![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Erdogan îi cere lui Putin "încetarea imediată" a războiului din Ucraina![]() Erdogan îi cere lui Putin "încetarea imediată" a războiului din UcrainaPreşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a cerut sâmbătă "încetarea imediată" a războiului din Ucraina în timpul unei convorbiri telefonice cu preşedintele Vladimir Putin. De asemenea, Erdoğan "i-a mulţumit preşedintelui Putin pentru poziţia sa pozitivă în ceea ce priveşte extinderea Iniţiativei privind cerealele din Marea Neagră" şi a adăugat că cele două ţări "ar putea face paşi suplimentari" în ceea ce priveşte cooperarea economică, a precizat sâmbătă, într-un comunicat, administraţia prezidenţială de la Ankara. Acordul privind cerealele din Marea Neagră, care a permis reluarea exportului de produse alimentare din Ucraina după ce invazia ilegală a Moscovei în această ţară a blocat mai multe porturi, a fost prelungit la sfârşitul săptămânii trecute. Acordul a fost semnat iniţial vara trecută de Kiev şi Moscova cu ajutorul Naţiunilor Unite, relatează POLITICO. Kremlinul a precizat, într-o declaraţie după convorbirea telefonică Putin-Erdoğan, că cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre situaţia din Siria. Aceştia au subliniat "necesitatea de a continua procesul de normalizare a relaţiilor dintre Turcia şi Siria" şi "rolul constructiv al Rusiei ca mediator", potrivit comunicatului.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 17:44
_ Cod portocaliu de furtună în judeţul Bihor
ieri 13:43
_Stiri Negre - 10 Jun 2023 10:54:45
ieri 13:05
_ VDH: Amintirea Ororilor Zilei Z
ieri 12:25
_ Cod portocaliu de furtună în judeţul Gorj
ieri 11:45
_ Cod roşu de furtună în două judeţe
ieri 09:25
_George Simion - 10 Jun 2023 06:56:57
ieri 09:24
_Gold FM Romania - 10 Jun 2023 09:01:37
ieri 09:15
_ A murit soția lui Alexandru Arșinel
ieri 07:25
_ Neymar cunoştea secretul lui Lionel Messi
ieri 07:04
_ Ţările cu cei mai scunzi oameni din lume
ieri 06:43
_Stiri Negre - 10 Jun 2023 05:25:22
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu