![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Biden ridică tonul la aliatul israelian![]() Biden ridică tonul la aliatul israelianDupă trei luni de contestaţii, Casa Albă a "salutat" anunţarea unei "pauze", continuând "să ceară politicienilor din Israel să găsească un compromis cât mai repede posibil", relatează La Libre Belgique citat de Rador. Chiar înainte ca Netanyahu să dea înapoi, preşedinţia americană îşi exprimase "îngrijorările" cu privire la acest proiect de reformă, continuând să dea asigurări că "nu se teme că Israelul ar evolua spre un război civil", având în vedere "lunga lui tradiţie democratică". Dacă diplomaţi americani repetau de săptămâni că trebuie găsit un consens în statul israelian, Departamentul de Stat s-a declarat recent "extrem de îngrijorat" de un vot în Knesset privind ocuparea de către coloni evrei a unor teritorii palestiniene şi de spusele unui ministru israelian care nega existenţa poporului palestinian. Suntem totuşi foarte departe de răceala, tensiunile și chiar ostilitatea dintre preşedintele democrat Barack Obama (2009-2017) şi prim-ministrul de dreapta Benjamin Netanyahu. În special în al doilea mandat al lui Obama, când Netanyahu pactiza cu republicanii în Congres pe dosarele colonizării israeliene sau ale programului nuclear iranian, în vreme ce cele două executive afişau "prietenia" lor istorică şi alianţa politică şi militară "de nezdruncinat". În opinia lui David Makovsky, expert în relaţiile israelo-americane la cercul de reflecţie Washington Institute for Near East Policy, "administraţia Biden îşi joacă rolul cu destulă fineţe". Într-o Americă cu cel mai mare număr de evrei din lume în afara Israelului (7,5 milioane en 2020 potrivit Pew Research Center), Biden crede, când e vorba de Israel, că nu-ţi speli rufele murdare în public. În această privinţă, el nu este Obama", consideră specialistul. De fapt, declaraţiile americane repetate despre "democraţie" şi faptul că Netanyahu nu a fost invitat la Casa Albă de la revenirea sa la putere, în decembrie, spune mai mult decât un lung discurs, subliniază Makovsky. Dar "în aceaslaşi timp, administraţia (Biden) nu vrea să aibă mâna prea grea şi să devină un 'sac de box' pentru dreapta israeliană". Cu atât mai mult cu cât un fiu al lui Netanyahu, Yair, a acuzat deja Statele Unite că finanţează manifestaţiile, ceea ce Departamentul de Stat a negat ferm. Spre deosebire de Obama, Joe Biden, care a fost senator şi vicepreşedinte, are o relaţie cordială, chiar caldă, cu "Bibi" Netanyahu şi a susţinut întotdeauna Israelul. Chiar dacă în martie 2010, statul israelian a anunţat noi colonii în Ierusalimul de Est, în timpul vizitei lui Biden. Echilibrele au evoluat în ultimii ani în Partidul Democrat, care a fost, istoric, mai apropiat de statul israelian: un sondaj Gallup arată că există pentru prima dată mai mulţi simpatizanţi ai cauzei palestiniene decat ai celei a Israelului. Parlamenteri americani evrei din Camera Reprezentanţilor - aproape toţi democraţi - l-au îndemnat luna aceasta pe Netanyahu să suspende reforma justiţiei, care risscă să "submineze democraţia şi drepturile civile în Israel". Senatorul democrat Chris Van Hollen, întrebându-l pe secretarul de stat Antony Blinken despre chestiunea palestiniană, a acuzat Washingtonul ca se situează "într-o poziţie de slăbiciune făcând tot timpul declaraţii fără cea mai mică consecinţă". Şi luni, în ploaia de la New York, circa 100 de americani evrei şi israelieni s-au adunat în faţa consulatului Israelului pentru a susţine "democraţia" împotriva politicii lui Netanyahu. Nu aşa au stat întotdeauna lucrurile în relaţiile americano-israeliene, ci invers, Partidul Republican, influenţat de creştinii evanghelici, este de ani de zile aliniat la poziţia dură a dreptei şi extremei drepte, la putere în Israel. Asta a orientat timp de patru ani politica ultra-favorabilă Israelului a preşedintelui Donald Trump (2017-2021), care a abandonat chiar o vreme căutarea unei "soluţii cu două state", israelian şi palestinian, şi a recunoscut Jerusalimul drept capitală a Israelului. În opinia lui Logan Bayroff, de la grupul de stânga pro-israelian J Street, Statele Unite ar trebui să facă mai mult pentru a susţine "fără echivoc" manifestaţiile din Israel, țară care se confruntă cu "un moment de criză istorică a democraţiei (sale)".
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 20:53
_ Phillip Schofield își rupe tăcerea
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 01 Jun 2023 19:39:17
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 01 Jun 2023 19:40:21
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 01 Jun 2023 19:41:09
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 01 Jun 2023 19:42:26
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 01 Jun 2023 19:43:29
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 01 Jun 2023 19:44:18
ieri 20:10
_Gold FM Romania - 01 Jun 2023 18:15:17
ieri 19:31
_ Sepsi OSK s-a despărțit de trei jucători
ieri 18:11
_George Simion - 01 Jun 2023 16:30:24
ieri 18:10
_Gold FM Romania - 01 Jun 2023 15:56:17
ieri 18:10
_Gold FM Romania - 01 Jun 2023 17:19:54
ieri 17:31
_ Moldova Summit
ieri 17:31
_ Brady în NFL: „Sunt sigur că nu mai joc”
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 01 Jun 2023 12:01:35
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 01 Jun 2023 14:26:12
ieri 15:11
_ Coșmar pe ERM-Street?
ieri 11:11
_Gold FM Romania - 01 Jun 2023 10:47:33
ieri 11:10
_Gold FM Romania - 01 Jun 2023 10:51:32
ieri 09:10
_Stiri Negre - 01 Jun 2023 09:08:17
ieri 08:54
_ OMM: urmărirea vremii și climei lumii
|
Comentarii:
Adauga Comentariu