![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ciclonul Mathis ajunge în România: vremea se schimbă radical/ A făcut prăpăd în țările din Occident![]() Ciclonul Mathis ajunge în România: vremea se schimbă radical/ A făcut prăpăd în țările din OccidentFurtuna Mathis a fost în formare în Oceanul Atlantic, iar ulterior a înaintat în Europa, provocând daune uriaşe în Anglia, Franţa, Spania, Belgia, Germania, Elveţia, dar şi în nordul Italiei, iar în următoarele ore va ajunge şi în România. "La sud de ţara noastră evoluează un ciclon, denumit de meteorologi Mathis. Asociat acestui ciclon va fi un front atmosferic care va pătrunde în ţara noastră începând de luni ce va aduce precipitaţii, la început în sudul teritoriului, apoi acestea se vor extinde şi în restul ţării. Vorbim despre ploi în sud ce se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare pe parcursul nopţii, dar şi pe parcursul zilei de marţi, mai ales la munte, dar şi în zonele joase din jumătatea de nord a teritoriului. De asemenea, o masă de aer rece va cuprinde ţara noastră, iar dacă temperaturile, pe parcursul zilei de luni, vor mai fi, în sud, apropiate de cele normale ale acestei perioade, vorbim de temperaturi cuprinse între 11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi până la 17 grade în sudul teritoriului, pe parcursul zilei de marţi nu vom vorbi de temperaturi mai mari de 13-14 grade Celsius", a declarat Iris Răducanu, meteorolog ANM, informează Antena 3 CNN.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
10:31
_ Curs valutar, 30 mai
05:32
_ May 30 in history
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:31:03
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:32:57
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:35:36
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:39:40
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:43:06
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:47:54
ieri 20:51
_ Marea Tăcere
ieri 19:30
_Gold FM Romania - 29 May 2023 18:24:17
ieri 19:30
_Gold FM Romania - 29 May 2023 19:10:53
ieri 19:11
_ COMENTARIU Lelia MUNTEANU - An honest job
ieri 18:31
_ Culisele demisiei șefului ANAF
ieri 17:51
_ Lucian Heiuş, şeful ANAF, a demisionat
ieri 17:31
_ A demisionat șeful ANAF, Lucian Heiuș
ieri 17:10
_Gold FM Romania - 29 May 2023 16:26:41
ieri 15:31
_ Unemployment rate drops to 2.92% in April
ieri 14:52
_ ANOFM: Rata şomajului a scăzut la 2,92%
ieri 14:51
_Gold FM Romania - 29 May 2023 10:53:05
ieri 14:50
_Gold FM Romania - 29 May 2023 10:57:35
ieri 14:50
_Gold FM Romania - 29 May 2023 12:24:25
ieri 14:50
_Gold FM Romania - 29 May 2023 13:32:53
ieri 14:50
_Gold FM Romania - 29 May 2023 14:31:06
ieri 12:51
_ Preţul gazelor s-a prăbuşit dramatic
ieri 12:33
_ Xiaomi se extinde în India
ieri 11:12
_ Euro trades at 4.9580 RON
ieri 10:52
_ Curs valutar, 29 mai
ieri 07:55
_ Cât plătesc australienii pentru chirie
|
Comentarii:
Adauga Comentariu