre resurse.

Dar aici vrem să vă arătăm cum mint progresiştii de la NBCNews şi Adevărul.

Wikipedia:

În iulie 2016, americanii albi reprezentau majoritatea rasială în SUA. Afroamericanii sunt ca minoritate rasială, în proporție de 13,3% din populație. Hispanicii și latino-americanii se ridică la 17,8% din populația totală a SUA,

Populația albă, (adică non-hispanică, non-neagră şi non-Latino) reprezintă 61,3% din totalul națiunii.

Luând acum, de bune procentele din Articol (deşi avem îndoieli şi acolo):

"În SUA avem Programul de Asistență de Suplementare a Nutriției - cunoscut pentru tichetele de masă, food stamps, oferite familiilor nevoiașe. Datele programului arată că peste 40% dintre beneficiarii acestui program sunt persoanele albe, 'mult peste' cei 25,7% persoane de culoare, 10,3% latino" - ne spun progresiştii manipulându-ne.

1. Căci albii care sunt 61,3% din total, reprezintă doar 40% dintre cei ajutați

2. Cei de culoare care sunt doar 13,3% din total, reprezintă 25,7% din totalul celor ajutați

3. Cei Latino care sunt 17,8% din total, sunt ajutați în proporție de 10,3%

Prin urmare Donald Trump are dreptate (dacă ne referim în procente) : cei mai mulți asistați social ca procente se află în rândul populației de culoare.

Mai mult de un sfert dintre cei asistați (25.7%) sunt negri deşi ei reprezintă doar a opta parte (13,3%) din totalul populației SUA. De ce e aşa e o altă discuție.

La limită, ca să înțelegeți clar manipularea ordinară a progresiştilor, e ca şi cum la o populație totală de 10 albi şi 2 negri, 3 albi şi 2 negri sunt asistați sociali. Iar progresiştii ne spun : "Vedeți că sunt mai mulți albi (3) decât negri (2) care sunt asistați sociali? Donald Trump care vă spune invers Vă minte". :)

Deşi nu avem cifre concrete, căci ele sunt ținute ascunse, bănuim că procentual cei mai ajutați social din România sunt țiganii, așa cum procentual cei mai asistați social din SUA sunt negrii

Nu ascunzând adevărul, mințind şi manipulant cifrele, rezolvăm problema, ci analizând şi înțelegând cauzele care au dus la această situație.

Doar că pe progresişti nu-i interesează adevărul şi nici rezolvarea situației ci doar învrăjbirea etniilor şi raselor între ele, prin generarea permanentă a zâzaniei.

Iar acest articol din NBC News preluat de Adevărul este un exemplu şcoală de manipulare şi de învrăjbire etnică progresistă, care funcționează cam aşa: se arată cu degetul unul (pe care rețeaua progresistă vrea să-l discrediteze şi să-l linșeze mediatic) şi i se fabrică un caz din care să reiasă "cât de mult îi urăşte pe negrii". Dacă manipularea se face cu președintele conservator al SUA cu atât mai bine. "Negrii" cărora li se susură în urechi permanent de către progresişti cât de mult îi urăște președintele "alb şi rasist care e susținut de alți albi rasişti" îl vor urî la rândul lor şi desigur vor vota cu progresiştii "care îi apără". Cu cei apără? Cu nimic. Progresiştii îi fac doar să urască în propriul lor beneficiu electoral, şi-atât. Căci numărul celor care au nevoie de asistență socială a crescut permanent în timpul administrației progresiste Obama...


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

ŞOC PRINTRE MANELIŞTI. Raluca Drăgoi a fost bătută la nunta la care a cântat FOTO

Istorie. 21 februarie 1907 - 21 februarie 2021. 114 ani de la începutul Marii Răscoale Țărănești din 1907. O pată neagră în exploatarea țărănimii române de către arendaşii evrei, greci şi români şi a unei represiunii sângeroase a guvernului regelui Carol I

Aur la doar 14 ani, cu 3 note de 10. Performanța uluitoare a sportivei Quan Hongchan

Începe procesul brokerului Howard Rubin. Fostul om de încredere al miliardarului Soros, acuzat de practici masochiste

Atleta bielorusă Krystsina Tsimanouskaya a ajuns în Polonia folosind o rută ocolitoare

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israelul se pregătește de superlockdown. Spre deosebire de relaxata Românie, testează zilnic peste o sută de mii de cetățeni

Analist: Giganții din tehnologie pregătesc o luptă dură cu autoritățile de reglementare

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Eugen Tomac: Abordarea lui Klaus Iohannis privind restricțiile pentru nevaccinați, fundamental greșită

Presa braziliană: Carrefour și Auchan pun la cale fuziunea

Reforme la Tarom. Iată cum arată planul lui Cătălin Radu Prunariu, fiul celebrului astronaut

Cresc tensiunile, după atacul iranian asupra vasului "Mercer Street". Israelul a lovit mai multe poziții ale Hezbollah din Liban ca răspuns la rachetele lansate din zonă

Adeverințe false de vaccinare anti-COVID. 11 persoane vor fi audiate

FOTO Imagini spectaculoase cu lucrări de artă aflate într-un muzeu subacvatic. Unde se află acesta

Tenis: Rafael Nadal, chinuit de numărul 192 ATP la Washington

Angelo, câinele-simbol al incendiilor din Sardinia, a murit

Karim Adeyemi, fotbalist cu mamă româncă, a învins Barcelona în meci amical

VIDEO Mașină scăpată în prăpastie cu toată familia înăuntru, pe "cel mai frumos drum din China"

Criza COVID-19: Virusul l-a ucis pe John Eyers, 42 de ani, un culturist sănătos care a refuzat vaccinul

Vaccinare anti-COVID România. Datele publicate de CNCAV joi, 5 august: câți români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore?

Formula 1: Max Verstappen s-a trezit cu mașina "livrată" acasă

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Senator PSD, despre primarul Bacăului, Lucian Viziteu: Se pare că jocurile de noroc nu sunt singura pasiune, ci și patima angajărilor ilegale

Gen vs. sex pe noile cărți de identitate. Poziția Patriarhiei Române: "Nu este vorba despre Cartea vieții"

Statele Unite aprobă potențiala vânzare a unor sisteme de artilerie în Taiwan. China contestă decizia

Elon Musk va avea o nouă carte biografică. Cine este Walter Isaacson, cel care o va scrie

Transgaz a finalizat o conductă de 481 km, parte a gazoductului ce ar urma să lege Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria

Jocurile Olimpice. Atleta Daniela Stanciu nu a reușit calificarea în finala probei olimpice de săritură în înălțime

Sex sau gen pe cartea de identitate? Eugen Tomac: "Societatea este formată din femei și bărbați"

HOROSCOP 5 august 2021. Zodiile, motivate azi de astre. Peste ce obstacole trec?

Scoția: camioane alimentate cu deșeuri de la whisky

STUDIU: Alcoolul provoacă apariția multor tipuri de cancer. Ce afecțiuni previn cafeaua si produsele lactate

METEO. ANM a emis Cod roșu de vijelii și averse pentru un județ din țară

Grecia impune restricții pe două insule vizitate de turiști, pentru a lreduce infectările cu SARS-CoV-2. Când intră în vigoare

Nervii și orgoliul în trafic, pericol serios. Cum o agresiune între un motociclist și un bărbat pe trotinetă s-a încheiat cu un deces

METEO Cod galben de ceață în 6 județe. Vizibilitate scăzută pe 2 autostrăzi

Un angajat din zece a plecat din turism în 2020. Industria HoReCa a numărat doar 165.000 de angajați

Coronavirus România LIVE UPDATE 5 august 2021. O nouă zi cu peste 240 de cazuri. Bilanț complet COVID-19

Jocurile Olimpice. Ultimii români la Tokyo 2020 intră vineri în concurs la marș 50 km, lupte libere și caiac-canoe

Robert Turcescu face alianță cu PSD. A semnat pentru declanșarea referendumului de demitere a lui Clotilde

Jocurile Olimpice. Luptătoarea Andreea Beatrice Ana s-a oprit în primul tur la Tokyo 2020

Alertă METEO, 5 august. Aproape toată țara intră sub Cod portocaliu de vijelii puternice, cu rafale de peste 100 km/h

Prognoză METEO pentru București: Caniculă și furtună. Temperaturi în scădere

România ocupă locul șapte în UE la producția de bere, cu 1,7 mld. litri. Cine conduce topul

Reviziile termocentralelor din Oltenia ar putea pune o presiune suplimentară pe prețul energiei

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Rezultate LOTO, joi, 5 august 2021. Report record la Joker, categoria I

Italianul Massimo Stano a frânt inimile japonezilor câștigând aurul în proba masculină de 20 km marș

VIDEO Experiența lui Tom Daley la Jocurile Olimpice: o medalie de aur și un cardigan tricotat chiar în tribunele de la Tokyo 2020

Vești bune. S-au reluat cursele aeriene de pe Aeroportul Cluj spre Birmingham

Ajutor pentru Grecia, cuprinsă de incendii puternice. România trimite peste 100 de pompieri și 23 de autospeciale

Cîțu este de acord cu Iohannis. Președintele l-a criticat pe ministrul Justiției, Stelian Ion, care cere deblocarea proiectului de desființare a SIIJ

Ion Cristoiu: După voiajul turistic la Comana, știm sigur că pe Klaus Iohannis îl bate soarele în cap

O carte pe zi: "Isus din întuneric" de Radu Găvan

Preotul catolic Francisc Doboș, ironii ​despre controversa gen vs. sex în buletin. "O țineam sus și tare că sunt Papesa Francisc"

Alertă hidrologică! A fost emis Cod portocaliu de inundații pe râuri din 17 județe

Un nou adversar pentru Dan Barna și Dacian Cioloș. Senatorul Irineu Darău și-a anunțat candidatura la șefia USR PLUS: "Partidul nu este într-un punct deloc bun"

Sfaturile științei: Ce trebui să faci ca să trăiești 120 de ani!

Încă doi sportivi din Belarus refuză să se întoarcă în țara lor natală

Ricky Martin consumă în fiecare dimineață o băutură cu usturoi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4062, afisate in 68 pagini.