![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Bihor: Doi tineri arestaţi după ce au furat peste 40.000 de lei dintr-o locuinţă![]() Bihor: Doi tineri arestaţi după ce au furat peste 40.000 de lei dintr-o locuinţăDoi tineri au fost arestaţi preventiv după ce ar fi intrat într-o locuinţă din localitatea Tămaşda, judeţul Bihor, de unde ar fi furat peste 40.000 de lei. Poliţiştii din Bihor au dispus joi reţinerea pentru 24 de ore a doi tineri de 20, respectiv 21 de ani, ambii din comuna Hălmagiu, judeţul Arad, şi a unui alt tânăr de 20 de ani, din comuna Vârfurile, judeţul Arad, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii îi bănuiesc pe cei doi tineri din comuna Hălmagiu că, în noaptea de 25 spre 26 martie, ar fi pătruns într-o locuinţă din localitatea Tămaşda, judeţul Bihor, şi ar fi furat 40.000 de lei, 150 de euro şi un card bancar. De asemenea, poliţiştii îl bănuiesc pe tânărul de 20 de ani din comuna Vârfurile că, ar fi asigurat transportatul, de la locul faptei, al celorlalţi doi tineri, cu un autoturism. Vineri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Salonta a admis propunerea procurorului şi a emis pe numele celor doi tineri din comuna Hălmagiu mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Totodată, faţă de tânărul de 20 de ani, din Vârfurile, instanţa a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor în cauză şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:11
_Marius Tucă Show - 30 May 2023 19:50:35
ieri 21:11
_Marius Tucă Show - 30 May 2023 19:55:09
ieri 21:11
_Marius Tucă Show - 30 May 2023 20:00:41
ieri 21:11
_Marius Tucă Show - 30 May 2023 20:06:00
ieri 21:10
_Marius Tucă Show - 30 May 2023 20:17:42
ieri 20:11
_ TikTok introduce mai multe funcţii noi
ieri 18:32
_ Datoria globală crește din nou
ieri 18:31
_ Warriors GM Myers demisionează: raport
ieri 18:12
_ Furtunile lovesc de seceta Spania
ieri 16:51
_ Leo Messi a stabilit o nouă bornă istorică
ieri 16:10
_Gold FM Romania - 30 May 2023 14:45:26
ieri 16:10
_Gold FM Romania - 30 May 2023 15:34:23
ieri 15:32
_ Se depune praful?
ieri 15:12
_ Realizarea unei holograme Mona Lisa
ieri 14:53
_ Hubble surprinde galaxia de meduze JW39
ieri 14:14
_ Înregistrați acoperirea Russell 2K
ieri 13:51
_Gold FM Romania - 30 May 2023 10:49:34
ieri 13:51
_Gold FM Romania - 30 May 2023 10:53:27
ieri 13:50
_Gold FM Romania - 30 May 2023 13:32:03
ieri 13:11
_ Why do Kosovo-Serbia tensions persist?
ieri 13:11
_ Thousands flee wildfire in eastern Canada
ieri 12:14
_ Dr. Ranj Singh emite o declarație oficială
ieri 10:31
_ Curs valutar, 30 mai
ieri 10:31
_ Euro trades at 4.9640 RON
ieri 07:14
_ Big W anunță o schimbare uriașă
ieri 05:32
_ May 30 in history
ieri 04:11
_ China va pune oamenii pe Lună până în 2030
ieri 00:53
_ Vulcanul australian erupe
|
Comentarii:
Adauga Comentariu