![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Marea Britanie sfătuită să recupereze 'un deceniu pierdut' pentru adaptarea la schimbările climatice![]() Marea Britanie sfătuită să recupereze 'un deceniu pierdut' pentru adaptarea la schimbările climaticeRecordurile de temperatură şi incendiile forestiere fără precedent de vara trecută, inundaţiile, sunt câteva exemple ale manifestărilor încălzirii globale al căror "impact se va intensifica în următoarele decenii", subliniază Comitetul pentru Schimbările Climatice (CCC) în acest raport care face bilanţul ultimilor zece ani al acţiunii guvernelor care s-au succedat, toate conservatoare. "Există o lipsă izbitoare de pregătire" pentru adaptarea activităţilor economice, a locuinţelor sau chiar a sistemului de sănătate la aceste impacturi inevitabile, avertizează autorii raportului, în condiţiile în care guvernul britanic trebuie să-şi actualizeze în curând strategia pentru neutralitatea carbonului. La fel ca numeroase alte ţări, Marea Britanie îşi dedică cea mai mare parte a investiţiilor sale în materie de climă reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a limita încălzirea globală, însă se pregăteşte insuficient pentru a se "adapta" la efectele deja existente sau inevitabile ale schimbării climatice. "Ultimul deceniu a fost un deceniu pierdut pentru pregătirea şi adaptarea noastră", a insistat Julia King, preşedintele grupului privind adaptarea la schimbările climatice din cadrul CCC, citată într-un comunicat. Raportul, care s-a concentrat pe Anglia, subliniază în special întârzierea măsurilor în domeniul agriculturii, unul dintre sectoarele economice care ar fi cel mai afectate de schimbările climatice şi care ar pune în pericol securitatea alimentară, informează Agerpres. După episodul de caniculă de vara trecută, care a condus la un exces de mortalitate record legat de căldură, nici căminele de de bătrâni nu sunt suficient de sensibilizate în legătură cu acest aspect, se mai arată în raport. Transporturile, telecomunicaţiile, locuinţele sunt toate sectoare vizate. "Este vital acum ca lecţiile să fie învăţate din impactul evenimentelor meteorologice extreme (anterioare), pentru a ajuta la îmbunătăţirea urgentă a rezistenţei noastre", au avertizat autorii, care solicita mai multe investiţii în adaptare. "Nu există altă opţiune decât să ne adaptăm la un climat în schimbare", a insistat Chris Stark, preşedintele CCC, în timpul prezentării raportului. Raportul comitetului britanic survine la o săptămână după cel mai recent raport IPCC, în care experţii ONU pentru climă au avertizat că "fereastra de acţiune se îngustează" pentru a limita încălzirea globală.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
17:31
_ Moldova Summit
15:11
_ Coșmar pe ERM-Street?
05:31
_ June 1 in history
ieri 22:14
_ Danny Masterson este găsit vinovat de viol
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 31 May 2023 19:57:14
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 31 May 2023 20:00:49
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 31 May 2023 20:05:10
ieri 20:10
_Gold FM Romania - 31 May 2023 17:57:21
ieri 18:52
_ COMENTARIU Lelia Munteanu - Manechinul
ieri 18:32
_ Cuvinte din cinci litere
ieri 18:32
_ De ce Dansează Taurii Pe Stradă
|
Comentarii:
Adauga Comentariu