![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ministrul Angel Tîlvăr: `În actualul context de securitate, este nevoie de o atenție sporită pentru regiunea Mării Negre`![]() Ministrul Angel Tîlvăr: `În actualul context de securitate, este nevoie de o atenție sporită pentru regiunea Mării Negre`Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit vineri, 24 martie, cu ambasadorul Danemarcei, Uffe A. Balslev, ambasadoarea Estoniei, Ingrid Kressel, ambasadoarea Finlandei, Marjut Akola, ambasadoarea Norvegiei, Siri Barry, ambasadoarea Suediei, Therese Hyden și însărcinatul cu afaceri al Lituaniei, Donatas Augulis. În cadrul întâlnirii, oficialul român a subliniat nivelul excelent al cooperării dintre România și țările reprezentate la întâlnire, în cadrul organizațiilor internaționale, salutând unitatea și solidaritatea membrilor Uniunii Europene și aliaților NATO, care contribuie la întărirea reciprocă a celor două organizații. „Țările din flancul nordic și Țările Baltice ocupă un loc special în arhitectura de securitate euro-atlantică, iar România va rămâne profund angajată în dezvoltarea relațiilor de cooperare cu țările pe care dumneavoastră le reprezentați la București,” a declarat Angel Tîlvăr. În cadrul discuțiilor referitoare la situația generată de războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei şi implicațiile asupra securității euroatlantice, a fost subliniată importanța continuării sprijinului internațional pentru Ucraina. În context, au fost evidențiate eforturile României pe acest palier, prin menționarea sprijinului multidimensional oferit țării vecine. De asemenea, oficialul român a reiterat importanta susținerii practice şi consolidarea apărării şi rezilienței partenerilor din vecinătatea estică, precum Republica Moldova. Având în vedere actualul context de securitate și perspectivele pentru perioada următoare, ministrul Tîlvăr a pledat pentru o atenție sporită care trebuie să fie acordată regiunii Mării Negre, subliniind că România sprjină o abordare integrată a posturii aliate pe întregul flanc estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, într-o manieră coerentă care să vizeze toate domeniile operaționale, concomitent cu aprofundarea cooperării și coordonării cu partenerii care împărtășesc valori comune. Un alt subiect important aflat pe agenda discuțiilor a fost cel referitor la aderarea Finlandei și Suediei la NATO. Ministrul apărării naționale a evidențat necesitatea de a fi continuate eforturile pentru finalizarea cât mai rapidă a acestor demersuri. „România este un suporter necondiționat al autodeterminării și libertății fiecărui stat de a lua propriile decizii – principii fundamentale ale politicii porților deschise promovate de NATO. De aceea, țara noastră a fost una dintre primele care au ratificat protocoalele de aderare a Finlandei și Suediei la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord,” a arătat ministrul apărării naționale. Oficialul român a evidențiat faptul că aderarea Finlandei și Suediei, alături de măsurile implementate deja sau planificate pentru perioada următoare pentru întărirea posturii de apărare și descurajare în Țările Balice și Polonia, vor contribui la consolidarea întregului flanc estic al NATO.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:02
Trump: „Am fost acuzat din nou pe nedrept”
ieri 19:25
_ Kunstler: The Great DoJ Werewolf Hunt
ieri 16:07
_ Dele Alli este TRONTI de șeful Besiktas
ieri 16:04
_ BVB a închis indecis şedinţa de vineri
ieri 15:03
_Gold FM Romania - 09 Jun 2023 13:10:29
ieri 14:25
_ The growing legal woes of Donald Trump
ieri 14:06
_ De ce elefanții au mustăți pe trunchi
ieri 14:05
_ Trump: „Am fost acuzat”
ieri 14:05
_ Spionarea, încercarea și prăjirea
ieri 14:05
_ Angi aduce gustul Spaniei la Pata Negra
ieri 12:44
_George Simion - 09 Jun 2023 07:47:43
ieri 12:44
_George Simion - 09 Jun 2023 12:17:23
ieri 11:44
_ DeSantis sau Trump în 2024?
ieri 11:04
_ Euro trades at 4.9560 RON
ieri 11:04
_ Trinidad and Tobago: Caribbean caliphate?
ieri 10:26
_ Curs valutar - 9 iunie
ieri 10:25
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:27:53
ieri 10:25
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:33:08
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:41:05
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:47:35
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:29:07
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:32:33
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:35:34
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:39:09
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:41:47
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:19:38
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:25:46
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:31:26
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:32:40
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:35:44
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:37:54
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:40:46
ieri 10:05
_ Scheduled events for May 9
ieri 09:45
_ Rubin de 55,22, vândut la un preț record
|
Comentarii:
Adauga Comentariu